face. Faptul de a face este un aspect de masculinitate. Opusul lui ￢a
face￢ este ￢a fi￢. Functia feminina de baza este sa fie, sa
existe. Functia masculina este sa faca. Aceasta opozitie este
implicita si asigura buna functionare a lumii. Dar nu spre filosofare
este invitatia si spre asocieri libere. Aceste doua functii in mare
masura se regasesc la toti oamenii in doze diferite. Cand vorbim
despre ele avem in vedere un model teoretic, generic si nu o
realitate.
Ma gandeam mai mult sa ma refer la o
situatie care apartine in mod dominant cererii masculine de terapie ￢
capacitatea de ￢a face￢ este afectata. Ca vorbim despre
sexualitate, despre economie, despre relatii aceasta incapacitate
este generala. De multe ori absenta capacitatii de a face se
manifesta in contrariu ￢ o persoana face prea multe pentru a
compensa incapacitatea. Dar facutul respectiv este o constructie
falsa iar falsitatea se resimte in modul insatisfacator in care
resimte ceea ce este in viata lui precum si in lipsa de eficienta.
Alteori o persoana se refugiaza intr-un
mod stabil, asigurator care sa-i anuleze necesitatea. El ramane un
copil pentru ca astfel nu este necesar sa faca. Acest copil are
nevoie de un parinte. Parintele este asigurator si ii spune ce sa
faca. De multe ori aceasta persoana este fie o femeie, o mama, un sef
sau o secta, asociatie, etc. Acest mod nu rezolva situatia.
O alta varianta este relatia
homesexuala care este o oportunitate pentru ca este singurul tip de
relatie in care ￢a face￢ nu este obligatoriu ca in relatia
heterosexuala.
Aceste situatii devin o cerere de
psihoterapie in cateva contexte din care unele le-am mentionat deja:Cand persoana are un puternic
sentiment de insatisfactie privind modul in care functioneaza
relatiile, rolurile sale.
Cand persoana resimte esecul, o
absenta a eficientei, senzatia ca tot ceea ce face este inutil dar
nu in sensul depresiv ci unul de repetitie a aceleiasi povesti care
nu se rezolva niciodata.
Cand situatia este asociata cu un
simptom ￢ acest simptom poate sa fie o disfunctie sexuala, starea
de panica, incapacitatea de a fi in relatie etc.
Prin ce sunt importante aceste situatii
￢ prin faptul ca atunci cand o persoana reuseste sa fie sincera cu
ea insasi si sentimentul ca este ceva psihic in joc apare cu
usurinta. Nu este vorba despre o psihoterapie in situatii de criza ci
este nevoia de gasire a propriei masculinitati care este un obiectiv
pe care se justifica starea.
In mod obisnuit reusesti sa ai o
imagine despre propria masculinitatea urmarindu-ti propria existenta
in cele mai importante roluri pe care le joci. In mod obisnuit
acestea sunt cele legate de locul de munca, de relatia de cuplu, de
eficienta economica, de starea de singuratate sau de a fi cu
ceilalti, etc. In mod frecvent aceste roluri dau o imagine despre
ceea ce merge si ceea ce nu merge in propria viata si in propria
masculinitate.
Unii se intreaba daca sa aiba un loc de
munca sau nu. Prin loc de munca inteleg o sursa de venit si nu
statutul de angajat. Altii se intreaba cum sa il aiba. Prima
intrebare suna mai mult daca sa faca sau nu, cea de-a doua cum sa isi
puna in valoare propria masculinitate si ce obstacole sunt in calea
sa de devenire. In ambele intrebari suntem intr-o situatie
psihoterapeutica in care tratamentul este dorit. Am putea sa spunem
din acest punct de vedere ca psihoterapia nu este o chestiune de
facut intr-un moment de criza ci o modalitate de dezvoltare a
anumitor capacitati proprii pe care o persoana deja le cauta si a
constatat ca cel mai bine este sa le gaseasca impreuna cu cineva.
Psihoterapeut de orientare analitica
Cabinetul de Psihoterapie Analitica de Cuplu
www.centrupsihologie.ro
