Societatea olandeza a sec. al XVII-lea, plina de vitalitate si intr-o bunastare solida a inspirat o serie de picturi care reprezinta diferite aspecte ale vietii cotidiene. Cel mai mare pictor al Olandei, Rembrandt, a creat insa o arta mai adanca si universala.
In secolul al XVIII-lea, olandezii erau considerati o natiune noua. In anii 1570 toate regiunile Tarilor de Jos (Belgia si Olanda de azi) s-au rasculat impotriva regelui Spaniei, Filip al II-lea. Spaniolii au reocupat regiunile sudice, ai caror locuitori au ramas de religie romano-catolica, dar in 1609 sapte regiuni nordice si-au dobandit independenta, fapt pe care chiar si regele spaniol a fost nevoit sa-l recunoasca.
Noul stat a devenit republica sub denumirea de Olanda sau Provinciile Unite. Acest stat a devenit rapid o mare putere, care avea la baza marile averi acumulate in urma activitatii marinarilor, a comerciantilor si a bancherilor, in urma comertului cu mirodenii in Indiile de est. Pe langa canalele Amsterdamului si ale celorlalte orase olandeze, se ridicau cu repeziciune casele burghezilor bogati si a comerciantilor.
Forta politica a Olandei nu reprezenta deci curtea regala sau aristocratia stralucitoare, ci o patura sociala mult mai simpla si cu spirit practic, cel a burgheziei si a comerciantilor. Cu toate ca Olanda era considerata o tara toleranta, religia dominanta a ramas protestantismul, in varianta ei mai severa, calvinismul.
Realismul simplu
Aceasta stare de fapt a creat posibilitatea ca arta olandeza sa se rupa de traditiile trecutului atat ca obiect al artei, cat si ca stil de exprimare. Impodobirea bisericilor cu picturi era considerata de calvinisti un lucru pacatos, si de aceea in Olanda nu a fost nevoie de fresce imense, de tavane pictate, de altare mari sau de sculpturi minutios executate, acestea caracterizand bisericile romano-catolice. Intr-o societate burgheza nu se cer opere luxoase si de mare anvergura, caracteristice celor ce impodobesc palatele regale si ale aristocratiei. Cetateanul olandez de rand avea gusturi mai modeste si mai moderate. Ei erau multumiti daca peretii casei erau impodobiti cu picturi sau stampe, dar aceste opere trebuiau sa reflecte sentimentele moderate ale clientului, obiectele si momentele vietii cotidiene.
Aceasta cerinta indemna artistii olandezi la o conceptie realista noua, conceptie care a devenit mai tarziu dominanta in toate ramurile picturii, de la portrete si interioare pana la peisaje si naturi moarte cu flori. Artistii ocoleau extraordinarul si extrema, dar imortalizau cu grija deosebita si cu multa pricepere lucrurile simple si descopereau ca si acestea erau la fel de potrivite pentru a inspira creatia unor valori artistice ca si orice alta tema. Deoarece atat clientii, cat si pictorii aveau aceleasi principii despre valorile artistice, a crescut rapid cererea de picturi, lucru ce-i indemna pe pictori la munca. Ca rezultat al acestei stari de fapt, secolul al XVII-lea a devenit epoca de aur a picturii olandeze. Putine tari au putut da lumii atat de multi artisti de seama in timp atat de scurt.
Picturi la comanda
Multe picturi se executau la comanda, in stil traditional, dupa ce cumparatorul preciza cat de cat ce anume vrea sa vada. Pictorii lucrau insa si din proprie initiativa iar picturile se vindeau in pravalii, piete sau targuri. Cu tot numarul mare de cumparatori, concurenta era acerba si un pictor fara succes sau demodat si ducea traiul foarte greu. Specializarea pe un gen de picturi a unui pictor asigura vanzari cat de cat ritmice; si aceasta specializare a devenit o caracteristica a picturii olandeze. De exemplu, Willem van der Velde picta in mod exclusiv tematica marii si a navigatiei, Willem Claesz Heda naturi moarte, Ian van Goyen scene mistice; alti artisti de marca pictau exclusiv portrete, interioare, flori, animale, interioare de biserica, scene vesele de petrecere sau grupuri de oameni distrandu-se pe gheata cu patine sau in zapada.
