Abile politici matrimoniale sau, dupa caz, lovituri in forta permit extinderea statelor laice, insa cele mai multe dintre acestea se multumesc cu mici castiguri teritoriale. Lasand la o parte cazul Habsburgilor, singura expansiune de anvergura va fi cea a Casei de Hohenzollern din Brandenburg, in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea. Din aceasta tendinta rezulta o anume stabilitate a domeniilor familiale, cu exceptia cazurilor de succesiune, urmate de regrupari atunci cand o anume ramura a familiei se stinge.
Bavaria si palatinatul
Reforma a determinat sciziunea Casei de Wittelsbach: Palatinii opteaza pentru protestantism, iar ducii Bavariei devin campioni ai Contrareformei. In 1618, alegerea Palatinului Frederic al V-lea ca rege al Boemiei declanseaza Razboiul de 30 de ani. La sfarsitul razboiului, ramura palatina va ramane cu stapanirea asupra Palatinatului. Ducii obtin Palatinatul Superior (nordul Bavariei) si demnitatea electorala.
Din ramura palatina s-au desprins doua sub- ramuri, si anume: cele de Neuburg si, respectiv, de Sulzbach. Prima intra in posesia ducatelor Berg si Juliers la inceputul secolului al XVII-lea. Din cea de-a doua provine Carol-Teodor de Sulzbach care, prin stingerea altor ramuri, va mosteni in 1742 teritoriile Palatinat, Berg si Juliers, iar in 1777 chiar Bavaria. In acest fel, toate posesiunile Casei de Wittelsbach isi vor regasi unitatea.
Germania de Sud-Vest
Din cadrul fostului ducat al Suabiei provin Wrttemberg, Baden si posesiunile Caselor de Hohenzollern si de Habsburg.
In secolul al XVI-lea, cei din urma isi vor mentine stapanirea asupra teritoriilor aflate de-o parte si de cealalta a Rinului: Brisgau si Sundgrau (sau Alsacia Superioara, pe care Franta o va anexa in 1648).
Comitatul de WUrttemberg a dobandit in 1397 principatul de Montbeliard pe care il va pastra pana in 1793. Deveniti duci in 1495, suveranii de Wrttemberg vor trece de partea Reformei in secolul al XVI-lea.
Spre deosebire de Wurttemberg, margrafiatul de Baden nu formeaza un ansamblu teritorial unitar. Dupa partajul succesoral din 1527, margrafiatul de Baden-Baden ramane catolic in timp ce Baden-Durlach trece la Reforma. In timpul Razboiului de 30 de ani lupta aprig unul impotriva celuilalt. Reunificarea se va realiza in 1771.
In cadrul Casei de Hohenzollern, prima impartire importanta dateaza din 1227: ramura mai varstnica pastreaza posesiunile din Suabia, iar ramura mezina obtine burgraviatul de Nrnberg, alipit de Casa de Hohenzollern in 1192. Hohenzollernii din Suabia, ramasi catolici, se vor mentine pe loc pana in secolul al XIX-lea, la distanta de verii lor din nord.
Germania centrala
In vechea Franconie, unde principatele ecleziastice ocupa un loc foarte important (Mainz, Wurtzburg, Bamberg...), se afirma trei dinastii: landgrafii de Hessen, contii de Nassau, aripa de Hohenzollern din Franconia.
Hessen, care are drept nucleu regiunea Kassel, se intinde spre sud pana pe malul stang al Mainului (regiunea Darmstadt). Landgraful Filip cel Marinimos, care domneste din 1509 pana in 1567, este unul dintre conducatorii ligii (luterane) de la Smalkalde. Dupa domnia lui, Hessen se imparte in doua landgrafiate principale, numite Hessen-Kassel si Hessen-Darmstadt.
In 1255, familia de Nassau (situat la est de Koblenz) isi imparte pamanturile intre doi dintre membrii sai: sudul revine lui Walram, iar nordul lui Otto. In 1381, ramura walramiana obtine comitatul Saarbruck, pe care-l va stapani pana in secolul al XVIII-lea. Ramura ottoniana ajunge, in secolele al XIV-lea si al XV-lea, in posesia unor teritorii din Tarile de Jos. La inceputul secolului al XVI-lea, una dintre subramurile sale primeste prin casatorie principatul Orania (langa Avignon), pe care-l lasa mostenire altui ottonian, Wilhelm Taciturnul, eroul luptei pentru independenta Tarilor de Jos. Ludovic al XIV-lea confisca principatul de Orania in 1673, dar Ottonienii isi vor pastra titlul de principi de Orania-Nassau.
Burgrafi de Nurnberg, Hohenzollernii din Franconia obtin margrafiatele de Bayreuth si de Ansbach, apoi, in 1415, margrafiatul de Brandenburg. Ulterior intra in conflict cu orasul Nurnberg si burgraviatul se va desfiinta. Cand reunite, cand separate, margrafiatele de Bayreuth si de Ansbach vor fi cedate regelui Prusiei in 1791. Ca si verii lor din Brandenburg, Hohenzollernii din Franconia au optat pentru Reforma.
