Maria-Tereza nu se resemneaza cu pierderea Sileziei. Pentru a izola Prusia, se apropie de Rusia si de Franta. In aceasta situatie, Frederic al II-lea se apropie de Anglia... apoi, in 1756, ataca Saxonia, aliata Austriei, si o obliga sa capituleze. In anul urmator, Franta se aliaza cu Austria, care este sprijinita si de Rusia. Din cauza atacarii Saxoniei, Frederic al II-lea este exclus din cadrul imperiului.
In fata austriecilor, a trupelor mobilizate de Dieta imperiala, a francezilor si a rusilor, prusacii nu-i au alaturi decat pe locuitorii din Hanovra si Hessen. In ciuda unor victorii remarcabile, pozitia lui Frederic al II-lea nu poate fi mentinuta pe termen lung. Urcarea pe tronul Rusiei a noului tar, Petru al III-lea, un admirator al lui Frederic al II-lea, salveaza, in 1762, Prusia: rusii se retrag din razboi. Austria si Prusia incheie in anul urmator o pace care se bazeaza pe statu quo ante. Frederic al II-lea nu castiga nimic, posesiunile sale sunt ravasite dar, in istoria germana, el va ramane drept Frederic cel Mare, care a rezistat singur impotriva tuturor.
De atunci se afirma in Germania doi poli opusi: unul prusac, avand faima de adept al modernizarii (si predominant protestant), si unul austriac, perceput ca traditionalist (si majoritar catolic). Cu toate acestea, daca Prusia, dupa razboiul de sapte ani, devine unul dintre statele cele mai bine organizate ale Europei (si, cu siguranta, cel mai militarizat), Austria, la randul ei, se modernizeaza in aceeasi perioada.
Austria si Prusia se confrunta din nou in problema succesiunii asupra Bavariei, deschisa in 1777. Iosif al II-lea incearca sa profite de acest moment pentru a extinde posesiunile Casei de Habsburg, prin forta sau propunandu-i mostenitorului legitim, Carol-Teodor de Sulzbach, sa ofere Bavaria in schimbul Tarilor de Jos. Opozitia lui Frederic al II-lea - care se erijeaza atunci in aparatorul `libertatilor germanice` - determina esecul acestui proiect. In 1779, Austria nu castiga decat teritoriul Innviertel.
Impartirile Poloniei
In cursul secolului al XVIII-lea, regatul Poloniei, extrem de slabit, intra sub `protectoratul` Rusiei. Ingrijorat, Frederic al II-lea concepe un proiect privind o dezmembrare partiala, susceptibila de a satisface Rusia, Austria si, bineinteles, Prusia. Acesta este pus in aplicare in 1772: Prusia anexeaza Pomerelia si Varmia (dar nu si Danzig), Austria primeste Galitia, Rusia se extinde in estul Poloniei.
Doua alte impartiri vor avea loc in 1793 si 1795: una in absenta Austriei, cealalta negociata intre Austria si Rusia, Prusia fiind pusa in fata faptului implinit.
Alipirea teritoriilor poloneze nu a facut decat sa se adauge diversitatii etnice deja mari a domeniului habsburgic. Pentru Prusia, in schimb, este o schimbare considerabila: in 1795, un sfert din populatia regatului este vorbitoare a limbii poloneze...
Germania fata in fata cu Franta (1792-1815)
In aprilie 1792, Franta revolutionara declara razboi Habsburgilor. Prusia intra si ea in conflict, dar, surprinsa de rezistenta franceza la Valmy (septembrie 1792), se retrage imediat. Doua luni mai tarziu, austriecii sunt nevoiti sa evacueze Tarile de Jos.
Coalitiile indreptate impotriva Frantei
La cea dintai coalitie participa Anglia, Austria si Prusia. Initial victoriosi, austriecii si prusacii sunt, incepand din martie 1794, preocupati mai degraba de Polonia. Astfel, francezii reusesc sa ocupe din nou Tarile de Jos. In 1795, Prusia semneaza pacea cu Franta si se angajeaza (in secret) sa nu se opuna anexarii de catre aceasta a malului stang al Rinului. In acelasi an, Franta anexeaza Tarile de Jos foste austriece si Liege, concomitent cu cea de-a treia impartire a Poloniei.
Franta se angajeaza atunci in doua campanii impotriva Austriei, in Italia (sub conducerea lui Bonaparte) si in Germania de sud. Infranta, Austria semneaza cu Bonaparte tratatul de la Campoformio (octombrie 1797). Ea recunoaste anexarea Tarilor de Jos si pretentiile franceze asupra malului stang al Rinului. Ea accepta, de asemenea, reorganizarea Italiei de nord, intreprinsa de francezi. In schimb, obtine Venetia, Istria si Dalmatia.
Cea de-a doua coalitie (1799) reuneste Anglia, Austria si Rusia, dar nu si Prusia care ramane neutra. In urma victoriilor franceze, pacea de la Luneville (1801) confirma tratatul de la Campoformio. Pe deasupra, imperiul recunoaste pierderea malului stang al Rinului, ceea ce va determina in cadrul sau rasturnari considerabile.
