Noutatea absoluta in moda barbateasca de la Saptamana Modei de la New York a fost un plus de culoare si materiale neobisnuite, deci designerii si-au propus cu tot dinadinsul sa ne surprinda.
S-a dus moda camasilor cumintele si a pantalonilor de in in culori fade. Saptamana Modei de la New York vine cu niste propuneri incendiare.
Barbatii trebuie sa se pregateasca sa se distreze cand isi achizitioneaza si aleg hainele si sa-si lase imaginatia libera de constrangeri. Duran Goin, vicepresedintele Casei Macy's a venit cu o completare: "Barbatul modern nu vrea, cu siguranta, sa-si cumpere haine pe care deja le are sau care seamana cu ce are deja in garderoba."
Portocaliul, galbenul, verdele crud, ciclamul sunt doar cateva dintre culorile-soc care au luat ochii asistentei venita sa afle noutatile din moda masculina la Saptamana Modei de la New York. Ca accesorii, nasturii supradimensionati, argintii, cataramele-fantezie de lemn sau metal, cravatele din solzi sau de lana, epoletii, gentile cu forme neobisnuite, aproape feminine, au creat multa valva.
Accentele British: tartanul, ecosezul, tweed-ul sau materialul sare si piper, sunt si ele iar la moda. Trenciul barbatesc nu este de ocolit in acest sezon, mai ales daca-i adaugi o esarfa sau fular in culori vii. Imprimeurile in patratele sau buline au intrat si ele fara sa ceara voie in moda barbateasca, chiar daca vorbim doar de aplicatii sau piese intregi.
"Barbatii vor sa-si asume riscuri, vor sa experimenteze mai mult", declara Chris Crox, vicepresedintele Nautica, o casa de moda care s-a remarcat tocmai prin piesele sale clasice, pana acum. Motivele militare revin in forta, deci ai ocazia sa scoti de la naftalina jacheta militara a bunicului, daca a pastrat-o. Daca nu, sigur vei gasi ceva asemanator, in curand in marile magazine din oras si va fi piesa de rezistenta a sezonului.
In concluzie, barbatii trebuie sa se joace un pic cu stilul lor vestimentar, dar, bineinteles, dupa ce si-au facut bine temele si au consultat ultimele tendinte.