Deoarece Valdemar al IV-lea a murit fara a avea un mostenitor masculin, fiica sa Margareta (Margrethe), sotia regelui Norvegiei Haakon al VI-lea, impune desemnarea ca rege al Danemarcei a tanarului lor fiu, Olaf, si obtine regenta. La moartea lui Haakon, in 1380, Margareta obtine si regenta Norvegiei. Or, datorita legaturilor stabilite mai inainte intre casele regale ale Norvegiei si Suediei, Olaf va putea revendica, de asemenea, si coroana Suediei.
La moartea sa prematura, in 1387, Margareta isi impune propria candidatura. Marii nobili ai Suediei o accepta si il alunga pe Albert de Mecklenburg, pe care-l alesesera rege in 1363.
Margareta guverneaza intreaga Scandinavie pana la moartea sa, in 1412. Ca succesor, ea il alege pe un nepot, Eric de Pomerania. Acesta este uns rege in 1397 in cele trei tari si o adunare a aristocratiei daneze, norvegiene si suedeze, reunita la Kalmar, stabileste regulile Uniunii.
Preponderenta daneza
Uniunea se limiteaza, in principiu, la politica externa si la aparare: este vorba de a opune un front comun in fata germanilor. In fapt, Danemarca este cea care dirijeaza ansamblul. Norvegia i-a devenit un simplu teritoriu dependent, avand ca limba oficiala daneza. Suedia, dimpotriva, rezista: ea isi alege in secolul al XV-lea `regenti`, mai mult sau mai putin rebeli fata de regii danezi.
Danemarca profita insa de situatie. In 1429 este instituit un drept de vama asupra corabiilor care iau drumul Stramtorii Sund, ce va asigura coroanei un important venit pana la mijlocul secolului al XIX-lea.
Copenhaga (al carei nume inseamna `oras de negustori`) devine capitala in 1443. In 1460, achizitionarea Holsteinului va permite intarirea unui colt intre Lbeck si Hamburg. In linii mari, Hansa intra in declin incepand de la mijlocul secolului al XV-lea.
Catre sciziune
Aflat in conflict cu aristocratia suedeza si daneza, Eric de Pomerania abdica in 1439. Cristian de Oldenburg, ales rege al Danemarcei (Christian I) in 1448, al Norvegiei in 1450 si al Suediei in 1457, repune Uniunea pe picioare, dar, in practica, cei care exercita puterea sunt `regentii` suedezi. In 1460, Christian mosteneste de la mama sa provinciile Schleswig si Holstein. Fiul sau, Ioan I, incoronat in Danemarca si in Norvegia in 1483, va deveni rege in Suedia abia in 1497, dupa ani de lupte. Acestea reizbucnesc in timpul succesorului sau Christian al II-lea care, in 1520, ordona asasinarea capilor opozitiei suedeze (masacrul de la Stockholm). Imediat se declanseaza o revolta in Dalecarlia, sub conducerea lui Gustav Vasa. Cu sprijinul Lbeckului el ii alunga pe danezi din Suedia si este ales rege in 1523. Acesta este sfarsitul Uniunii de la Kalmar.
Reforma
Rivalitatea dintre Suedia (expansionista) si Danemarca (ce se afla in defensiva) domina scena nordica pana in 1720. Cu toate acestea, adoptarea luteranismului, in secolul al XVI-lea, tinde sa consolideze comunitatea culturala scandinava.
Reforma in Danemarca si Norvegia
Danezii accepta Reforma cu bunavointa. Si totusi, luteranismul, ca religie de stat, este impus printr-o lovitura de forta (arestarea episcopilor) pusa la cale de regele Christian al III-lea, in 1536, cu sprijinul aristocratiei si al burgheziei. Decizia se aplica si Norvegiei, teoretic regat distinct, dar atasat inca de pe atunci, de fapt, Danemarcei.
Reforma este insotita de traduceri ale Bibliei in daneza. Cea numita `a lui Christian al III-lea` (1550) ramane modelul limbii scrise moderne. In schimb, nu se realizeaza nici o traducere a Bibliei in limba norvegiana, caci, deja de un secol sau doua, elita Norvegiei se exprima in daneza, dialectele norvegiene fiind folosite doar in zonele rurale.
Reforma in Suedia
Gustav I Vasa (1523-1560) reorganizeaza regatul si obtine, in 1544, ca monarhia sa devina ereditara. O Dieta opteaza pentru Reforma in 1527. Insa chestiunea nu este rezolvata, deoarece primului fiu al lui Gustav Vasa, Eric al XIV-lea, destituit in 1568, ii succeda Ioan al III-lea (1568-1592), casatorit cu sora regelui Poloniei. Or, fiul lor, Sigismund - catolic - devine in acelasi timp rege al Poloniei (in 1587) si al Suediei (la moartea tatalui sau)... si are pretentia de a readuce Suedia la catolicism. Aceasta declanseaza o rascoala generala, in numele luteranismului, condusa de Carol, al treilea fiu al lui Gustav Vasa. El va ajunge, la randul sau, pe tron in 1604.
