Juan Carlos, ajuns rege din 1975, initiaza in anul urmator procesul de democratizare. Legea reformei politice din 1976, pregatita de noul prim-ministru, Adolfo Suarez, si aprobata prin referendum (94% de voturi pentru), inlatura dictatura. In 1977 noutatile se succed: legalizarea Partidului Comunist, alegeri pe baza votului universal pentru Cortes-uri, reinfiintarea Generalitatii Cataloniei, legea amnistiei generale (in ceea ce priveste razboiul civil si sechelele sale). Dupa un an, Cortes-urile voteaza o noua Constitutie, adoptata prin referendum (cu 88% voturi pentru). Aceasta instituie monarhia parlamentara, fostii republicani raliindu-se regelui democrat. Ea permite, de asemenea, infiintarea `comunitatilor autonome`, inzestrate fiecare cu un parlament si un presedinte.
Alegerile legislative din 1982 au dat castig Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE): Felipe Gonzales devine presedinte al guvernului. El este reconfirmat in functie in 1986, 1989 si 1993. La 1 ianuarie 1986 Spania devine membra a Comunitatii Europene.
Comunitatile autonome
Intre 1979 si 1983, sunt infiintate saptesprezece comunitati. Sapte dintre acestea beneficiaza de un regim special (transferuri ale unor competente mai largi): Catalonia, Tara bascilor, Galicia, Andaluzia, Comunitatea valenciana, Insulele Canare, Navarra.
Cea mai mare parte a comunitatilor corespunde unor entitati extrem de vechi. Este cazul tinutului fostei coroane a Aragonului (Catalonia, Aragon, Valencia, Baleare), al Navarrei, al Tarii bascilor, dar si al Galiciei, Asturiilor, Estremadurei si Canarelor. Comunitatea Andaluziei include fostul regat al Granadei. Leonul si Castilia Veche fuzioneaza in jurul unei capitale: Valladolid. Totusi, din Vechea Castilie se desprind Cantabria si Rioja. Comunitatea Castilia-La Mancha corespunde Noii Castilii, redusa prin absenta Madridului (care formeaza o comunitate aparte), dar aceasta reducere este compensata cu nordul vechiului regat al Murciei.
Prin Constitutie se confirma ca `limba spaniola oficiala a statului este castiliana` si se precizeaza ca `toti spaniolii au obligatia de a o cunoaste`. Se mai adauga ca `celelalte limbi spaniole (adica din Spania) vor fi considerate in mod egal ca oficiale in comunitatile autonome corespunzatoare, conform cu statutele lor`.
Limba castiliana
Castiliana (numita in mod obisnuit `spaniola`), care, la origine, era graiul vorbit in zona Burgos, si-a capatat statutul privilegiat in secolele XIIXIII in regiunea Toledo, unde, la vremea aceea, se afla centrul de greutate al puterii regale. Ulterior, istoria sa se confunda cu cea a coroanei Castiliei. Se impune in sud, in defavoarea dialectelor mozarabe si a arabei insesi (varietatile andaluze ale castilianei rezulta din aceasta adoptare tarzie). In nord determina restrangerea altor limbi, substituindu-se acestora, ori impingandu-le catre zonele rurale sau, mai mult, determinandu-le sa se limiteze la functia de graiuri cotidiene in timp ce castiliana se afirma ca limba de cultura. Nicaieri rezistenta intampinata, mai mult sau mai putin ferma, nu a avut un rol decisiv, pana la `renasterea` anumitor limbi regionale in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
Catalanii
In secolul al XI-lea, atunci cand limba lor se individualizeaza, catalanii sunt foarte apropiati de vecinii lor din nord, vorbitori ai limbii doc. Desprinderea de acestia dateaza din secolul al XIII-lea, atunci cand cruciada impotriva albigenzilor transfera teritoriul de limba doc regilor Frantei si determina orientarea catre sud a catalanilor. In perioada Reconquistei sunt subordonate Cataloniei Balearele si Valencia. Catalana ramane limba curtii Aragonului pana in secolul al XV-lea (acesta fiind Secolul de Aur al literaturii catalane) si, chiar in Catalonia, limba administratiei pana in 1714.
In secolul al XVIII-lea, cand teritoriul fostei coroane a Aragonului este integrat regatului Spaniei, castiliana devine limba oficiala si de uz public.
Cu toate acestea, catalana ramane foarte activa in cadrul tuturor claselor societatii, inclusiv in randul burgheziei cultivate. Renasterea (Renaixenca) literara si, mai tarziu, politica incepe in 1830 si se amplifica de-a lungul intregului secol. Ce-i drept, `catalonismul` se manifesta mai ales in Catalonia propriu-zisa, Balearele si tinutul valencian ramanand in rezerva.
Prin statutul din 1932, Catalonia si-a regasit autonomia. Catalana devine aici limba exclusiva a invatamantului primar, castiliana nefiind studiata decat mai tarziu. Regimul franchist a pus capat acestei experiente, inlaturand catalana din serviciile publice, din invatamant si chiar de la Starea Civila.
