La numai sase zile dupa cele petrecute pe drumul Cezareii a avut loc, asa cum noteaza cu multa grija toti sinopticii, Schimbarea la Fata a Domnului, minunea cea mai luminoasa din perioada activitatii publice. Intre marturisirea lui Petru si minunea de pe Tabor este o legatura organica, dumnezeirea lui Iisus, atestata de Petru, fiind confirmata pe muntele cel sfant.

Evanghelistii nu mentioneaza nicaieri numele de Tabor, desi traditia unanima situeaza pe acest munte minunea Schimbarii la Fata. Astazi insa, multi dintre exegeti prefera Hermonul, care se afla mai aproape de Cezareea. Aceasta ipoteza ni se pare mult mai probabila, tinand seama de faptul ca la Tabor, asezat la sud de Marea Tiberiadei, era mai greu de ajuns intr-un timp atat de scurt. Totusi, deoarece traditia a pastrat numele de Tabor, care, alaturat cuvantului `lumina`, a ajuns in teologia palamita un termen consacrat, menit sa desemneze lumina necreata, vom folosi denumirea traditionala.

Luca spune ca Mantuitorul S-a suit in munte impreuna cu Petru, Ioan si Iacov, spre a se ruga (Luca 9,28). Si de data aceasta deci El ii ia cu Sine numai pe apostolii cei mai apropiati, martori ai minunilor celor mai tainice. Lebreton crede ca miracolul a avut loc spre seara, deoarece in Evanghelia dupa Luca se adauga ca Iisus, impreuna cu ucenicii, au coborat a doua zi din munte (Luca 9,37); ar rezulta deci ca ei au petrecut noaptea sus. Tot Luca arata ca, pe cand Iisus Se ruga, `chipul fetei Sale s-a facut altul si imbracamintea Lui alba stralucind` (Luca 9, 29). Matei are o expunere si mai sugestiva: `Si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina` (Matei 17, 2), iar Marcu spune ca vesmintele Lui s-au facut albe ca zapada, `cum nu poate inalbi asa pe pamant inalbitorul` (Marcu 9,3).

Din marturia lui Luca ar rezulta ca apostolii nu putusera sa ramana treji si ca deci aratarea Domnului intru slava ii surprinse adormiti: `Iar Petru si cei ce erau cu el erau ingreuiati de somn; si desteptandu-se, au vazut slava Lui si pe cei doi barbati stand cu El` (9, 32). Este zguduitor de constatat cat de inrobita este natura umana cerintelor de ordin biologic si cat de greu le poate invinge, chiar in clipele supreme cand omului ii este ingaduit sa patrunda in sferele misterului inefabil. Poate insa ca aici este mai mult decat o simpla neputinta trupeasca, poate ca apostolii au fost orbiti de stralucirea chipului lui Iisus si de aceea nu au fost in stare sa-L priveasca timp indelungat. De aici ingreunarea pleoapelor lor. Cei care acum sunt coplesiti de somn in preajma Domnului ce le descopera chipul Sau ceresc se vor lasa de asemenea doborati de oboseala in ceasul de restriste cand, la Ghetsimani, Iisus a dat glas in rugaciunea Sa zbuciumului pricinuit de Patimile ce se apropiau.

Citeste mai mult pe CrestinOrtodox.ro