Despre nea Bazile, de la Terca, maestrul bulzului de Penteleu
Bunicul meu, Gheorghe Irimia zis Caragelu, gospodar cu ceva tarina bine lucrata si roditoare, cu animale grase si bune de prasila, in fiece iarna, dupa sfantul Vasile, mergea la munte sa isi caute baci si ciobani pentru stana pe care o oranduia primavara, dupa sfantul Gheorghe, pentru el si tot satul.
Tragea mai intai la cel mai bun prieten al lui, nea Bazile, de fel din Terca - Goidesti, care avea stana strajnica de vara in coama Penteleului, la Sapte Isvoare. Prietesugul lor s-a transmis si la mine si mai in fiecare primavara, cand se facea adunarea oilor la poalele Penteleului, urcam la nea Bazile si petreceam cele mai frumoase si neuitate zile dar si nopti, la gospodareasca lui stana.
Mai tarziu am deprins a colinda si alte stane de munte sau campie, dar si gospodarii ale muntenilor, cojanilor sau pescarilor de pe valea Dunarii, ca prinsesem placere si drag de a poposi pe la gospodariile acestor minunati gospodari. Traiul lor simplu fara farafaslacurile si ifosele orasenesti ma indemna sa ma apropii cu drag de ei, ascutandu-le povestile si notandu-mi cu grija retete si indemnuri de-ale bucatelor.
Poposind la stana de la Trei Isvoare, bacita de nea Bazile, om sfatos si mare mester in a plamadi renumita branza de burduf si cascavalul de Penteleu dupa retete din strabuni, am trait momente de placerea si incantarea infruptarii din strabune bunatati, cu adevarat dacice.
Nea Bazile era mai tot timpul ocupat cu treburile tarlei, cu facutul casului si urdei cele dulci si nu prea avea vreme sa bucatareasca pe soba din cotlon. Asa ca incingea un foc mare in care arunca cativa bulgarasi de pamant. Eiii, ce de gusturi si arome minunate ce ascundeau inlauntrul lor... carlanul haiducesc facut de el era dumnezeesc, nu te mai saturai mancand, Doamne cum imi mai ploua in gura numai sa-mi aduc aminte!
Asa am cunoscut si inconfundabilul, vestitul, bulz de Penteleu, despre care oamenii locului spuneau ca intrecea miedul si ambrozia zeilor si ca i-ar fi facut, zice legenda, sa coboare din slava sa se infrupte din minunatul bulz si sa guste o picatura de licoare de pruna. Noi, muritorii, de cum am apucat sa-l gustam, mereu ni-l dorim insotit de o cana de livaja din cea usor acrisoara si o tara inasprita cu gustul fructelor de padure... dar nu-i nici o suparare de-i si un pahar de tuica sau vin rosu puterea ursului.
Si cum nu prea se gasea bautura pe la stana, ca nu-i prea era draga lui nea Bazile, fie-i tarana usoara... iti punea in fata o strachina de lapte de capra, inasprit si acrut, sa taie greata. El se ridica mai intotdeauna primul de la mancat, isi tragea fluierul de la brau sau da jos cimpoiul din cui... si tragea o cantare doua de-ti era mai mare dragul sa-l asculti.
La o vreme lasa cantatul si se apuca de taiat jantul si-l tragea in sidila alba ca varul, puindu-l la scurs pe crinta. intotdeauna imi rasturna intr-o strachina un calup de jant, pe care-l mancam dintr-o suflare, ca jantul mancat la stana din coama Penteleului era cum altul nu-i si nici nu poate fi. Pana se scurgea zerul, intre doua alte lucrari, noi stam la vorovait, cum zicea el, ca intotdeauna avea cate ceva de povestit.
Treceau pe nebagate de seama ceasurile, de ne trezeam ca ne apuca treji cantatul dintai al cocosului. Adormea ultimul si era cel dintai sa vada Luceafarul de dimineata, inainte de al treilea cantat al cocosului, din crapatul zorilor. Oranduia cu grija toate cele pentru o noua zi de pastorit, isi trezea copchiii, cum isi alinta el ciobaneii de la stana... si-i punea pe fiecare la o treaba anume. Venea fiece zi cu aceleasi treburi dar alte mancaruri, ca stia o multime de feluri de gatit bucate care mai de care mai gustoase, din care m-am infruptat in nestire dar de scris le-am scris cu mare grija, sa nu se piarda, fie si altora de bucurie.