Portretele au fost intotdeauna foarte populare si pictorii olandezi au creat foarte multe portrete valoroase cu toate ca modelele, voit maiestuoase si imbracate in haine de culoare inchisa, aveau pretentia sa fie reprezentati ca oameni sobrii. S-a creat posibilitatea unei reprezentari mai vioaie intr-o alta specialitate a picturii olandeze, portretele de grup cu cinci-sase sau mai multe modele. In Olanda functionau o multime de corporatii civice sau profesionale (consilieri orasenesti sau medici, pompieri), care la randul lor comandau picturi, deoarece prin expunerea lor in locuinte sau in sedii voiau sa imortalizeze activitatea pe care o desfasurau. Cu toate ca aceste reprezentari de grup erau foarte populare, rezolvarea tehnica a lor era greoaie din cauza ca fiecare membru al grupului isi aducea partea lui de onorariu si astfel avea pretentia sa fie reprezentat la fel de pompos ca restul membrilor grupului. Acest aranjament nu era cea mai buna reteta de a executa picturi interesante si dinamice!
Frans Hals
Primul mare pictor a Olandei independente, Frans Hals (cca.. 1580-1666) a fost maestrul portretelor de grup. El a fost primul artist care a reprezentat figurile ca intr-un instantaneu, adica in mijiocul unui gest. Viata lui Hals reflecta si nesiguranta materiala a vietii pictorilor olandezi. Cu toate succesele inregistrate, Hals si-a petrecut ultimii ani de viata intr-un azil de saraci.
Rembrandt
O cariera asemanatoare a avut si Rembrandt Harmenz van Rijn (1606-1669), considerat de multi ca cel mai mare pictor al Europei Occidentale. Pana aproape de varsta de 40 de ani el a avut o cariera de succese nemtrerupte. S-a nascut in orasul Leida, al doilea ca marime din Olanda, ca fiul unui morar, apoi s-a stabilit in Amsterdam unde a inregistrat succes dupa succes, dupa ce la varsta de 26 de ani a terminal mult apreciatul portret in grup "Ora de anatomic a doctorului Tulp". Primea comanda dupa comanda pentru picturi cu tematica istorica, pentru portrete mari, s-a insurat cu descendenta unei familii instarite ceea ce a ridicat foarte mult pozitia lui sociala si s-a mutat intr-o casa mare pe Breestraat. La apogeul carierei sale in 1642, Rembrandt a terminat cel mai renumit portret de grup al sau "Kondul de noapte" - in care membrii grupului sunt reprezentati intr-o scena de strada viu colorata, nu intr-un spatiu inchis. Aceasta opera a rupt cu traditia conform careia fiecare membru al grupului trebuie sa se impuna Probleme materiale
In acelasi an, 1642, a murit si sotia lui Rembrandt, Saskia. Conform testamentului sotiei, Rembrandt nu putea sa se atinga de averea ei, mostenitorul fiind fiul lor Titus, la implinirea majoratului - aceasta precautie motiveaza legenda potrivit careia Rembrandt avea o fire risipitoare si ii placea sa cheltuiasca sume mari la licitatiile diferitelor obiecte de arta.
Cu toate ca nu si-a pierdut din popularitate si avea destule comenzi, gospodarirea proasta a pus amprenta pe traiul sau de zi cu zi. Sunt dovezi ca Rembrandt, in mod constient, chiar cu incapatanare, contrazicea cu moda, in mod constient, chiar cu incapatanare pictand o multime de picturi cu teme biblice, cand acestea nu aveau cautare. Oricare ar fi fost cauza, in 1656 a dat faliment; a trebuit sa-si vanda casa pentru a-si plati datoriile si a inchiriat o locuinta la marginea Amsterdamului, unde viata era mai ieftina.
S-a dus cu el si fiul sau, Titus si o slujnica, Hendrickje Stoffels, care i-a devenit camarad dupa moartea Saskiei si i-a nascut o fetita. Din aceasta data Titus si Hendrickje au devenit in mod oficial patronii lui Rembrandt si astfel au intrat in proprietatea lor toate picturile executate, nefiind sechestrate de creditori. Aceasta stare juridica presupune ca ei traiau in menaj comun, si cu toate ca Rembrandt nu mai era un om bogat, i se asigurau toate cele necesare traiului si in mare parte a timpului putea picta ce-si dorea. Opera sa, care s-a imbogatit cu sentimente umane profunde, a culminat cu capodopere emotionante tarzii ca Iacob binecuvanteaza pe losif, Mireasa evreica, Intoarcerea fiului risipitor.
