Recicleaza sau arzi in Iad!

8/8713
label Diverse autorenew 24 Oct 2025, 11:59
Vaticanul a reactualizat lista celor sapte pacate capitale, anunta `The Guardian`, care il citeaza pe monseniorul Gianfranco Girotti, un apropiat al Papei Benedict. Mandria, invidia, lacomia, desfranarea, mania, avaritia si lenea au devenit, potrivit modernizarii listei pacatelor capitale, poluarea, modificarea genetica, experimentele pe oameni, provocarea de nedreptate sociala, de saracie, imbogatirea peste orice limite si consumul de droguri.

Scopul acestei noi liste, potrivit Vaticanului, este sa ii faca pe credinciosi sa realizeze ca viciile lor au efecte si asupra altor oameni.

Astfel, daca nu reciclati pungile de plastic, atunci probabil veti ajunge sa va petreceti eternitatea in Iad, spune Vaticanul, care listeaza poluarea intre cele sapte pacate ale vremurilor moderne.

Monseniorul Gianfranco Girotti a declarat ziarului `Osservatore Romano`, publicatia oficiala a Vaticanului, ca pacatele capitale clasice au o dimensiune `ceva mai individuala`, iar cele din noi ii afecteaza si pe cei din jur si au o rezonanta sociala, nu doar individuala.

`Acum, mai mult ca niciodata, trebuie sa dam atentie pacatelor noastre`, adauga el.

Potrivit doctrinei romano-catolice, pacatele capitale sunt o incalcare grava a legii lui Dumnezeu si au ca urmare chinurile eterne daca nu sunt recunoscute la spovedanie.

ziare.com