Ochelarii de soare la moda in 2006
Indiferent daca ii porti pentru a-ti proteja ochii sau pentru a fi cool, ochelarii de soare pe care ii porti pot spune multe despre personalitatea si despre stilul tau. Alegerea ochelarilor perfecti inseamna mai mult decat a purta ultimul model al nu-stiu-carui creator faimos - trebuie sa potrivesti forma lentilelor cu forma fetei tale.
Ochelarii de soare stil aviator
Fossil
Ochelarii de aviator au revenit la moda si continua sa devina mai stralucitori si mai sofisticati cu fiecare sezon. Ochelarii creati de Fossil, cu rame metalice stralucitoare si cu lentile de mai multe culori, aduc o tendinta retro. In vara aceasta cei mai in voga sunt cei cu lentile maro.
Oliver Peoples
Ochelarii de aviator creati de Oliver Peoples iti asigura, spre deosebire de cei de la Fossil, un look mai modern datorita faptului ca nu au margini, iar ramele lor sunt foarte subtiri. In plus ei au aparut si intr-o gama de culori la moda.
Forma fetei: acest tip de ochelari se potriveste foarte bine fetei in forma de inima. Datorita faptului ca au partea de jos mai lata creeaza un echilibru intre fruntea inalta si barbia ascutita a celor care au fata de aceasta forma.
Ochelarii de soare fumurii
Eddie Bauer
Nu ai cum sa dai gres cu o pereche de ochelari clasici, fumurii, creati de Eddie Bauer. Acest tip de ochelari te fac sa pari, intr-un mod subtil, mai sofisticat. Cu ramele lor stralucitoare dar nu prea voluminoase se potrivesc oricarui outfit pe care vrei sa-l abordezi.
Dolce & Gabana
Ochelarii fumurii de la D & G adauga un element indraznet oricarui look, si ti se potrivesc si daca esti pus la `4 ace` dar si daca esti imbracat sport.
Forma fetei: acest tip de ochelari se potriveste persoanelor care au fata patrata. Forma rotunda a ramelor indulceste trasaturile unei fete cu barbia si fruntea la fel de late.
Ochelarii de soare fara rame
Oliver Peoples
Acesti ochelari sunt foarte la moda in acest sezon datorita faptului ca nu au rame, iar lentilele au o culoare gri-argintie. Sunt un model indraznet care se potrivesc indiferent de imbracamintea pe care o porti.
Forma fetei: daca ai o fata rotunda esti norocos - acesti ochelari sunt facuti pentru tine. Formele patratoase ale lentilelor vor adauga inaltime trasaturilor rotunjite ale fetei tale. Ei se potrivesc de asemenea si fetei in forma de inima pentru ca distrag atentia de la barbia ascutita.
Ochelarii de soare cu lentile mari
Gucci
Acest tip de ochelari sunt inspirati de cei pe care ii poarta vedetele de la Holywood si se potrivesc atat femeilor cat si barbatilor. Sunt foarte moderni si te fac sa arati ca o celebritate deghizata.
Forma fetei: Ai grija! Nu orice poate purta acest tip de ochelari. Ei se potrivesc cel mai bine celor cu fata alungita. Cei care au fata mare pot purta ochelari de dimensiuni mari, iar cei cu fata mica trebuie sa poarte ochelari de dimensiuni mici.
Alina Pavel, Redactia Askmen.ro