Dupa mai mult de patru secole de convietuire alaturi de danezi, norvegienii - in marea lor majoritate - nu doresc in 1814 sa se desparta de vecinii lor din sud, chiar daca aspira la o veritabila autonomie. In orice caz, este sigur ca o uniune cu Suedia le convine cu atat mai putin.
Autoritatile suedeze considera Norvegia ca o `compensatie` pentru pierderea Finlandei. Ele respecta specificul norvegian, dar urmaresc sa ofere o anumita coeziune ansamblului. Norvegienii, dimpotriva, isi considera regatul ca fiind liber si independent, legat doar printr-o uniune personala de coroana Suediei.
Pe plan intern, liberalii norvegieni revendica, incepand de la mijlocul secolului al XIX-lea, instaurarea unui regim parlamentar. Ei obtin castig de cauza in 1884. Revendicarea privind o politica externa distincta este rezultatul dezvoltarii rapide a flotei comerciale norvegiene. Situatia devine tensionata in cursul anilor 1890, din cauza problemei instituirii consulatelor norvegiene, carora Stockholmul li se opune. In 1905, Storting-ul (Parlamentul norvegian) voteaza totusi crearea unui serviciu consular. In urma refuzului regelui de a ratifica decizia, Storting-ul declara abolirea uniunii. Autoritatile suedeze se resemneaza in fata situatiei si solicita organizarea unui plebiscit in Norvegia: 99,95% din voturi sunt favorabile inde-pendentei. Putin mai tarziu, un al doilea plebiscit atribuie coroana Norvegiei printului Carol al Danemarcei, care isi ia numele de Haakon al VII-lea.
Cele doua Razboaie Mondiale
Chiar daca este neutra in timpul Primului Razboi Mondial, Norvegia pierde jumatate din flota sa comerciala. In 1939 isi reafirma neutralitatea alaturi de Danemarca si Suedia. Dar atat britanicii, cat si germanii se tem de o posibila cadere a ei in mainile adversarului. In aprilie 1940, Hitler preia initiativa: germanii invadeaza Norvegia. Contraofensiva franco-engleza de la Narvik (aprilie-iunie) se soldeaza cu un esec. Cu toate acestea, guvernul norvegian si intreaga flota au putut ajunge in Anglia. In Norvegia, germanii au impus o administratie pro-nazista, condusa de Vidkun Quisling (executat in 1945). Tara ramane sub ocupatie chiar pana in ultimele zile ale razboiului.
Norvegia si Europa
La inceputul anilor 70, ca si Danemarca, Norvegia initiaza negocieri in vederea aderarii sale la Comunitatea Europeana. Dar, norvegienii se opun acestui proces, prin referendumul din septembrie 1972. O noua cerere de aderare este formulata dupa douazeci de ani, alaturi de cele ale Suediei si Finlandei. Inca o data, norvegienii spun `nu` (referendumul din noiembrie 1994). Oricum, Norvegia face parte, ca si Islanda, din Spatiul Economic European (SEE), instituit in ianuarie 1993.
Chestiunea lingvistica
Alipirea la Danemarca a intrerupt cursul normal al evolutiei limbii norvegiene. Daneza, devenita limba oficiala, a cucerit elitele si orasele, chiar daca a inglobat norvegianisme si a adoptat o pronuntie speciala. Limba utilizata astazi de majoritatea norvegienilor - numita riksmal (limba de stat), apoi, dupa 1929, bokmal (limba cartilor) - este strans inrudita cu daneza.
Si, totusi, dialectele norvegiene au ramas vii in zonele rurale. In timpul miscarii pentru independenta, in secolul al XIX-lea, filologii patrioti le-au reasezat la loc de cinste si le-au contopit intr-o limba ce se dorea cu adevarat nationala, numita landsmal (limba tarii), apoi nynorsk (neo-norvegiana).
De la sfarsitul secolului al XIX-lea, s-a stabilit ca decizia privind alegerea uneia dintre cele doua limbi ca limba principala de invatamant sa revina consiliilor scolilor. Dupa ce a atins apogeul in 1944 (34% dintre elevi), nynorsk a decazut: mai putin de o cincime din populatie o mai prefera astazi, si aceasta mai ales in vest.
Intreprinse in prima jumatate a secolului al XX-lea, tentativele de unificare - sub numele de samnorsk (limba comuna) - par sa fie de lunga durata.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
