Studenta la Psihologie fiind, am auzit probabil de mai multe ori decat studentul obisnuit ca, nimic din ceea ce se intampla nu se intampla din greseala.
Nu stiu daca in relatarea pe care o voi face ar trebui sa iau in calcul Sincronicitatea Jungiana sau doar Teoria Determinusmului, dar poate ma veti ajuta voi sa ma hotarasc asupra unei alternative. Cert este, ca, pana nu de mult, nu consideram ca, ceea ce patesc are o semnificatie relevanta.
Dupa primul an de facultate, terminat satisfacator pe meleagurile Banatului, am incheiat si relatia in care eram extrem de implicata momentan, care la timpul respectiv mi-a parut a fi o adevarata catastrofa, in special pentu ca ma consideram in mare parte vinovata pentru acest sfarsit. Am inceput al doilea an de studii complet deznadajduita si lipsita de culoare launtrica. In luna Octombrie, cum peste tot aparusera brusc afise si diverse anunturi, iar complexul studentesc timisorean isi capatase revitalitatea, m-am trezit poticnindu-ma "din greseala" cu ochiii intr-un afis variat colorat, unde flutura ademenitor steagul Statelor Unite. Cu toate ca, America desi un vis de mult ravnit, mi se parea aproape imposibil de realizat, in urmatorul minut vorbeam cu peroana de contact gasita pe afis, care mi-a descris visul, ca fiind la doar doi metri de mine si care in foarte putin timp m-a determinat sa vreau sa-l ating.
Zis si facut:dupa o perioada in care am facut formalitati, imprumuturi banesti si am trecut peste emotiile datorate obtinerii vizei, la sfarsitul lunii Iulie aterizam pe grandiosul aeroport JFK din New York City.
Trairile variate si intense, drama si fericirea mareata pe care le-am trait pe meleagurile descoperite de Columb au nevoie de un intreg roman pentru a fi descrise. Ceea ce nu mai parea a fi un vis trait dupa ce m-am intors in concretul romanesc,era sufletelul frumos,bucurestean pe care l-am intalnit acolo si care mi-a fost sprijin nespus.
Traind paradoxul de a merge in America pentru a intalni romani de care sa te indragostesti am hotarat sa pastram relatia noastra si dupa ce ne intoarcem in tara, problematica fiind insa, distanta considerabila intre Timisoara si Bucuresti. Deoarece nu concepeam sa ne lasam rapusi de distanta, a urmat o noua batalie pana cand am reusit sa ma transfer cu totul in Bucuresti, unde sunt de aproximativ de doua luni.
Acum, privind in urma la inlantuirea evenimentelor si la cursul pe care l-a luat viata mea, nu pot sa nu ma intreb daca nu a luat sfarsit relatia mea din primul an de facultate ca sa ajung in State si, totodata, daca nu am ajuns in State pentru ca ceva ma chema spre Bucuresti. Iar poate ca in Bucuresti am ajuns ca sa apara in aceasta revista un articol care probabil ii va indemna si pe altii sa priveasca optimisti orice drama traita, sa minimizeze ponderea unei nereusite si sa intrevada peste fiecare obstacol o lumina care le va fii favorabila.
Personal, experientele traite m-au educat sa cred ca, orice lucru minor are un sens si ca nici un rau nu ma loveste "just like that" iar negrul nu este o culoare morbida, deoarece in timp util se transforma pe nesimtite in Alb.
Inchei prin a va ura sa aveti parte de infinit optimism si sa nu ignorati pataniile prin care treceti, deoarece nimic se pare ca nu are loc din intamplare. In acelasi timp, v-as sugera insa, sa pastrati limita normalului referitor la observarea fiecarui detaliu, deoarece ce este excesiv, aluneca spre patologie.
adinademian, Editor Askmen.ro
