5/5576
label Diverse autorenew 2025-10-24, 11:59
Vulpea (Vulpes Vulpes L.) - este un mamifer de talie medie (5-10 kg ), de culoare roscata sau rosie, cu coada lunga, imbracata in par mai bogat si cu urechile ascutite indreptate in sus. Traieste 12-14 ani. Aprecierea virstei se face cu aproximatie dupa tocirea dentitiei.

Vulpea are auzul exceptional, mirosul foarte bun si vazul bun. In Campia Romana sau in Dobrogea, in dealurile subcarpatice sau in platoul Bucegilor, iarna pe zapada poti usor observa urma vulpii. Oriunde isi poate sapa o vizuina sau poate gasi una gata facuta, acolo unde este un pic de liniste si ceva rozatoare, se gaseste si vulpea.



Este un animal de vizuina, pe care o sapa singura, cu mai multe iesiri, amplasata de regula pe versanti insoriti diguri, in ridicaturi de pamint. Deosebirea intre vizuinile de vulpe - care sunt inguste si pornesc orizontal - fata de cele sapate de viezure - care sunt mai largi si pornesc in jos - este evidenta . In plus vizuinile de bursuc sunt mai curate .

Perioada de vanatoare pentru vulpe este cuprinsa intre 15 septembrie si 31 martie, iar metodele practicate sunt: goana, vanatoarea la vizuina, panda la nada si vanatoarea cu chematoare. In Romania, vulpile se claseaza pe locul doi dupa iepure, in randul mamiferelor recoltate pe fondurile de vanatoare.
Multe din trofeele valoroase de vulpe au fost pierdute prin desconsiderarea craniului acestei specii. Acum ele au inceput sa fie apreciate si rezultatele nu au asteptat prea mult sa apara. Varful de serie al trofeelor romanesti este reprezentat de un craniu de 25,30 puncte CIC.