La 30 ianuarie 1933, Adolf Hitler ajunge in postul de cancelar al Germaniei, in conditii cvasi-legale: Partidul National-Socialist este in acel moment cel mai numeros din Reichstag (196 de locuri din 584). Foarte curand totusi, se pun bazele unei structuri politice noi, diferite de statul de drept reprezentat de Republica de la Weimar si care, intr-un fel, il erodeaza din interior. Astfel, de exemplu, nazistii nu desfiinteaza landurile (Lander) dar golesc federalismul de continutul sau instaurand o impartire paralela in Gaue, fiecare fiind condusa de un Gauleiter, membru al ierarhiei naziste. In august 1934, la moartea presedintelui Hindenburg, Hitler reuneste functiile de presedinte al republicii si de cancelar si isi ia titlul de Reichsfuhrer. Astfel debuteaza `cel de-al treilea Reich`.
Ambitiile geopolitice ale lui Hitler, formulate in 1925-1926 in Mein Kampf, se rezuma la doua teme principale: dorinta de a reuni, in cadrul aceluiasi Reich, pe toti cei de rasa germana (Volksdeutsche) si ideea ca aceasta trebuie sa-si cucereasca in est `spatiul vital`. Asemenea viziuni nu sunt noi: `pangermanismul` dateaza din secolul al XIX-lea, expansiunea germana spre est isi are radacinile in istorie... Noutatea rezida in caracterul totalitar al regimului si in determinarea sa, cinica si, in cele din urma, sinucigasa.
Expansiunea pe timp de pace
Hitler are ca prim obiectiv revizuirea Diktat-ului de la Versailles. Dupa ce paraseste Societatea Natiunilor, Germania lanseaza in 1935 un vast program de reinarmare. Franta si Marea Britanie ii vor permite sa-l realizeze, dupa cum vor ingadui si remilitarizarea Renaniei in anul urmator. In 1935 are loc, asa cum era prevazut, referendumul in Saar: in urma intensei propagande naziste, 90% dintre votanti se pronunta in favoarea Reich-ului. Hitler declara ca Germania nu are alte revendicari teritoriale in vest.
In Austria, prapastia dintre `negri` si `rosii` nu a incetat, dupa 1920, sa se accentueze. Devenit cancelar in 1932, social-crestinul Engelbert Dollfuss impune un regim autoritar, opunandu-se in acelasi timp atat socialistilor, cat si nazistilor (influenti in Austria si care pretind alipirea la Germania). El se bucura de sprijinul lui Mussolini. Dollfuss ia mai intai masuri represive impotriva socialistilor care, in 1934, se razvratesc: armata riposteaza tragand cu tunurile in cladirile muncitoresti din Viena. O noua Constitutie instituie un stat corporatist. Dollfuss se intoarce apoi impotriva nazistilor: acestia il vor asasina in 1934, dar lovitura lor de forta esueaza.
Soarta Austriei se decide in 1937, cand Mussolini, care s-a aliat cu Hitler, isi declara lipsa de interes fata de aceasta. In fata presiunilor anexioniste ale Germaniei, Kurt von Schuschnigg, succesorul lui Dollfuss, decide sa-i consulte pe austrieci printr-un referendum in problema independentei. Hitler il constrange sa demisioneze imediat si invadeaza Austria la 12 martie 1938. A doua zi Anschluss-ul intra in vigoare.
In Cehoslovacia, Konrad Henlein, seful celui mai influent partid din randul germanilor din Sudeti, indeplineste intocmai directivele lui Hitler. In aprilie 1938, el cere un statut de autonomie pentru regiunea Sudeta, cu care Praga se resemneaza. Hitler isi sporeste pretentiile: la 15 septembrie, Henlein cere alipirea Sudetilor la Reich. La Conferinta de la Munchen, din 29-30 septembrie 1938, Franta si Marea Britanie isi dau acordul, dupa care Cehoslovacia este dezmembrata. La 15 martie 1939, trupele germane ocupa Boemia si Moravia; integrate Reich-ului, ele primesc statutul de `protectorate`.
In acelasi timp, Slovacia isi proclama independenta.
Cateva zile mai tarziu, Hitler adreseaza un ultimatum Lituaniei, care ii cedeaza imediat zona Memel. Polonia insa respinge incorporarea Danzig-ului la Reich: este prima tara care se opune unei revendicari teritoriale a lui Hitler.
Expansiunea Reich-ului in timpul razboiului
La 1 septembrie 1939, Germania ataca Polonia, rapid cucerita si impartita intre Reich si URSS, prin aplicarea protocoalelor secrete adaugate Pactului germano-sovietic din 23 august 1939. Teritoriile anexate Reich-ului corespund, in mod aproximativ, celor detinute de Prusia dupa cea de-a doua impartire a Poloniei (1793). Centrul si sudul tarii formeaza `Guvernamantul general`, sub administratie germana, dar dotat cu un statut special.
In sud, dupa invadarea Iugoslaviei (aprilie 1941), Reich-ul ocupa o parte a Sloveniei. A doua zi dupa inlaturarea lui Mussolini la Roma (iulie 1943) el anexeaza, in fapt, o serie de teritorii italiene, rebotezate Alpenvorland (Tirolul de Sud, Trentin, Belluno) si Adriatisches Kustenland (Coasta Adriatica - Friul si Venetia Giuliana).
La vest, Alsacia-Lorena, Marele ducat al Luxemburgului si teritoriul belgian Eupen-Malmedy sunt alipite de facto din 1940, populatia lor fiind considerata de rasa germana. Barbatii sunt inrolati in Wehrmacht.
Germanii (volksdeutsche) ramasi in afara Reich-ului
Intre 1939 si 1942, unii dintre ei sunt transferati, in mod sistematic si organizat, catre teritorii ce urmau a fi germanizate (in mod deosebit foste teritorii poloneze).
Cele mai importante transferuri ii afecteaza pe germanii din teritoriile incorporate URSS in 1939 (Polonia rasariteana) si in 1940 (Tarile baltice, Bucovina de Nord, Basarabia). In timpul razboiului impotriva URSS si, mai ales in timpul retragerii din fata armatelor sovietice, germanii din Crimeea si Ucraina (denumiti `germani de la Marea Neagra`) sunt evacuati catre vest.
Dezastrul din 1945-1946
Armatele sovietice ating frontierele Reich-ului la sfarsitul anului 1944. Din acel moment, populatia civila germana fuge - sau incearca sa fuga - din fata inaintarii lor. La conferinta de la Potsdam (iulie-august 1945), Stalin cere ca teritoriile de la est de linia Oder-Neisse (care fac parte din zona de ocupatie sovietica delimitata la Yalta in februarie 1945) sa fie plasate `sub administratie poloneza` si ca nordul Prusiei orientale sa fie alipit, la momentul potrivit, la URSS. Americanii si britanicii isi dau acordul, continuand sa refuze recunoasterea dezmembrarii definitive a Germaniei. Dar acesta este deja, sau aproape, un fapt implinit: cea mai mare parte a germanilor care nu au fugit sunt in curand expulzati.
Conferinta de la Potsdam autorizeaza, de asemenea, expulzarea germanilor din regiunea sudeta si Slovacia: din toamna anului 1946 nu mai exista, practic, nici un german in Cehoslovacia. Germanii din Banatul sarbesc au o soarta asemanatoare.
In total, numarul germanilor refugiati in decursul acestor ani, dintre care cei mai multi au pierdut totul, este estimat la aproape 15 milioane.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
