Super-banca de sperma

8/8799
label Diverse autorenew 13 Aug 2015, 00:00


In 1980 a fost infiintata o super-banca de sperma. Pana in prezent este singura de acest gen pe care a cunoscut-o omenirea. Scopul fondatorului era de a crea o rasa superioara de oameni. Donatorii de sperma ar fi trebuit sa fie toti laureati ai premiului Nobel. Dar numai 3 au acceptat sa se inscrie in programul lui Robert Graham - un milionar californian, premiat la randul sau. El a inventat lentila din plastic pentru ochelari si pentru asta a primit inalta distinctie. In cele din urma, s-au mai alaturat si alti donatori: sportivi medaliati la jocurile Olimpice si oameni de afaceri de exceptie. In total s-au strans 19 furnizori de super-sperma.

Ideea a fost preluata de la un alt american, geneticianul Hermann Muller, laureat al premiului Nobel in 1946. Acesta pleda pentru infiintarea unor banci de sperma in care barbati extrem de inteligenti sa lase "mostenire" omenirii cantitati insemnate de sperma, bogate in spermatozoizi "destepti".

Primul copil superdotat creat din rezervele de sperma ale bancii lui Robert Graham s-a nascut in anul 1982. Femeia care dorea sa beneficieze de o mostra de la banca lui Graham trebuia sa fie casatorita cu un barbat steril si sa aibe suficiente resurse financiare pentru a-i asigura viitorului "geniu" toate conditiile materiale necesare afirmarii intelectuale.

Primii copii creati la super-banca de sperma a lui Graham sunt oameni in toata firea, dar despre nici unul nu se stie sa-si fi intrecut "tatal din eprubeta", a carei principala caracteristica era sa aiba un IQ aproape de 180. Potrivit unor statistici internationale, doar aproximativ 20 de indivizi din intregul popor englez ating aceasta cifra.

In urma experimentului Graham se estimeaza ca s-ar fi nascut 230 de copii. Doron Blake a fost declarat al doilea "geniu" produs la super-banca de sperma. In interviurile acordate, el afirma ca la varsta de doi ani utiliza deja un computer, citea Shakespeare si invata algebra la gradinita, iar la 6 ani a demostrat ca ar fi avut un IQ maxim. Blake a devenit un muzician talentat si un copil-minune in matematica. "Nu cred ca omul este definit de inteligenta sa. Un om se formeaza daca este crescut intr-o familie iubitoare, cu parinti iubitori, care nu il supun nici unui fel de presiuni. Cel mai mult imi place la mine nu atat faptul ca sunt inteligent, cat faptul ca tin la oameni si ma straduiesc sa fac si viata altora mai buna. Nu cred ca poti controla reproducerea pentru a obtine oameni buni", sustine Blake.

Asadar, indoiala asupra viabilitatii programului lui Robert Graham este aruncata chiar de una dintre creatiile sale, un "geniu de eprubeta". Intrebarea de baza este daca inteligenta individului depinde de educatia pe care o primeste si mediul in care se formeaza sau de bagajul genetic Greu de raspuns, intrucat fundatia si baza de date a super-bancii de sperma au fost distruse la cativa ani de la moartea fondatorului.

Cornelia Dimofte, Redactia Askmen.ro