Fiecare dintre noi ne simțim confortabil cu un anumit nivel de stres în viața noastră. Acesta ne face să ne îndeplinim taskurile cu seriozitate și poate face ca recompensele să pară mai interesante.
Însă, atunci când depășim acest nivel, stresul devine dăunător. Astfel, stresul se face vinovat de numeroase aspecte negative, precum probleme de sănătate, decizii greșite sau un tonus scăzut.
Îți prezentăm în continuare 3 strategii prin care vei putea face față stresului mai bine.
1. Identifică oportunități în provocările zilnice
Stresul ne face să avem o gândire tranșantă, astfel încât hiperbolizăm aspectele negative, în timp ce pe cele pozitive le trecem cu vederea. Însă, la bază, menirea stresului este să ne ajute să ne concentrăm atenția sau energia astfel încât să putem depăși o amenințare.
Stresul resimțit la intensitate maximă funcționează în cazul problemelor urgente, cu miză mare, dar majoritatea factorilor de stres pe care îi experimentăm zilnic sunt mai puțin urgenți. În aceste cazuri, concentrarea exclusivă asupra problemei este copleșitoare și neproductivă.
În schimb, caută noi oportunități pe care le creează factorul de stres, cum ar fi modalități de a îndeplini taskuri mai eficient sau de a-ți îmbunătăți comunicarea, dacă este vorba despre job sau de relația cu partenera.
Identificarea aspectului pozitiv te ajută să-ți păstrezi calmul. Oamenii care au probleme în a-și reveni după o perioadă stresantă văd adesea provocările pe care le întâmpină ca fiind insurmontabile. Cu toate acestea, o atitudine optimistă te va ajuta să tolerezi stresul mai bine.
2. Concentrează-te pe imaginea de ansamblu
Când te confrunți zilnic cu numeroși factori de stres, poți ajunge să deviezi de la scopul principal. Amintește-ți de ce te-ai implicat într-un anumit proiect personal sau la job. Acest exercițiu te ajută să-ți creezi un gând tampon care împiedică stresul să te copleșească. Este important să faci un pas înapoi și să te gândești la ceea ce ți-ai propus să realizezi.
Întreabă-te constant cum te va ajuta rezolvarea lui să-ți atingi obiectivul? Punând stresul în context, îți restabilești voința de a persevera și vei putea vedea mai clar cât timp și energie este nevoie să dedici problemei. Este posibil ca aceasta să merite mai puțină atenție decât îi acorzi în prima fază.
De exemplu, la job te-ai putea simți copleșit de atribuțiile extra privind stabilirea agendei de sprijin comunitar a companiei. În locul planificării de evenimente și campanii umanitare, ai putea opta pentru informarea tuturor angajaților despre redirectionarea a 3,5% din impozit către copiii din mediile defavorizate. În acest fel, scopul de a veni în întâmpinarea nevoilor comunității este atins cu mai puține resurse de timp și energie.
3. Înlocuiește modul în care reacționezi la stresul zilnic cu metode de coping sănătoase
Gestionarea stresului implică utilizarea diferitelor strategii de coping pentru a îmbunătăți modul în care reacționezi la lucrurile stresante din viața ta și pentru a-ți dezvolta rezistența la stres.
Gândește-te la modurile în care gestionezi și faci față stresului din viața ta în prezent. Mulți dintre noi facem față stresului în moduri care ne fac să ne simțim mai bine temporar, dar care agravează problema pe termen lung.
Analizează dacă metodele folosite contribuie sau nu la îmbunătățirea sănătății tale emoționale și fizice. Dacă răspunsul este negativ, este timpul să găsești strategii mai sănătoase. De asemenea, este important să te concentrezi pe ceea ce te face să te simți calm și în control. De fapt, simpla conștientizare a faptului că deții controlul asupra vieții tale este fundamentul gestionării stresului.
Pe de altă parte, fie în viața personală, fie în cea profesională, asumarea a mai mult decât poți face față este o rețetă sigură pentru stres. Așadar, cunoaște-ți limitele și acționează în virtutea lor.
Mai mult, dacă știrile de seară îți provoacă anxietate, închide televizorul. Dacă traficul te face să fii tensionat, alege un traseu mai lung, dar mai puțin circulat. Dacă mersul la cumpărături este o corvoadă, încearcă shoppingul online.
Analizează-ți astfel programul, responsabilitățile și sarcinile zilnice. Dacă ai prea multe pe cap, stabilește distincția între „ar trebui” și „trebuie”. Lasă sarcinile care nu sunt cu adevărat necesare la sfârșitul listei sau elimină-le complet.
Așadar, dacă abordezi stresul în mod strategic, acesta nu îți va domina viața, ci poate fi chiar benefic, dacă înveți cum să-i minimizezi daunele și să-l folosești pentru a deveni mai puternic din punct de vedere psihic și emoțional.
Sursa foto: shutterstock.com