Catalonia in fata tentatiei nationalismului
Regiunea cea mai industrializata a Spaniei, Catalonia, a atras, mai ales dupa 1950, numerosi meridionali (din Murcia, Andaluzia, Estremadura...). Astazi, jumatate din populatia provinciei nu este de origine catalana. Dar Generalitatea, bizuindu-se pe statutul oficial recunoscut al catalanei, o impune ca veritabila `limba nationala`. De asemenea, studiul acesteia a devenit obligatoriu in intreaga Catalonie inca din invatamantul primar si s-a trecut la catalanizarea institutiilor administrative, altele decat cele centrale de stat.
Aceasta politica creeaza tensiuni cu Madridul, care contesta caracterul obligatoriu al invatamantului limbii catalane si este deranjat de comportamentul cvasi-independent al Generalitatii. Aceasta, la randul ei, sustine ca un bilingvism complet va permite integrarea populatiei recent imigrate in cadrul societatii catalane.
Pana unde ar putea impinge Generalitatea vointa de emancipare Ramane o chestiune deschisa, cu atat mai mult cu cat, in 1989, Parlamentul de la Barcelona a adoptat o motiune care afirma refuzul Cataloniei de a renunta la dreptul ei la autodeterminare.
Ceilalti catalani din Spania
In Baleare, mai mult de 70% din populatie vorbeste catalana, a carei invatare progreseaza. In Comunitatea valenciana, catalana (numita `valenciana`) este limba traditionala numai pentru doua treimi din teritoriu; vestul apartine castilianei. Comunitatea depune un efort considerabil pentru a dezvolta invatarea valencianei (vorbita de jumatate din populatie), dar castiliana se mentine pe o pozitie dominanta, care tinde mai degraba sa se accentueze. In Aragon, teritoriile limitrofe Cataloniei (denumite `Bretonul Ponantului` de catre catalani) sunt de limba catalana. Acesta este rezultatul delimitarii efectuate in Evul Mediu intre regatul Aragnului si comitatul Barcelonei.
Catalonia nordica
Prin Tratatul Pirineilor (1659), Franta obtine comitatele septentrionale ale Cataloniei (Roussillon, Vallespir, Conflent, Capcir si jumatate din Cerdagne). O parte a populatiei catalane intra astfel sub autoritatea regelui Frantei, nu fara a opune rezistenta, cel putin la inceput. Catalonia nordica devine provincia franceza Roussillon.
Integrarea in cadrul natiunii franceze dateaza din secolul al XIX-lea. Ca si in alte parti, aceasta are ca instrument esential invatamantul obligatoriu in limba franceza. Astazi, se estimeaza ca aproximativ jumatate din populatia Pirineilor Orientali cunoaste catalana (in jur de 170.000 de persoane). De la inceputul anilor 1980, ea si-a gasit un loc in sistemul de invatamant.
Galicienii
In secolul al XII-lea s-au separat un regat al Galiciei (in nord) si un regat al Portugaliei (in sud). Ulterior, Portugalia duce o existenta independenta, in vreme ce Galicia nu se poate sustrage influentei Leonului si Castiliei. De aici se naste o deosebire lingvistica: portugheza reiese din suprapunerea dialectelor galiciene si mozarabe din zona Lisabonei, galiciana evolueaza in teritoriul ei de origine. Cu toate acestea, cele doua limbi raman asemanatoare.
In Galicia, utilizarea castilianei se raspandeste in orase in secolul al XVIII-lea. Galicienii ajung ei insisi sa-si considere propria limba ca un dialect popular (mai ales rural) sau cu simpla destinatie familiala. In ciuda acestei situatii, revendicarea autonomiei este nelipsita: in 1815, in urma unei insurectii, vechiul regat al Galiciei este restaurat pentru cateva luni. Va fi necesar insa sa se astepte cea de-a doua Republica pentru ca aceasta revendicare sa-si gaseasca o rezolvare. Franco, desi originar din Galicia, o va inabusi in fasa incepand din 1936.
Beneficiind de un statut oficial in cadrul comunitatii autonome, limba galiciana face astazi obiectul unei controverse intre partizanii `izolarii` (in raport cu portugheza) si sustinatorii `reintegrarii`. Divergentele privesc in mod deosebit grafia. In plan politic, primii se opun incetarii oricaror legaturi cu Spania, dar cei din urma, minoritari, se arata mai `nationalisti`. Oricum, situatia limbii galiciene se amelioreza in invatamant, chiar daca intr-un ritm lent. Conform unei anchete, in 1986, 91% din populatia Galiciei stiau sa o vorbeasca (din care 55% fara dificultate) si 18% stiau sa o scrie.
Bascii
Bascii, a caror limba nu se inrudeste cu nici o alta, sunt ultimii reprezentanti ai populatiei supuse in restul Europei de Vest de catre indo-europeni.
In perioada cuceririi romane, aria de locuire a bascilor se intindea, fara indoiala, spre sud-vest, pana in imprejurimile orasului Burgos, la est pana dincolo de Pirinei, spre nord pana la Garonne. Ulterior, s-a restrans continuu.