Reimpartirea din 1803
Principii deposedati de pe malul stang al Rinului pretind compensatii pe malul drept. Se declanseaza astfel un proces caruia ii vor cadea victime toate principatele ecleziastice, aproape toate orasele libere si cea mai mare parte a micilor state laice. Prima sa etapa este `Acordul` adoptat de Dieta in 1803. In aceasta goana dupa beneficii, este important tinand cont de puterea lui Bonaparte, prim-consul - sprijinul din partea Parisului. Astfel, principalele state din Germania de sud, cliente traditionale ale Frantei (Baden, Wrttemberg, Bavaria...) profita intr-o masura mai mare decat altele. Prusia isi atinge si ea cateva obiective.
Austerlitz si sfarsitul Sfantului Imperiu
Atunci cand Napoleon se proclama imparat al francezilor (1804), Francisc al II-lea se proclama imparat al Austriei, ramanand totodata in fruntea Sfantului Imperiu. In momentul in care, in mai 1805, Napoleon se incoroneaza si ca rege al Italiei, exasperarea atinge apogeul la Viena.
Cea de-a treia coalitie aduna laolalta Anglia, Rusia si Austria. In urma invadarii de catre austrieci a Bavariei, aliata Frantei, contraofensiva victorioasa a lui Napoleon (Austerlitz, 2 decembrie 1805) ii permite acestuia sa impuna Austriei o noua retragere (tratatul de la Pressburg). Inlaturata din Italia, ea cedeaza Tirolul Bavariei si ultimele sale posesiuni din Suabia catre Baden si Wurttemberg.
In aceste conditii Napoleon reorganizeaza Germania. Hanovra trece in componenta Prusiei. Bavaria si Wrttemberg, proclamate regate, se extind, ca si marele ducat de Baden. Nou infiintat, marele ducat de Berg este atribuit lui Murat. In iulie 1806, saisprezece principi germani formeaza Confederatia Rinului (Rheinbund). Luna urmatoare, in urma unui ultimatum dat de Napoleon, Francisc al II-lea este nevoit sa renunte la titlul sau de imparat german: acesta este sfarsitul Sfantului Imperiu. Napoleon isi ia titlul de protector al Confederatiei.
Infrangerea Prusiei
Expansiunea napoleoniana in Germania determina Prusia sa reia impotriva Frantei razboiul intrerupt in 1795. Aliata cu Rusia si Anglia (cea de-a patra coalitie), Prusia il someaza pe Napoleon, in septembrie 1806, sa-si retraga trupele dincolo de Rin. Dupa o luna, la Jena si Auerstadt, armata prusaca este invinsa. Francezii ajung la Varsovia in noiembrie. Dupa infrangerea armatelor ruse la Friedland (in Prusia orientala), pacea de la Tilsit (1807), incheiata intre Napoleon si tarul Alexandru I, afecteaza in primul rand Prusia, a carei curte s-a refugiat in Rusia.
Ea pierde toate teritoriile detinute la vest de Elba care - partial - vor forma regatul Westfaliei, atribuit lui Jerome Bonaparte. La est, tinuturile poloneze anexate de Prusia in 1793 si 1795 sunt transformate intr-un Mare ducat al Varsoviei, oferit regelui Saxoniei, aliatul lui Napoleon.
Desteptarea patriotismului german
Acest proces isi are originea in umilirea Prusiei. Discursurile catre natiunea germana (1807) ale filosofului (saxon) Fichte cunosc o larga raspandire, dar numai Austria poate incerca in acel moment sa accepte provocarea. Avand ca unic aliat Anglia (cea de-a cincea coalitie), aceasta reia ostilitatile in 1809. Este o decizie gresita, caci Napoleon o infrange la Wagram si reuseste sa-si extinda in continuare imperiul. Prin tratatul de la Viena (octombrie 1809), Austria cedeaza Salzburgul Bavariei, `Provinciile ilirice` Frantei si partea sa din Polonia Marelui ducat al Varsoviei.
In anul urmator Napoleon se casatoreste cu Maria-Luiza, fiica imparatului Austriei, Francisc I. Putin mai tarziu, el anexeaza Olanda imperiului francez, apoi nordul Germaniei pana la Lubeck, cu scopul de a intari blocada impusa contra Angliei.
Sperantele patriotilor germani se indreapta catre Prusia, pe care baronul von Stein (originar din Nassau) a pornit sa o reorganizeze in spirit patriotic. Opera sa va fi continuata de printul de Hardenberg (originar din Hanovra), cancelar incepand din 1810.
Campania din rusia si razboiul de eliberare
In aprilie 1812, un ultimatum rusesc ii cere lui Napoleon sa evacueze teritoriile prusace si Pomerania suedeza. Napoleon riposteaza prin `cel de-al doilea razboi al Poloniei`... care il conduce pana la Moscova si se incheie cu dezastruoasa retragere din Rusia (la sfarsitul anului 1812). In februarie 1813, Prusia se aliaza cu Rusia. (Se ajunge cu aceasta ocazie la acordul ca la sfarsitul razboiului Rusia sa primeasca intreaga Polonie ramasa dupa impartirea din 1772, iar Prusia sa anexeze Saxonia.) O data cu proclamarea mobilizarii generale in Prusia, in Germania se declanseaza `razboiul de eliberare`. In august, Austria se alatura celei de-a sasea coalitii, victorioase la Leipzig (Batalia natiunilor, 16-19 octombrie 1813). Armatele franceze sunt nevoite sa se retraga dincolo de Rin, in timp ce bavarezii si restul aliatilor germani ai lui Napoleon trec in tabara adversa.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