Puterea suedeza
Danezi si suedezi. Monarhia daneza pastreaza in secolul al XVI-lea un important domeniu:
- Danemarca propriu-zisa, incluzand Scania, regiunile invecinate (Halland, Blekinge) si Insula Gotland (dobandita in 1407);
- ducatele Schleswig si Holstein (acesta din urma dependent de Sfantul Imperiu);
- Norvegia, inclusiv Bohus (litoralul de la nord de Goteborg) si Jamtland (la nord de Dalecarlia);
- teritoriile dependente ale Norvegiei, si anume Insulele Fror si Islanda (Orcadele si Insulele Shetland fiind cedate Scotiei in 1472).
Regatul Suediei cuprinde Finlanda dar, la vest, nu are decat o deschidere minuscula la mare, la Goteborg. Suedezii se vor stradui deci sa cucereasca teritorii dano-norvegiene in sudul Peninsulei, pentru a-si atinge `frontierele naturale`.
Mostenirea Ordinului Teutonic
In 1525, Reforma determina secularizarea Ordinului Teutonilor si crearea unui ducat al Prusiei, in vreme ce in Kurlanda, in Livonia si in Estonia situatia devine confuza. Tarul rus Ivan cel Groaznic intervine aici incepand din 1558 si trezeste imediat reactia vecinilor. Livonia si Kurlanda trec sub controlul polono-lituanienilor. In 1561, suedezii pun piciorul in Estonia (cucerita in intregime in 1582). Danezii obtin in 1573 Insula Osel. Infranti de polonezi si de suedezi, rusii se retrag.
Suedezii isi continua insa ofensiva. In 1617, Rusia le recunoaste posesiunea asupra Ingriei si Careliei. Gustav al II-lea Adolf, rege al Suediei incepand din 1611, se intoarce atunci impotriva Poloniei: in 1629 aceasta ii abandoneaza cea mai mare parte a Livoniei.
Razboiul de 30 de ani
Danemarca se implica in acest eveniment incepand din 1625, in speranta de a obtine principatele ecleziastice secularizate, Bremen si Verden. Infranta de trupele imperiale, se retrage din conflict in 1629.
Gustav-Adolf, incurajat si subventionat de Franta, se implica atunci in razboi impotriva Habsburgilor: aliat cu Saxonia si Brandenburg, castiga victorie dupa victorie, dar isi afla sfarsitul in batalia de la Ltzen (Saxonia), in 1632. Invinsi de imperiali in 1634, suedezii isi reinnoiesc alianta cu Franta in anul urmator, iar lupta continua. Lui Gustav-Adolf ii urmeaza unica sa fiica, Christina, minora. Numit tutore al acesteia, cel care exercita puterea este cancelarul Axel Oxenstierna, fidel consilier al lui Gustav-Adolf.
Franta si Suedia ies in cele din urma victorioase din Razboiul de 30 de ani. Prin tratatele din Westfalia (1648), Suedia obtine in Germania: Pomerania anterioara, portul Wismar si fostele principate ecleziastice Bremen si Verden, altadata ravnite de Danemarca.
Expansiunea suedeza pe seama Danemarcei
In timp ce poarta razboiul in Germania, suedezii se indreapta in 1643 impotriva Danemarcei, care, doi ani mai tarziu, este nevoita sa le cedeze Jmtland, precum si Insulele Gotland si Osel. Intre altele, suedezii sunt exceptati si de la vamuire in Sund. In 1654, ei intervin in primul Razboi nordic, impotriva Poloniei si Danemarcei, curand infrante. Prin tratatul de la Roskilde (1658), Suedia isi obtine `frontierele naturale`, altfel spus, toate teritoriile dano-norvegiene de la est de Sund: Scania, Blekinge, Halland si Bohus.
Suedezii se afla din nou in razboi in 1675-1679, impotriva Danemarcei si Brandenburgului. Invinsi, ei datoreaza interventiei lui Ludovic al XIV-lea pastrarea teritoriilor cucerite cu douazeci de ani mai devreme.
Aventura lui Carol al XII-lea
La putin timp dupa accesiunea la tronul Suediei (1697), Carol al XII-lea infrunta o coalitie formata de tarul Rusiei, Petru cel Mare, cu regele Danemarcei, Frederic al IV-lea, si regele Poloniei, August al II-lea (totodata elector al Saxoniei). Izbucneste astfel cel de-al doilea Razboi nordic. Danezii sunt infranti in 1700, la fel si rusii (la Narva).
Carol se implica atunci intr-un lung conflict in Polonia, permitan-du-i lui Petru cel Mare sa ocupe Ingria, Estonia si Livonia. Carol se aliaza apoi impotriva tarului cu cazacul Mazeppa, dar sunt invinsi la Poltava in 1709. Reintors in cele din urma in Suedia, el isi gaseste moartea in 1718 in timpul unui asediu asupra unei fortarete norvegiene. Rusii, care au ocupat Finlanda din 1714, patrund chiar pe teritoriul Suediei in 1719.
`Pacea Nordului` (1719-1720), confirma reculul puterii suedeze: Hanovra pastreaza Bremen si Verden, cucerite in 1715; Brandenburgul obtine sudul Pomeraniei anterioare; navele suedeze sunt nevoite sa achite din nou vamile in Sund. In 1721, Suedia trebuie, in plus, sa accepte abandonarea in favoarea Rusiei a unor imense teritorii: Livonia, Estonia, Ingria, Carelia si chiar orasul Vyborg, intemeiat de suedezi in secolul al XIII-lea.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