Cu toate greutatile materiale, se pare ca Rembrandt traia calm si fericit in noul sau camin. Ultimii ani de viata i-au fost umbriti de doua mari tragedii. In 1663 a murit Hendrickje, iar in 1669 a murit si Titus, cu doar cateva luni inainte ca si Rembrandt sa cedeze in fata bolilor, a varstei inaintate si a Reprezentarea vietii
Rembrandt nu era numai maestrul desenului si al picturii ci si al tehnicilor de multiplicare in alb-negru, de exemplu a gravurii in arama. Contrar majoritatii artistilor renascentisti olandezi, a refuzat in mod categoric specializarea pe o singura tematica, executand o sumedenie de portrete individuale si de grup, autoportrete, fel si fel de scene biblice si mitologice, opere cu tematica istorica si mai tarziu, cand traia la tara a pictat si peisaje.
Dar Rembrandt a fost in principal pictorul sufletului uman, obiectele nu-l interesau decat ca decor. La inceputul carierei a executat o serie de picturi cu tematica istorica in stil italian, unde pentru un efect dramatic pronuntat folosea cu indrazneala clarobscurul (contrastul dintre lumina si umbra).
Cu trecerea timpului l-au preocupat mai mult sentimentele si gandurile decat faptele oamenilor reprezentati si se straduia ca si cele mai simple scene sa fie umplute cu sentimente linistite dar adanci. Patriarhii biblici si eroinele mitologice nu sunt tipuri idealizate, ci simpli barbati si femei - vecinii lui evrei, cu care pesemne era prieten bun, sau tarani olandezi robusti. De multe ori i-a pictat pe aceeasi oameni - dar si pe Saskia, Handrisckje si pe Titus - cautand in mod perseverent- in jurul lor adevarul, si de multe ori s-a pictat pe sine insusi.
Autoportrete
In mod surprinzator au ramas pentru posteritate mai mult de nouazeci de autoportrete. Pana la el, nu a fost nici un artist care sa se fi pictat de atat de multe ori, daca nu din alt motiv, macar pentru faptul ca pictura era considerata o meserie care se practica pentru bani si pe gustul cumparatorului. In aceasta conjunctura auto-portretul nu avea viata si nici urma de interesul pe care-l manifesta epoca moderna fata de artisti si de personalitatea lor.
In aceasta privinta Rembrandt a depasit cu mult epoca in care traia cu autoexaminarea sa perseverenta si s-a imortalizat in imbracaminte civila sau extravaganta, in diferite stari de sanatate. Nu a incercat sa-si ascunda trasaturile aspre si primitive sau urmele de netagaduit lasate de varsta si epuizare. In concluzie, aceste autoportrete, alcatuiesc o cronica fara pereche a vietii unui om, mai ales pentru faptul ca si aceste autoportrete, ca si celelalte picturi ale lui Rembrandt, nu arata numai infatisarea fizica a modelului, ci si starea lui sufleteasca.
Marea epoca a picturii olandeze aproape ca a coincis cu viata lui Rembrandt (1606-1669) si printre contemporanii sai au mai fost artisti de seama, ca Pieter de Hooch (1629-1684) si Ian Vermeer (1632-1675). Amandoi traiau in oraselul Delft. Artistul mai valoros a fost Vermeer, desi el a trait si a murit in anonimat, i-au fost identificate circa 40 de picturi. In cele mai frumoase putem vedea femei care lucreaza sau canta la instrumente muzicale in camerele lor bine luminate. Meditatia lor linistita, culorile curate utilizate de Vermeer si simplitatea derutanta a scenelor fac ca aceste picturi sa fie cele mai poetice si mai emotionante picturi ale tuturor timpurilor.
Peisagistica olandeza
Cei mai importanti peisagisti olandezi au fost Meindert Hobbema (1638-1709) si Jacob van Ruisdael (cca. 1628-1682). Inaintea lor cei mai mulfi peisagisti urmau curentul traditional si pictau peisaje rustice, pasnice, cu tarani, vaci si mori de vant.
Hobbemma a perfectionat aceasta traditie, dar prietenul si maestrul lui, Ruisdael, a deschis cai noi. In peisajele lui gasim reprezentate locuri unde natura nu mai este domesticita, cerul este plin de nori, dramatic si imens, iar intregul tinut are un iz melancolic. Prin abordarea romantica a peisajelor, Ruisdael, a anticipat multe generatii de pictori olandezi sau straini pe care i-a influentat.
Dupa 1700, in pictura olandeza s-au produs putine inovatii artistice, cu toate ca in tara lucrau multi pictori remarcabili, care pictau dupa traditia nationala. Dar aceasta traditie a avut un efect asupra intregii istorii a artei occidentale. Perceperea frumusetii simplului si recunoasterea faptului ca arta se poate crea si din cele mai simple obiecte, a imbogatit in mod nepieritor cultura occidentala.
Sursa: studentie.ro
