Spre deosebire de Tara Galilor, Scotia prezinta o reala unitate geografica - formata dintr-un centru bogat (Lowlands) inconjurat de regiuni cu acces dificil (Borders, Highlands) - si nu a incetat niciodata sa dispuna de institutii proprii (Kirk, sistem de invatamant etc.). Tendintele nationaliste sunt mult mai nete. Limba gaelica, in schimb, nu mai joaca in zilele noastre decat un rol foarte marginal.
Limba Gaelica
Dupa infrangerea lui Bonnie Prince Charlie in 1746, asupra Highlander-ilor se abate represiunea: multi dintre ei, alungati de pe pamanturile lor, sunt nevoiti sa se exileze, clanurile sunt destramate. Autoritatile britanice traseaza in Highlands drumuri strategice, ceea ce accelereaza procesul de anglicanizare intreprins de misionarii presbiterieni veniti din Lowlands in secolul al XVII-lea. De atunci, utilizarea limbii gaelice nu inceteaza sa regreseze. In 1881, 230 000 de persoane o mai vorbesc inca; un secol mai tarziu, 80 000 (1,6% din populatia scotiana).
Gaelica - numita si erse - se mentine mai ales in Hebridele exterioare (Western Isles), unde patru cincimi din populatie o utilizeaza. Din anii 1970, invatamantul este bilingv: o proportie crescanda a populatiei stie astfel sa scrie si sa citeasca in gaelica si nu numai sa o vorbeasca.
Cultura scotiana
Din Evul Mediu, componenta anglo-saxona (scots) a culturii scotiene castiga teren in detrimentul celei celtice. Apoi limba engleza a inceput sa prevaleze, cu aceeasi intensitate, asupra limbii scots. Si, totusi, aceasta evolutie nu a pus in discutie caracterul scotian al unei tari care a fost intotdeauna un creuzet, capabil sa asimileze noile achizitii fara a le renega pe cele precedente.
Astfel se intampla in prima jumatate a secolului al XIX-lea cand portul kilt-ului, tartanele (tesaturi ale caror motive si culori sunt reprezentative pentru clanuri) etc. au fost redescoperite ca simboluri ale intregii natiuni, in vreme ce in secolul anterior erau percepute, de catre scotienii din Lowlands, ca semne ale unei evidente inapoieri... In acelasi timp, opera poetica a lui Robert Burns (1759-1796), scrisa in scots, este cea care, inca si astazi, exprima cel mai bine sentimentul scotian.
Pe de alta parte, ajutati de excelentul lor sistem educational, scotienii au intrat in `revolutia industriala` alaturi de englezi si nu in urma acestora. La fel, dupa pierderea SUA, scotienii au participat in mod activ la noul val al expansiunii britanice, in special in Indii si Canada. Revolutia industriala a transformat Glasgow in al doilea dintre `orasele imperiale`, dupa Londra.
Unionism sau nationalism
Incepand din 1885, un membru al guvernului britanic (Secretary of State for Scotland) isi consacra activitatea problemelor scotiene. Aceasta determina crearea, in 1939, a unei administratii distincte la Edinburgh, The Scottish Office, care perpetueaza ideea unui stat scotian distinct, chiar daca numai intre ghilimele.
Unionismul prevaleaza atata vreme cat Imperiul Britanic ramane puternic, iar industria din Glasgow isi pastreaza rolul eminent. Atunci cand criza anilor 30 reintroduce un anumit dezechilibru in favoarea sud-estului Marii Britanii, uniunea apare mai putin avantajoasa... desi o ruptura totala cu Anglia se arata a fi nerealista. In cursul anilor 70, Partidul nationalist (Scottish National Party) obtine totusi importante succese electorale. De asemenea, in 1979, guvernul de la Londra supune unui referendum proiectul de `devolutie`, implicand crearea unei Adunari scotiene.
Pentru a fi pus in practica, proiectul trebuie, totodata, sa fie aprobat de cel putin 40% dintre alegatorii inscrisi, prag ce nu va fi atins. O noua reforma constitutionala in privinta `devolutiei` este supusa referendumului in septembrie 1997 de catre guvernul laburist al lui Tony Blair. Ea este aprobata de 74,3% dintre alegatorii scotieni. La Edinburgh se instaleaza un Parlament. Pe de alta parte, 63,5% dintre alegatori au aprobat principiul potrivit caruia Parlamentul poate modifica, intr-o anumita masura, impozitul pe venit.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