Renania
Aflate pe marginea principatelor ecleziastice de Treves si de Koln, ducatele de Berg, Cleves si de Juliers sunt reunite, in secolele XV-XVI sub aceeasi autoritate. Or, in 1609, acestea raman fara mostenitor direct. Pretendentilor protestanti (ramura de Hohenzollern din Brandenburg, un membru al ramurii de Neuburg a Casei de Wittelsbach) li se opune imparatul: astfel se declanseaza razboiul pentru succesiunea asupra ducatului Juliers. Un partaj ii pune capat in 1614: contele de Neuburg obtine Berg si Juliers, iar electorul de Brandenburg primeste Cleves (si, in Westfalia, Mark si Ravensberg). Casa de Hohenzollern pune astfel piciorul in Renania.
Germania de Nord
In urma dezmembrarii ducatului Saxoniei au aparut principatele ecleziastice de Bremen, Munster, Osnabruck, Paderborn, Hildesheim etc. Welfii nu si-au pastrat stapanirea decat asupra nucleului, transformat in ducatul de Brunswick de catre imparatul Frederic al II-lea. In urma impartirilor au rezultat in 1648 trei ducate: Brunswick-Luneburg (care anexeaza Lauenburg-ul in 1689), Brunswick-Kalenberg (in cadrul caruia se gaseste orasul Hanovra), Brunswick-Wolfenbuttel (in care se afla orasul Brunswick). In 1692, ducele de Brunswick-Luneburg obtine titlul de elector. Reunite cu Brunswick-Kalenberg, posesiunile sale formeaza din 1705 electoratul de Hanovra. In 1714, George de Hanovra devine rege al Angliei. In anul urmator, teritoriul Hanovrei se mareste prin alipirea fostelor principate ecleziastice de Bremen si Verden, cedate de Suedia (care le detinea din 1648). Ducatul de Brunswick-Wolfenbttel - numit de acum inainte, pe scurt, ducatul de Brunswick - ramane de sine statator.
Comitatul de Oldenburg intra in istorie in secolul al XV-lea, atunci cand contele Dietrich se casatoreste cu mostenitoarea Holsteinului si Schleswigului, iar apoi, o data cu alegerea fiului sau, Christian, ca rege al Danemarcei, in 1448. Christian ii cedeaza comitatul fratelui sau. Revenit regilor Danemarcei in 1678, comitatul intra in 1773 in stapanirea lui Paul de Holstein-Gottorp, care il ofera dupa patru ani varului sau principele-episcop protestant de Lubeck...
Aceste intamplari sunt legate de istoria ducatelor de Schleswig si Holstein, pe care Christian le-a mostenit in 1460. In 1580, Frederic al II-lea al Danemarcei imparte cele doua ducate in doua structuri: una ramane regelui Danemarcei, cealalta revine nepotilor sai (ramura Holstein-Gottorp) care-i raman vasali. In secolul al XVII-lea, membrii ramurii Holstein-Gottorp intra in conflict cu regii Danemarcei care, in secolul urmator, le confisca partea ce le fusese atribuita din Schleswig. Problema ia din nou amploare in 1762, atunci cand un Holstein-Gottorp devine tarul Petru al III-lea al Rusiei... fiind curand inlaturat de sotia sa, Ecaterina a II-a. Ea ajunge la un acord cu Danemarca: ramura Holstein-Gottorp renunta la Holstein; fiul ei, Paul, primeste Oldenburg-ul.
Saxonia si Turingia
Margrafi de Misnia, membrii Casei de Wettin obtin in secolul al XIII-lea landgrafiatul de Turingia. In 1423, wettin-ul Frederic cel Razboinic primeste electoratul de Saxonia (sau Saxa-Wittenberg) devenit vacant prin stingerea familiei Ascanienilor, care il detinea.
Intregul teritoriu primeste numele de ducat al Saxoniei. Nepotii lui Frederic il divizeaza in 1485: Ernest isi atribuie Saxa-Wittenberg (impreuna cu demnitatea electorala) si Turingia meridionala, iar Albert primeste Misnia si Turingia septentrionala.
Cele doua ramuri - ernestina si albertina - trec la Reforma, dar aceasta nu le impiedica sa se sfasie reciproc in secolul al XVI-lea. In cele din urma, Mauriciu, conducator al ramurii albertine, obtine Saxa-Wittenberg si demnitatea electorala. Ulterior, ramura ernestina trece in Turingia meridionala la o serie complexa de impartiri si regrupari pana in secolul al XIX-lea. Elementele cele mai cunoscute ale acestui proces sunt teritoriile Saxa-Weimar si Saxa-Coburg-Gotha (acesta din urma constituit in 1826). Saxonia se extinde in urma Razboiului de 30 de ani prin alipirea Luzaciei, cedata de Habsburgi.
O alta ramura a Ascanienilor, distincta de cea saxona (stinsa in 1422), va ramane pe loc pana la 1918: cea a principilor de Anhalt. (Din aceasta ramura provine Ecaterina a II-a a Rusiei, nascuta printesa de Anhalt-Zerbst.)
Germania de Nord-Est
Cursul istoriei Brandenburgului, teritoriu obtinut de Casa de Hohenzollern in 1415, va fi influentat de uniunea personala realizata cu ducatul Prusiei in 1618.
La nord de Brandenburg, Mecklenburg si Pomerania au drept suverani pe descendentii conducatorilor slavi convertiti si germanizati. O data cu stingerea dinastiei pomeraniene, Brandenburgul si Suedia isi impart Pomerania in 1648. Dinastia din Mecklenburg se va mentine pana in 1918. Impartirile succesorale (ultima fiind in 1701) nu au afectat unitatea tarii.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
