Rapid - poate cineva opri tavalugul visiniu?
9/9619
calendar_month 13 Aug 2015, 00:00
Aseara, in semifinalele Cupei Romaniei la fotbal, Rapid Bucuresti a reusit sa ia o optiune serioasa pentru accederea in finala. Dupa un inceput de meci care ne facea sa ne intrebam daca se va marca, Pancu a deschis scorul cu un sut din interiorul careului ploiestean, dupa o centrare perfecta a lui Stancu.

Suporterii rapidisti au explodat, au inceput sa ovationeze, sa cante dar, surprizaimediat dupa ce a repus balonul in joc de la mijlocul terenului, dupa o faza inchegata de atac, Ploiestiul a reusit golul egalizator. In acel moment nu s-a mai auzit nimic pe stadion in afara de glasurile catorva zeci de suporteri ai `lupilor galbeni.` 1-1 a fost si rezultatul la pauza.

Asa cum a mai demonstrat in acest sezon, si in Cupa UEFA si in campionat, Rapidul a facut o excelenta repriza secunda reusind sa inscrie de 3 ori in circa 10 minute. Daniel Niculae, Viorel Moldovan si Burdujan au fost autorii celor 3 goluri giulestene care au rapus Petrolul in repriza secunda. Moldovan a solicitat schimbarea, pe margine era pregatit Burdujan, dar inainte sa iasa de pe teren, la chiar ultima faza la care a participat, Moldovan a inscris dupa o pasa in adincime care a pus apararea Petrolului pe butuci. Nou intratul Burdujan a avut o tresarire de orgoliu si a inscris si el pe fondul unei dominari copioase a rapidistilor.Asadar, Rapidul este aproape sigura ca va juca finala Cupei Romaniei, pe care trebuie sa o castige daca vrea sa joace si la anul in Cupa UEFA.

Rachita trebuie apreciat pentru ca a pus echipa in teren si nu in poarta, Petrolul aratand de ce a eliminat Dinamo si Timisoara in aceasta competitie. Pariul lui ca echipa sa va inscrie s-a concretizat, dar acele 10 milioane, pe care le-a pariat pe accederea Petrolului in finala, par pierdute la acest scor. Cosmin Olaroiu a fost si el prezent la meci, plecand insa imediat dupa golul 4 al Rapidului. El a declarat ca Rapidul este in mod cert o echipa buna, recomandata nu numai de prestatia din acest joc, dar si de faptul ca a ajuns in sferturile Cupei UEFA.

Asteptam sa vedem cum va reusi Steaua lui Olaroiu sa contracareze aceasta echipa a Rapidului care reuseste sa castige un meci in numai cateva minute. Va fi foarte greu, tinand cont de valoarea atacantilor Rapidului si de lipsa de atacanti a Stelei. Chiar daca apararea Rapidului a cedat cate un gol in fiecare din cele trei meciuri disputate in ultimele saptamani, ramane una redutabila. Despre atac nici nu trebuie sa vorbim foarte mult. Niculae, Moldovan, Burdujan, si Buga sunt toti atacanti de maxima valoare care vor fi greu de marcat de apararea Stelei.

Zonker, editor Askmen.ro