Uite-asa, in ciuda unora, voi scrie cu multe majuscule: Tara mea incepe in Muntii Rarau. La trei ani si jumatate. Atat aveam cand Mama si Tata m-au luat intr-o excursie, de la Campulung, spre Pietrele Doamnei. Urcusul trebuia sa dureze cinci ore. Asa scria in ghiduri. Datorita pasului meu insa, drumul si Tara copilariei s-au intins pe 12 ceasuri - pauza de amiaza, cu pranzul si somnul dintre brazi au fost incluse in program.

Pe la opt-noua ani, Parintii m-au purtat in doua circuite cu trenul prin orasele Tarii. Mancam la cantine iar cand era posibil trageam la caminele aflate in vacanta. Atunci am putut vedea: Manastirile Bucovinei, caii din Lucina, monumentul de la Moisei, nuferii Bailor Felix, Bega Timisoarei, Cetatea Devei, Castelul Huniazilor, Parcul dendrologic din Simeria, turnurile Mediasului, strazile Sighisoarei, temnita lui Horea din Alba Iulia, Legenda Curtii de Arges, Podul imparatului Traian de langa Turnu Severin, Coloana fara sfarsit din Targu Jiu, manastirile Vaii Oltului, Golestii lui Tudor Vladimirescu, Muzeul Satului din Capitala, plaja fara sfarsit a Mamaiei, iesirea Dunarii la Sulina, cheiurile Brailei si Galatilor, Mausoleul de la Marasesti, dealurile Barladului si Vasluiului - de unde mi se trageau Bunicii si, inca o data, de la capat, Manastirile Bucovinei.

Pana astazi, prin majoritatea locurilor insirate salba nu mi-am putut "permite" sa mai ajung vreodata. Poate de aceea am si ramas cu o imagine infantila despre Tara.

Golanii vechiului regim, in salopete contrafacute, mi-au tot muscat din turta dulce numita Romania. In consecinta, mi-am cumparat un cort mic, un rucsac polonez si un sac de dormit. Un var mi-a dat o busola militara, din armata am plecat cu o pereche de bocanci adevarati si astfel echipat am inceput a strabate culmile...socialismului. Doi-trei ani, impreuna cu prietenii. Apoi, de unul singur. Tot mai mult, de unul singur. Tara mea a fost intotdeauna la inaltime, oricat de mici ramaneau vremurile.

Am prins pesteri inca nemurdarite prin Apuseni si lacuri neumplute cu sticle in Retezat. Am prins furtul rusesc al medaliei olimpice de aur a Nadiei undeva la o cabana din Parang si un cioban din Muntii Lotrului ce voia cu orice pret sa-mi cumpere cutitul. Am prins o cabana enorma, complet goala in Surean si un rasarit de soare pe varful Moldoveanu. Am prins rau de inaltime pe creasta Pietrei Craiului si purici la o stana parasita din Muntii Iezerului. Am prins inceputul distrugerilor industriale din Calimani si chichirezul amagirii cainilor ciobanesti in Muntii Rodnei. Am prins o raceala zdravana in Suhard (picotind o noapte in cortul viscolit) si o slujba de noapte la Schitul Muntelui Ceahlau.

Rezumand, ca sa o iau pe scurtatura, am prins drag de Tara. Asa cum era.

Golanii vremurilor noi, in costume occidentale, iarasi contrafacute, si-au pus in buzunare ultimele firimituri din Tara pe care mi-au dat-o Parintii. Cabanele montane au fost lasate in paragina. Pionierii ce refaceau marcajele turistice nu mai sunt. As fi vrut sa vad Marea din cort. Nu se mai poate. Unde sa inoti Printre prezervative si cutii de bere la Vama Veche sau printre yoghini si urina gustoasa la 2 Mai

Anul trecut mi-am luat bicicleta. Zdravana ca un tanc. A doua, dupa cea din junete. Intr-o zi, de proba, am pedalat continuu 120 de kilometri. Atat mai are Tara mea: o zi de mers - ca la trei ani si jumatate. Atat mi-au mai lasat golanii - de ieri si de azi. Prin toamna, pe coasta dintre Focuri si Erbiceni, m-a prins Apusul. Atunci am vazut iarasi Ceahlaul. Undeva, dupa nori. Stralucea. Era la locul sau. Altadata, am ajuns langa Prut. Marea mea incepe la Cotu' lui Ivan si se termina in lacurile Vladenilor...



Stiu ca intr-o zi imi vor face autostrazi europene si nu-mi voi mai putea plati nici taxa de drum. Am luat masuri. Am rugat parintii de la Golia sa-mi faca o cruce de mormant. Am urcat "lemnul" in autobuz, am coborat la schitul Tarata si, de la calugarii de acolo, mi-am cumparat loc de veci in cimitirul aflat chiar in coasta Iasului meu. Panorama e superba. Se vad bine strazile batute cu geanta fotografica pe umar. Cand se va termina totul de furat iar Tara va fi praf si pulbere, atunci voi sta ca boierul in calcarele oolitice din Rezervatia Repedei. Printre lamelibranchiate si alte fosile, voi fi, in sfarsit, alaturi de ai mei.

Golanii de ieri mi-au furat viitorul. Golanii de azi mi-au furat prezentul. Nici o hoarda insa, nici o gasca, nici o comisie si nici un decret nu-mi va putea fura vreodata trecutul.

Astept nerabdator ziua in care, slava Domnului, Tara mea si eu vom fi totuna.

Dan Mititelu, Fotomagazin.ro