Aflata in razboi impotriva Frantei, Marea Britanie urmareste sa impuna un drept de vizita pentru navele straine. In 1800, Rusia incita Danemarca, Suedia si Prusia sa constituie, impreuna cu ea, o liga a neutrilor pentru protejarea comertului maritim.
In cursul anului urmator, Anglia lanseaza o expeditie navala impotriva Copenhagai: Danemarca ii accepta pretentiile.
Chestiunea este pusa din nou in discutie in 1807, cand Napoleon instaureaza Blocada continentala. Tarul Alexandru I se asociaza acestei politici si promite sa o impuna si altor state. Deoarece Danemarca se arata ezitanta, Marea Britanie o someaza sa-i cedeze flota sa. Danezii refuza: din 1807 o expeditie britanica bombardeaza Copenhaga. In aceste imprejurari, Danemarca se aliaza cu Napoleon si va ramane alaturi de el pana la capat. Suedia insa trece de partea Marii Britanii. Rusia se foloseste de aceasta decizie ca de un pretext pentru a ataca si cuceri Finlanda, pe care Suedia este nevoita sa o cedeze in 1809.
Condusa de Bernadotte, armata suedeza se afirma in batalia de la Leipzig (1813) impotriva lui Napoleon. In ceea ce o priveste, Danemarca se regaseste in scurt timp in tabara invinsilor. In 1814, tratatul de la Kiel, dintre Danemarca si Suedia, atribuie celei din urma Norvegia. Christian-Frederic, mostenitorul tronului Danemarcei, reuneste totusi o Adunare norvegiana, care voteaza o Constitutie si il alege ca rege al Norvegiei. Bernadotte ataca imediat Danemarca, avand sprijinul puterilor victorioase impotriva lui Napoleon. Norvegienii accepta in cele din urma uniunea cu Suedia, cu conditia respectarii Constitutiei lor.
Neutralitate sau nu
Pentru Danemarca, ce pierde in 1864 ducatele de Schleswig, Holstein si Lauenburg (a se vedea p. 186), si pentru Suedia, de care Norvegia se elibereaza in intregime in 1905, secolul al XIX-lea este unul al esecurilor umilitoare. Ele determina tarile scandinave sa se tina deoparte fata de rivalitatile europene, asa cum incepusera sa o faca in secolul al XVIII-lea. In 1914, cele trei regate isi proclama in mod simultan neutralitatea si nu participa, in final, la Primul Razboi Mondial.
Aceeasi pozitie este adoptata in 1939 dar, in anul urmator, Germania invadeaza Danemarca si Norvegia. Doar Suedia isi pastreaza neutralitatea mentinand-o si dupa razboi. Danemarca si Norvegia, dornice de acum inainte de a se simti protejate, adera la Alianta Atlantica inca de la infiintarea ei, in 1949. La fel se petrec lucrurile si cu Islanda. Finlanda, aflata in razboi cu URSS in 1939-1940 si apoi in 1941-1944, era in 1945 intr-o pozitie net diferita: neutralitatea sa este insotita de un drept de supraveghere exercitat de URSS asupra politicii sale externe. Aceasta tutela se va relaxa cu timpul si va disparea o data cu prabusirea URSS.
Deosebirile lor strategice nu reprezinta o piedica pentru tarile nordice de a promova cooperarea in toate domeniile, cu exceptia politicii externe si de aparare. Consiliul nordic, creat in 1952, reprezinta expresia ei cea mai clara. El reuneste Danemarca, Norvegia, Suedia, Finlanda si Islanda.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