Vremea privilegiilor
Provinciile basce Guipuzcoa, Biscaya si Alava au trecut, intre secolele al XII-lea si al XIV-lea, de sub suzeranitatea navareza sub suzeranitatea castiliana, mentinandu-si insa privilegiile (fueros). In secolul al XIX-lea, acestea se manifestau inca prin absenta serviciului militar, scutiri fiscale, un regim vamal special. Fueros care apartineau Biscayei si zonei Guipuzcoa (nu si Alavei) sunt suprimate in 1876, dupa ultimul razboi carlist. Navarra, alipita coroanei Castiliei in 1530, si-a pastrat si ea propriile fueros. La nord de Pirinei, Labourd si Soule, initial fiefuri ale ducatului de Guyenne, trec in cadrul coroanei Frantei, unul la mijlocul secolului al XV-lea, celalalt in 1510. Navarra Inferioara, desprinsa de Navarra in 1530, va reveni coroanei Frantei abia in 1620. In secolul al XVIII-lea, aceste trei provincii si-au pastrat institutiile reprezentative (Bilcar in Labourd, Stari in Navarra Inferioara, Curtea Ordinii in Soule). Revolutia desfiinteaza toate privilegiile si reuneste cele trei provincii impreuna cu Bearn intr-un departament al Pirineilor Inferiori (astazi Pyrenees-Atlantiques).
Nationalismul basc
In 1895, Sabino Arana Goiri (1865-1903) intemeiaza, la sud de Pirinei, Partidul Nationalist Basc (in spaniola PNV, in limba basca Eusko Alderdi Jeltzalea, `Partidul basc al lui Dumnezeu si al drepturilor`). Este un partid democratic, favorabil in principiu independentei, foarte atasat catolicismului (la fel ca marea majoritate a populatiei basce), opus in acelasi timp socialistilor anticlericali si dreptei centraliste. PNV considera drept basce toate persoanele care poarta un patronim de origine basca, chiar daca acestea nu vorbesc limba (Arana Goiri, el insusi, a invatat basca la varsta adulta).
In conditiile in care Constitutia din 1931 a oferit posibilitatea obtinerii autonomiei, Navarra a refuzat sa-si lege destinul de cele trei provincii vecine. Statutul de autonomie comun acestora din urma a fost votat la Madrid abia in 1936, dupa declansarea razboiului civil. Guvernul autonom si vorbitorii de limba basca (inclusiv clerul) au ramas atunci fideli Republicii. Navarra si Alava, in majoritate hispanofone, i-au sustinut, in schimb, pe nationalisti. Regimul franchist suprima autonomia si desfasoara o dura represiune in Biscaya si in Guipuzcoa. Navarra si Alava, dimpotriva, isi mentin privilegiile (mai ales pe cele fiscale).
ETA (Euskadi ta askatasuna, `Tara basca si libertate`), noua miscare nationalista aparuta in 1959, se radicalizeaza incetul cu incetul si trece la lupta armata. Ea revendica reunirea celor sapte provincii si independenta totala. In zona franceza, se infiinteaza in 1960 miscarea nationalista Enbata, iar in 1973, Iparretarak (`Cei din Nord`), apropiata de organizatia paramilitara ETA.
Atunci cand Constitutia din 1978 a facut din nou posibile autonomiile locale, Navarra, la fel ca si in 1932, a preferat sa ramana deoparte. Statutul de autonomie al Tarii bascilor (Euskal Herriko), adoptat in 1979 reuneste cele trei provincii occidentale; cel care instituie comunitatea `forala` a Navarrei dateaza din 1982. PNV promoveaza o politica autonomista. La nord de Pirinei, formatiunile nationaliste nu obtin, incepand din 1960, in cadrul alegerilor legislative, decat 5% pana la 6% din voturi. Organizatia paramilitara ETA si aripa sa politica, Herri Batasuna, intemeiata in 1977, au declarat dintr-o data autonomia ca fiind o amagire si au declansat o politica terorista, facand sute de victime. Combatuta cu asprime de autoritatile spaniole, ETA pare a fi intr-un evident recul in prima jumatate a anilor 90. Organizatia a proclamat in 1998 un armistitiu unilateral pe care l-a incalcat in scurt timp.
Limba bascilor in zilele noastre
Este impartita in trei grupuri dialectale: biscayan, navarro-labourdin (in cadrul caruia intra cel guipuzcoan), souletin. Din grupul central a rezultat limba basca utilizata in invatamant.
La inceputul anilor 90, vorbitorii limbii basce era repartizati astfel:
- intre 500.000 si 550.000 in Euskal Herriko (un sfert din populatie);
- aproximativ 50.000 in Navarra (o zecime din populatie);
- aproape 100.000 in Tara bascilor franceza (intre 35% si 40% din populatie).
Limba oficiala, alaturi de castiliana, peste tot in Euskal Herriko, basca este prezenta in invatamant in proportii diferite de la scoala la scoala. In Navarra, doar nordul regiunii este in mod net bascofon, aici limba basca avand un statut oficial. In zona centrala, vorbitorii acestei limbi au ramas foarte putini (sub 10% din populatie); in sud, populatia nu este de origine basca. La nord de Pirinei doar in cateva scoli se invata limba basca.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
