Pranz sanatos la pachet: 3 variante de salate delicioase si usor de preparat
calendar_month 13 Aug 2015, 00:00
Pentru un barbat care vrea sa aiba energie pe tot parcursul zilei, micul dejun si pranzul sunt mese obligatorii, insa trebuie sa recunosti ca rareori vii cu pachetelul la serviciu. Te-ai saturat sa comanzi mancare la birou Atunci pregateste-ti singur salate delicioase, in cateva minute.
Cel mai bine este sa iti faci salata acasa, pentru a lasa gusturile ingredientelor sa se intrepatrunda. Poti pregati salatele si la birou, dar s-ar putea sa ai nevoie de un ingredient anume si sa-ti lipseasca. Nu poti cara dupa tine sticla cu ulei de masline sau recipientele cu sare si piper.
1. Salata cu paste
Salata cu paste reprezinta o masa de pranz sanatoasa si hranitoare. Carbohidratii din paste te vor ajuta sa ai energie pentru a-ti duce la bun sfarsit task-urile de la birou fara sa te gandesti intruna ca iti este foame. Ai nevoie de paste fierte, rosii, ardei gras, branza telemea, un ou fiert si optional ceapa si ardei iute. Taie legumele intr-un bol, adauga pastele, oul, branza si asezoneaza cu sare si piper. Fii sigur ca trebuie sa faci porti dubla si pentru colegii tai pofticiosi.
2. Salata cu ton
Pentru a pregati o salata delicioasa cu ton, ai nevoie de o conserva de ton in ulei, frunze de salata verde, rosii cherry, zeama de lamaie, castraveti si, optional, o conserva de porumb.
Taie frunzele de salata verde intr-un bol, adauga rosiile si castravetii, apoi conserva de ton, cu tot cu ulei. Asezoneaza cu sare, piper si zeama de lamaie. Porumbul este dulce, daca nu-ti place nu-l adauga.
3. Salata greceasca
Salata greceasca este atat de buna, incat vei deveni obsedat de ea. Ai nevoie de salata verde, rosii, castraveti, branza feta, masline (neaparat), oregano, piper, sare, ulei de masline, otet balsamic si optional ceapa.
Taie legumele intr-un bol, adauga cuburi mari de branza feta si maslinele, stropeste totul cu ulei de masline si cateva picaturi de otet balsamic, apoi asezoneaza cu piper, sare si oregano.
La oricare dintre aceste salate, poti pune alaturi si un piept de pui la gratar.
Noutati