Directorul general al clubului Unirea Urziceni, Felix Grigore, a declarat pentru pentru agentia Mediafax, ca tehnicianul Dan Petrescu si-a reziliat, sambata, contractul cu gruparea ialomiteana.
"Am reziliat contractul de comun acord cu Dan Petrescu. Urmeaza sa semnam actele luni, dar s-a ajuns la aceasta decizie dupa o discutie cu el", a declarat Grigore. Directorul general al formatiei din Baragan a afirmat ca inca nu s-a stabilit cine va fi viitorul antrenor al campioanei Romaniei.
Dan Petrescu si-a inceput cariera de antrenor principal in divizia secunda, la formatia Sportul Studentesc, in editia 2003-2004. A urcat in prima liga, unde a antrenat formatia de sub Podul Grant, Rapid Bucuresti, dar nu a rezistat decat sase etape pe banca tehnica a giulestenilor. A revenit la Sportul Studentesc, pe care a condus-o in editia 2004-2005 a Ligii I.
La inceputul anului 2006, Petrescu a plecat in strainatate, pe banca tehnica a formatiei poloneze Wisla Cracovia (sezonul 2005-2006), unde nu a reusit insa sa indeplineasca obiectivul clubului, castigarea campionatului. Dupa ce a pierdut primul meci din turul I al Cupei UEFA, editia 2006-2007, scor 0-1 in fata grecilor de la Iraklis Salonic, Dan Petrescu a fost demis si s-a intors in tara.
In luna septembrie a anului 2006, Dan Petrescu a preluat conducerea nou-promovatei Unirea Urziceni. Formatia ialomiteana a ajuns in finala Cupei Romaniei in editia 2007-2008, calificandu-se astfel in Cupa UEFA, unde a fost eliminata, in primul tur, de gruparea germana Hamburger SV.
Dan Petrescu a castigat cu Unirea Urziceni campionatul Romaniei in editia 2008-2009, intrand in Liga Campionilor. A terminat pe locul al treilea in grupa F a editiei 2009-2010, in urma echipelor FC Sevilla si VfB Stuttgart, dar in fata scotienilor de la Glasgow Rangers, Unirea urmand, astfel, sa joace in 16-imile Ligii Europa, impotriva gruparii engleze FC Liverpool.












