Mi-e imposibil fara tine, Adrian Paunescu
Nici nu mai stiu daca erai frumoasa
si nici in ce culori iti sta mai bine,
stiu doar ca amintirea nu ma lasa
si ca mi-e imposibil fara tine.
Vizionez femei nenumarate,
Femei interesante ma mai suna,
Dar rece si strain ma simt de toate
si nu ma vad cu ele impreuna.
Nu pot nici sa-mi explic intreaga drama,
Care-a decurs din intalnirea noastra,
Dar vechiul dor al dragostei ma cheama
si tu imi faci cu mana la fereastra.
Subtile explicatii cui i-as cere
Tot prostul face pe interesantul
si-n condamnarea asta la tacere,
Mai conversez de-a surda, cu neantul.
si cum sa transformam iubirea-n ura,
De ce nu noi, ci solii sa lucreze,
si sa patam simtirea cea mai pura,
Punand incendiul tot in paranteze
N-as vrea sa te-ndarjesc sau sa te sperii,
Nici sa te fac sa te-ndoiesti de tine,
Dar eu te-am adorat fara criterii,
Estet bolnav, al patimii depline.
De dragul tau, am fost cu lumea-n lupta,
Te-am aparat de barfe si de crivat,
si dupa toata veghea ne-ntrerupta,
Cedez numai in lupta impotriva-ti.
si totusi tu ai fost cea mai frumoasa,
La mine-n brate iti fusese bine,
Obsesia iubirii nu ma lasa
si-mi este imposibil fara tine.