In zilele de sarbatoare - cu toate ca nu mereu se poate bucura ciobanul, ca oricare altul, de asa ceva - nea Bazile incingea rug de fag pe groapa captusita cu bolovani de rau de se inalta palalaia de un stanjen. Pana sa creasca focul, alegea din stana un berbecut ca la vreo 25 de kile si dupa ce implinea o rugaciune de iertare si multumire catre bietul sacrificat si multumiri catre Bunul Dumnezeu, nea Bazile despica burta carlanului si scotea maruntaiele si gighirul.
Dupa ce curata bine matele si le intorcea pe dos le freca cu sare, otet si ceapa tocata marunt, le taia la lungimea latului de palma apoi le punea in burta carlanului, nu inainte de a-l cresta pe interior, impana cu usturoi si freca peretii cu untura de sunca afumata. Taia apoi gighirul in suvite subtiri de doua degete si lungi tot cam ca matele, il freca si pe el cu usturoi si untura de sunca afumata si-l arunca langa mate, in cosul carlanului.
Ca sa stea toate acelea bine, alatura manuchiuri hotarate de crengute de cimbrisor din poiana, frunze de leurda, busuioc, marar si patrunjel, o mana de piper boabe, cativa catei de usturoi si o litra de tuica de pruna si legume intergi, de care se gaseau, rosii, ardei gras, o tara de varza, dovlecel ori si o vanata doua, ceapa verde... dar neaparat usturoi si verdeturi.
Cusea burta mielului cu ata trainica, apoi se ungea blana cu o smantana mai vartoasa de clisa de nu ramanea fir de lana ne uns. Dupa ce scotea jarul din groapa, aseza carlanul pe un gratar ca sa-l scoata usor de picioare, astupa carlanul cu jar de nu se mai vedea, incingea un rug de fag care sa mai arda o jumate de ceas dupa care tragea mult pamant deasupra jarului. Dupa 4-5 ceasuri desvelea carlanul din stransoarea de jar si pamant, il lua cu gratar cu tot si-l desghioca din stransoarea de pamant ars de ramanea carnea goala. Scotea el din bardahan legumele si zeama intr-o oala si fiecare mesean isi taia cate o halca si-o punea in strachina langa zeama si legumele din oala, pana mai ramanea din miel doar oasele curatate.
Si cum la stana-stana nu trebuie sa lipseasca si o verziciune - adica salata noastra cea de toate zilele - si fiindca ciobanitul este la vremea verziciunilor, iaca-ta si o verziciune de-a lui nea Bazile, pe cat de simpla pe atat de gustoasa.
Pe campul de pasunat, in crangul de alaturi sau in valea paraului unde se adapa turma. se gasesc la-ndemana toate cele de trebuinta: frunze si flori de leurda, flori de salcam sau tei, cateva fire de cimbrisor si de frunze de papadie, agrise, macris, stevie si loboda. Mai intai se spala frunzele in doua - trei ape si se toaca, nu prea marunt.
Se amesteca apoi cu florile - fara cozi si ne trecute prin apa sa nu piarda mirosul - potrivindu-se de sare si piper dupa gust. La urma se stropesc cu un pic de ulei si zer acru, care este de o mie de ori mai sanatos decat otetul, iar deasupra se rade ceva branza uscata de oaie.
isi manca Nea Bazile mai in fiece zi verziciuniule, fara dram de paine, doar daca ii mai adauga ceva urda putin sarata. Asa a ajuns nea Bazile, cand l-am cunoscut, la doar 79 de ani si nu se dadea pe-un cadan in vioiciunea trupului si mintii. Obrajii rosii ca para, parul si barba ca neaua si ochii vioi stralucind a sanatate, nici macar umbletul trandu-l.
Intr-o toamna i-am facut lui nea Bazile o vizita pe neasteptate. Tare s-a bucurat si dupa ce m-a imbratisat si si m-a intrebat de cum s-a petrecut in cealalta lume bunul lui prieten Ghorghita imi zise:
- Parca stiam ca ai sa vii, uite ca am taiat un batal! si mi-a aratat animalul agatat in cui, langa cotlon. Pentru mata am sa fac ceva la care voi boierii nu ati ajuns sa gustati, ciomagele. Asta inseamna ca stai aici pana maine. Uite, dormi in patasca mea ca Lita e dus pana acasa si dorm eu la el.
-Ciomagele
Auzisem de toate, nu si de ciomagele.
