Aria Infrangerii, cantata de Emil Constantinescu la un moment dat, anuntand ca nu mai candideaza pentru inca un mandat deoarece a fost invins de securisti, sau cam asa ceva, a lasat un gust teribil de amar multor romani care au crezut ca odata cu victoria Conventiei, exista speranta.
Ulterior, natia a reusit sa cantareasca guvernarea CDR cu luciditate si are acum un sentiment amestecat despre ea: de pasare Phoenix inviata si apoi agatata, ca o vrabie beata, in firele de curent, alaturi de un sentiment de dezgust pe care ti-l provoaca numai prietenii ce te dezamagesc.Ce se intampla acum in lumina reflectoarelor arata ca fostul presedinte zicea el ceva.
Mai ales ca era beneficiarul tuturor informatiilor culese de servicii. Pentru cei mai tineri, care nu dau o ceapa degerata pe scandalul politic, si viseaza numai sa prinda o bursa cat mai la vest sau un job la cea mai umila fabrica de antivirusi din California, si nu-i poti condamna ca vor sa traiasca mai bine, trebuie spuse cateva lucruri. Ca sa inteleaga care e noima unei paruieli ce pare inutila, dar are o miza mare: fantomele trecutului.
Adolescentii romani de azi, scufundati cu disperare in jocuri de strategie online cel mai popular se numeste, culmea, Utopia - , ajung la performante admirate de internauti din toata lumea. E plina Utopia de romani. De vreo zece ani, de cand a descoperit internetul, joaca si nevasta-mea, si nu mai e tocmai o pustoaica. Si a gasit acolo acolo adolescenti, studenti extraordinar de destepti, care conduc lumea virtuala si sunt invidiati de nordici sau asiatici. Dar care nu au o alta viata. Dupa ce termina o tura de joc o tura, in Utopia, dureaza trei luni si presupune ca ai tara ta, ai un PIB, ai indicatori, ai armata si iei decizii se gandesc, daca au timp, si la viitorul tarii. In mare parte, legatura cu parintii lor s-a rupt. Si putini au reusit sa afle ca parintii lor sunt foarte atenti la stiri cand se vorbeste de Securitate. Si nu se intreaba de ce se agita aia".
Se agita pentru ca in timpul lui Ceausescu au trait frica. Si nici un sentiment nu te impinge mai repede in pragul paraliziei si nebuniei decat frica. Frica de vecinul de palier, care iti asculta la usa ca sa te surprinda ascultand Radio Europa Libera. Frica de colegul de la serviciu, care scapa" sintagma m-am saturat de astia", pentru a vedea cum reactionezi. Frica de tovarasii din compartimentul de tren, care-ti spuneau bancuri politice, ca sa te aresteze, cand cobori, ca ai ras. Frica ta, ca parinte, ca nu cumva copilul sa auda discutii periculoase si sa vorbeasca la ora de Cunostinte Social-Politice, facand pe desteptul, de modelul polonez" sau Soljenitin.
Sunt copii care intreaba de ce au acceptat parintii lor o asemenea stare, zeci de ani. E greu sa le explici ce a inseamnat perioada stalinista la tine in suflet, si mai apoi, Epoca de Aur. Pentru ca psihicul lor nu este construit, dezvoltat astfel incat sa inteleaga ce face frica si teoria egalitarismului din om. Si nici nu vor ajunge sa stie vreodata, deoarece legile care se construiesc acum nu-i privesc pe ei. Ii privesc insa pe parintii lor si pe prietenii parintilor lor. Iar din arhivele securitatii, armatei, partidului si ministerului de Externe tasnesc foarte multi romani. Unii nici macar nu au scris ce le-au relatat vecinii.
Au stat numai de vorba cu culegatori de informatii, care dupa ce umpleau tolba, mergeau senini la birou si asterneau roadele muncii pe hartie, ii dadeau numar de inregistrare, fotocopiau si se bucurau ca au o paine buna. Cate or fi adevarate, din aceste note se plateau multe polite la acea vreme - , cu cat de buna credinta or fi fost intocmite, nimeni nu stie. Multi poate ca nici nu mai traiesc. Traiesc, insa, beneficiarii muncii lor, care au fost, sunt si vor fi mereu, in orice sistem, politicienii din varful tarii.
In razboi, nici o arma nu e inutila. Dar inainte ca armele sa treaca in mainile politicienilor, sunt in cele ale ofiterilor de informatii fosti si actuali. Si ca gestionari, atata amar de vreme, ai arhivelor, sefii informatiilor nu cred ca nu s-au dedulcit la ele. E reconfortant gandul, pentru cei care si-l pot introduce in cap, ca intr-o lume a libertatilor individului, nici un stat nu-si mai poate permite sa fie un stat politienesc. Sunt convins ca arma asta teribila, care este informatia, nu mai e folosita importiva oamenilor care-si vad de treaba.
Dar este folosita in arena de la televizor, fara nici o constrangere de ordin moral. In ce masura politicienii din top controleaza situatia se vede in scandalul Voiculescu-CNSAS. Insa nimeni nu poate sti daca cei care au avut informatia la prima mana nu cumva au legat de politicienii de top niste fire. Cand se incalcesc, daca nu le poti taia sau curata de pe altii, te retragi de pe scena. Adolescentii de azi trebuie sa inteleaga asta. Macar ca material de studiu al psihologiei unui popor care, trait in teroare, nu va scapa niciodata de ea. Iar suspiciunea ucide.
Cristian Mihai CHIS, redactia Askmen.ro
