8/8908
label Diverse autorenew 2025-10-24, 11:59




Suedia prezinta aceasta particularitate, unica in Europa (lasand la o parte Islanda), de a nu fi cunoscut din vremea lui Napoleon nici razboi civil si nici razboi extern: Norvegia s-a desprins de ea in 1905 fara varsare de sange. A ramas deoparte fata de Primul Razboi Mondial, dar si - spre deosebire de Danemarca si Norvegia - de cel de-al Doilea.

La inceputul anilor 90, dezmembrarea `blocului` sovietic a permis statelor neutre sa preconizeze aderarea (in anumite conditii) la Comunitatea Europeana. Suedia se angajeaza pe acest drum: in ianuarie 1995 ea devine membra a Uniunii Europene, in acelasi timp cu Finlanda si Austria.
Pe de alta parte, optiunea ei politica este aceea de a nu face parte din primul grup de state ce au adoptat euro ca moneda comuna la 1 ianuarie 1999.

Suedezi si finlandezi

Cucerirea Finlandei de catre rusi, in 1808-1809, a privat Suedia de un teritoriu asupra caruia, influenta ei culturala devenise considerabila de-a lungul secolelor.
Primele implantari scandinave in Insulele Aland si pe tarmul oriental al Golfului Botnic dateaza, in fapt, din Evul Mediu indepartat. Finlandezii (a caror limba, membra a familiei fino-ugrice, nu are nici o legatura cu cea a scandinavilor) erau deja instalati acolo. Cucerirea Finlandei de catre Suedia, in secolul al XIII-lea, a intarit colonizarea suedeza. Suedeza devine limba culturii si a elitei, ceea ce nu impiedica finlandeza sa se pastreze mereu vie.

In cadrul Imperiului Rus, Marele Ducat al Finlandei s-a bucurat de o reala autonomie. Suedeza ramane limba oficiala. Totusi, finlandezii (85% din populatie la mijlocul secolului al XIX-lea) isi propun sa redea limbii lor onoarea cuvenita. Atunci cand Finlanda isi obtine independenta, in 1919, Constitutia sa recunoaste finlandezei si suedezei statutul de limbi oficiale.

Cei aproximativ 300 000 de finlandezi de limba suedeza formeaza astazi 6% din populatia Finlandei. Acestia sunt repartizati in zona litorala si in Insulele Aland (25.000 de locuitori) care, in 1917, au cerut alipirea lor la Suedia. Societatea Natiunilor a decis, in 1921, sa lase insulele Finlandei, stabilindu-le insa un statut special. Demilitarizate, ele dispun de propria Dieta si de propriul drapel. Suedeza este aici singura limba oficiala.

Frontiera stabilita in 1809 intre Suedia si Finlanda, in largul Golfului Botnic, nu mai corespunde unei limite lingvistice: pe tarmul suedez traieste o populatie de limba finlandeza estimata la 40.000 de persoane.

Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft