5 moduri de a purta caciula de lana - GALERIE FOTO
5/5895
calendar_month 13 Aug 2015, 00:00
Caciula de lana, serioasa sau haioasa, in culori terne sau vesele, cu ciucure sau margine lata, impletita sau cu modele traditionale - o intalnesti peste tot in aceasta iarna. Iata 5 moduri de a o purta.

1. In varful capului

Daca iti place stilul mai funky si nonconformist, poarta o caciula de lana, clasica, neagra sau bleumarin, ceva mai sus, pe varful capului. Poarta-o cu o pereche de ochelari de soare si un palton de lana, model etno.

2. Neglijent

Modul acesta neglijent de a purta caciula, ca si cum nu ai avut oglinda cand ai plecat de acasa, se potriveste la un stil vestimentar foarte atent si elaborat, tocmai pentru a evidentia constrastul. Alege caciula intr-una dintre nuantele care se regaseste in vestimentatie, maron in acest exemplu.

In rest, poarta o tinuta compusa din mai multe straturi, ca barbatul din imagine. Tricou alb, camasa descheiata, vesta si sacou inchis la un nasture, esarfa stransa in jurul gatului, jeansi tociti si cizme cool, din antilopa. Iata un stil si o atittudine demne de retinut!

3. Caciula de tocilar

Caciula rosie de lana, groasa, prea mica si purtata regulamentar, cu marginea intoarsa, poate fi un mod haios si la indemana de a arata ca ai umor. Nu e greu sa faci rost de ea, sigur ai pe acasa una din copilarie. Daca nu, roaga orice bunica sa-ti impleteasca una.

Poart-o cu un pulover gri, tip cardigan si camasa cadrilata, la o tinuta ceva mai serioasa, astfel incat caciula de tocilar, rosie, sa fie singurul element distinctiv al tinutei.

4. Caciula de schi

Caciula cu care mergi la schi sau caciula cu motive norvegiene este perfect valabila si daca o porti in oras, alaturi de o tinuta casual. Incearca o caciula bleumarin cu imprimeu alb, cu fulgi de nea, alaturi de o jacheta de jeans ca cea din imagine. Daca ti se pare plictisitor, poti adauga un fular intr-o culoare vesela, contrastanta cu restul tinutei.

5. Caciula cu ciucure supradimensionat

Caciulile scolaresti, in culori vesele, cu ciucure supradimensionat sunt foarte la moda acum pentru barbatii dezinhibati, care se distreaza si au simtul umorului. O poti asocia cu alte imprimeuri si culori vesele pentru ca aici nu exista reguli, insa evita, totusi, sa arati ca o sorcova. Ai avantajul ca iti tine de cald si nu vei trece neobservat.