Atunci cand atentia nu mai este captata atat de mult de simptomul jocului sau, in sensul larg, al refugiului dat se intampla ca pacientul sa poata vorbi despre lucrurile care ii produc suferinta, despre continuturile asa cum sunt in mintea lui. Acest moment este unul important in terapia sa intrucat putem vorbi despre atentia pe care o poate acorda propriei persoane.
Este ca atunci cand o persoana care pune in scena tot felul de scene sa ajunga sa nu mai aiba nevoie de ele pentru a se putea centra pe sine si pe ceea ce este ea. Cazinoul poate sa fie o asemenea scena in care se produc tot felul de actiuni de pierdere, autodestructive, punitive, etc.
Acestea nu au decat un efect de descarcare a unei tensiuni data de relatiile vechi. Este o actiune care in unele situatii joaca un rol compensatoriu iar in altele repetitiv ale unor moduri de relationare invatate in trecut.
Pacientul nu isi mai aminteste si de multe ori nu are amintirea acestor momente dar ele sunt prezente.
Cand reuseste sa depaseasca aceasta nevoie de a se preocupa de jocul sau poate sa ajunga la el insusi. Acest lucru face sa se intre in etapa propriu-zisa a terapiei care nu mai este centrata pe joc ci pe modul sau de a fi, pe ceea ce este de fapt. Momente din trecut, relatii actuale, sentimente, stari ajung sa fie puse in cuvinte si in relatia cu terapeutul. Visele sale, actiunile sale pot sa fie relatate si pot sa ofere cai de intelegere a modului sau de a se exprima. Toate acestea sunt subsumate relatiilor asa cum sunt in psihicul sau.
Acest moment este unul in care ne aflam in prim plan al unei constructii elaborate in care modul sau real de functionare devine important.
Ne aflam in situatia in care am plecat de la un simptom, o suferinta exprimata si care ne-a condus spre istoria pacientului, spre ceea ce este in prezent si modul sau de a fi in relatie cu cei din apropriere. Acest lucru este posibil in relatie cu terapeutul. Iar acest lucru presupune un efort. Tendinta depresiva de multe ori asociata si cu alte trasaturi specifice determina o dificultate. Acesta este momentul in care este necesar un sprijin exterior in cazul depresiei jocului de noroc.
Acest sprijin exterior vine din partea familiei sau, constat in ultimul timp, al grupului de prieteni sau profesional. Acesta este motivul pentru care eu consider ca terapia jocului de noroc si a dependentei de jocuri in general este una de familie si nu una individuala. In absenta acestei parti de sprijinire tendinta depresiva este de multe ori mai puternica punand relatia terapeutica individuala in dificultate.
Acest sprijin trebuie sa fie permanent. Exista urmatoarea presupozitie in care functioneaza membrii de familie si cei implicati ￢ ca datoria lor este sa aduca pacientul si ca restul este treaba exclusiva a pacientului. Lucrurile nu stau asa si eu inteleg din aceasta ca tendinta de a abandona, de a renunta la problema este o trasatura de functionare familiala care a si condus la aparitia simptomului. A duce pe cineva undeva si a-l lasa acolo este un act de abandon.
Abandonul are urmatoarea logica ￢ este prea dureros pentru cei apropiati sa vada suferinta si dificultatea reala in care se gaseste pacientul. Atunci tendinta de a nu mai vedea este in firea lucrurilor. Este greu pentru ei sa auda si sa intre in contact cu aceste lucruri. Dar ele exista si atunci cand acceptam ca ele exista putem sa ne ocupam de ele.
Daca nu exista atunci suntem pusi in situatia de a le evacua intr-o lume paralela. Si poate si aceasta evacuare ar fi de inteles si fireasca daca nu ar continua sa produca suferinta. Pentru ca singurul loc in care le putem depune este tot in persoana proprie.
psiholog Claudiu Ganciu
037
11 70 425
0722 453 906
cpap.claudiu@gmail.com
www.centrupsihologie.ro