- Frigarui, coane, numai ca tin carnea la o zeama cu lapte. Ai sa vezi ce grozave-s. Stiam ca este bine sa tii carnea in lapte pentru snitele dar nu si pentru frigarui. Vazandu-mi nedumerirea - si caietul repede scos - nea Bazile mi-a spus reteta, din cap la coada.
- Mai intai impart carnea in patrate late de trei deste si groase de un dest. Cam la 3 kile de carne fac
zeama, un bait dar eu ii spun zeama. La asta pun un kil de lapte cald, abia muls, 5 linguri de bulion de rosii, 4 linguri de boia dulce, boia iute una-doua dupa gust, ceva piper boabe, doua capatani de usturoi zdrobit. Iau ca doua cinzeci (adica 100ml) de otet peste care pun 4-5 oua, bat bine si le pun in lapte unde mai arunc cimbru si busuioc. in zeama asta pun carnea si o tin pana maine zi, cu grija sa o-ntorc o data. Zeama asta merge la orice carne, fie de peste, de pasare, de porc sau vita. Numai ca la vita se tine ca la doua zile iar la peste sau pasare merge si numai o jumate de zi. Cand mergi sa scoti carnea ai sa vezi ca laptele se face ca apa. Uite aici! Si-mi arata alta oala. Ciomagelele le pun pe betisoare de alun, ia uite cate am aici si imi arata o ulcica unde erau cam vreo duazeci de betisoare. Oranduiesc carnea intre bucati de seu, cu laturile la linie. Le pun apoi pe jar dupa ce-au stat ca la un ceas pe betisoare, sa se usuce. Le tin cam un minut pe fiece latura si le pun apoi pe tava aia de colo. Le stropesc cu rachiu si le mai las tot cam atata vreme acoperite cu un stergar. Asta-i tot. Maine seara incingem focul si trecem la treaba.
Cand a inceput mulsul, am intrat in tarla si am dat oile la strunga, in locul lui nea Bazile, ca el sa ne faca minunatele ciomagele. Indemnam oile sa intre in strunga, grabit sa iau parte si la frigare, stand cu ochii pe nea Bazile sa nu-mi scape nimic.
A trecut si ultima oaie prin strunga, am si sarit parleazul si am dat fuguta langa nea Bazile. Taman pune ciomagelele pe gratar, indemnandu-ma sa le intorc cu grija. Pareau acadele in alb si rosu, un ros ce batea in vanat. Cu ochii pe ceas le-am intors, topaind si aruncandu-le dintr-o mana in celalata, sa le racoresc de parjolul jarului. Acum alb-aramiul se facea maroniu-friptura. Mi se umplusera plamanii de miroazna ciomagelelor, cand, dupa ultima intoarcere, am dat fuguta si am adus tava unde le-am scos, repezindu-ma cu ea la nea Bazile, care le-a stropit cu rachiu si acoperit cu un servet curat, lacrima.
Ne-am terminat fiecare treaba si ne-am asezat cuminte la masa asteptand ca nea Bazile sa spuna rugaciunea si sa inchine paharelul de rachiu, am dat gata si o strachina de ciorba de legume de-a baciului.
Venea dinspre tava acoperita un miros de friptura si rachiu de nu ne puteam dezlipi ochii de ea, pana, intr-un sfarsit, a poposit si ea pe masa. Si cum eu adusesem si un bidonas cu vin, nea Bazile (N-o fi gresala, numele asta, Bazile...poate la notar, in loc de Vasile m-a intrebat domnul Radu. Da. chiar asa a fost.) a pus pe masa cate o ulcica de vin...
Nu mai stiu cand s-au terminat ciomagelele cu seu cu tot, ca am cazut molesit pe patul din padasca si am adormit ca un pruncusor, ca sa visez alte ciomagele.
Ei, domnite, domnisori si boieri dumneavoastra, nu stiti ce pierdeti cat n-ati petrecut la o stana... ce-i drept, are ea un miros anume, dar numai pana te imprietenesti cu baciul ei. Faceti asta si pe urma mai vorbim.
Doua chipuri mi-au ramas icoane: bunul meu, barbat maruntel, puternic si intelept...si nea Bazile, barbat chipes, darz si dibaci, ca dacii de pe columna.
Fragment din "Istorioare Gurmande"(Carte in devenire daca se gaseste un sponsor)
sibi, Editor Askmen.ro
