In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, bazinul carbonifer galez (bogat in antracit) ajunge in fruntea exporturilor mondiale si se industriali-zeaza pe scara larga.
Galezii migreaza masiv catre sudul tarii unde, in cele din urma, se concentreaza doua treimi din populatie (aceasta situatie se mentine si astazi). Din agricol si pastoral, poporul galez a devenit in acest mod in majoritate muncitoresc. In conditiile in care criza anilor '30 a lovit dur vaile miniere, alte activitati au preluat, de bine de rau, stafeta, dupa 1950.
Non-conformismul religios
Biserica anglicana lanseaza in secolul al XIX-lea o contraofensiva in fata extinderii metodismului. Tentata sa apere particularismul galez, disputa religioasa devine o miza politica. Un act al Parlamentului din 1914 (intrat in vigoare in 1920) ofera satisfactie nonconformistilor: Biserica anglicana isi pierde, in Tara Galilor, statutul de Biserica organizata.
Limba Galeza
Marea migratie catre sudul industrializat este insotita de uitarea (progresiva sau partiala) a galezei. Astazi, mai putin de 20% din populatia tarii o vorbeste (aproximativ 520.000 de persoane), fata de 50% la sfarsitul secolului al XIX-lea. In sudul industrializat, proportia nu este decat de 8%; ea se ridica la 37% in restul tarii si la 61% in nord-vest.
Dupa anexarea formala a Tarii Galilor la Anglia, in timpul domniei lui Henric al VIII-lea, galeza nu a mai avut un statut oficial. O lege din 1942 i l-a restituit in domeniul justitiei. In sfarsit, o lege din 1967 i-a recunoscut statutul de limba `nationala`, alaturi de engleza, iar galeza si-a regasit locul in invatamant, de la scoala primara la Universitate. Totodata, aceasta lege permite toate dozarile: in majoritatea institutiilor din nord-vest, galeza este principala limba de invatamant; in sud-est, ea nu este decat a doua limba, iar numeroase scoli o ignora cu totul. In ceea ce priveste bilingvismul in administratie, facut posibil prin lege, acesta nu este in mod efectiv in vigoare decat in nord-vest.
Refuzul de a forma un stat distinct
Galezii recunosc faptul ca tarii lor ii lipseste unitatea: nordul priveste catre Liverpool si Manchester, centrul spre Birmingham, sudul catre Londra. Pana in 1955, Tara Galilor nu a avut, de altfel, nici capitala, iar daca atunci a fost ales Cardiff (cel mai mare oras), aceasta decizie nu a fost luata fara contestatii din partea galezilor din nord-vest. Diferentele dintre sud-est (fostele Marci) si inima celtica a tarii nu-i impiedica insa pe galezii din sud sa se declare galezi si nu englezi.
Cu toate acestea, galezii, in majoritatea lor, nu revendica autonomia politica. Partidul nationalist (Plaid Cymru), intemeiat in perioada interbelica, se mentine in jurul a 10% din voturi. In 1979, un proiect de `devolutie` (transfer al competentelor catre autoritatile centrale galeze, crearea unei Adunari) este supus referendumului: 12% dintre alegatori voteaza `da`, 47% `nu` si 41% se abtin. O noua reforma constitutionala privind `devolutia` este supusa unui referendum in 1997 de catre guvernul laburist al lui Tony Blair. Este aprobata de exact 50,3% dintre alegatorii galezi.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
