Hagi asteapta intariri

9/9284
label Sport autorenew 24 Oct 2025, 11:59
Hagi si Adrian Ilie au umblat pe langa Gigi Becali sa il convinga pe acesta ca mai au nevoie de un atacant si un mijlocas. Gigi Becali a vazut casete cu cei doi jucatori pe care Hagi si Ilie ii vor in Ghencea si a fost foarte incantat, spunand chiar ca "... sunt tari rau de tot! Daca nici astia nu vor fi jucatori de mare clasa, n-o sa mai deschid niciodat gura despre fotbal!".

Chiar daca din Ghencea nimeni nu a spus nimic despre identitatea celor doi, iata ca presa sportiva a aflat ca ar fi vorba de argentinianul Armenteros si jucatorul din Insulele Capului Verde, Dady. Primul este mijlocas, fost coechipier la nationala de tineret a Argentinei (campioana mondiala) cu Messi si Tevez. Argentinianul are 21 de ani si este asemuit de cei din tara sa cu Maradona. Actualmente, Armenteros joaca la Independiente si are oferta si de la Sevilla, detinatoare Cupei UEFA in ultimele doua editii.

Al doilea jucator de pe lista Stelei, atacantul portughez Dady, are 25 de ani si este legitimat la Belenenses, echipa care in afara de oferta Stelei are pe masa si oferta de la Benfica Lisabona. Atacantul pare a fi exact ceea ce vrea Hagi, asa ca se fac presiuni ca acesta sa fie macar imprumutat pentru un an.

Armenteros are o clauza de reziliere de 3 milioane de euro, iar Dady costa 1 milion de euro. Asadar, daca aceste doua transferuri se realizeaza, nimeni nu va putea spune ca Gigi Becali glumea cand spunea ca anul acesta va cheltui circa 11 milioane numai pe transferuri.

M.P., editor Askmen.ro