Cu doua milenii in urma, Caesar, nu fara umor, spunea: "Pentru un barbat, cresterea copiilor pare a fi o servitute mai stingheritoare decit imblanzirea animalelor si mai exasperanta decat o tabara napadita de tantarii din desertul egiptean. "Un tata cu biberon in mana parea o erezie antipatriarhala, un obiect de caricatura- induiosatoare ce e drept, un tata ocupandu-se de improspatarea scutecelor, un condamnat la munca silnica."
Tatii de azi, s-au lepadat de prejudecati, considerand gija pentru copii, o indatorire fireasca. Vin sociologii si hotarasc ca "meseria de tata" se invata. Profesorul doctor Jean Badoul spune tatilor:
"Asistati la nasterea copilului si ocupati-va de el din primele zile de viata, este necesar accesul permanent al tatilor si participarea lor, alaturi de mama, la ingrijirea nou-nascutilor."
Imaginea maternitatii exclusiviste, posesive si totodata coplesita de ingrijirea pruncilor este inlocuita de imaginea - mult mai completa si armonioasa - a cuplului mama - tata, urmarind si raspunzand echitabil, egal - chiar daca nu identic - de evolutie, cresterea si educarea celor mici. Totul se poate invata pe lumea asta cind exista bunavointa, interes si simtul raspunderii - demonstreaza si in aceasta privinta, cercetatorii.
In tara noastra au fost infiintate scoli de profil paern, scoli de bunici, scoli de tati. La inceput se observa absenta interesului la tati, apoi, incet, incet, inteleg responsabilitatea lor in viata de familie. E fals a se crede ca barbatii sunt mai nepriceputi in ingrijirile necesitate de copii, toti tinerii se dovedesc adesea mai siguri in miscari decit mamele, toate astea nu inseamna ca se departeaza mama de pruncul ei, ci doar ca se apropie atal de ingrijirea nemijlocita a copilului. Astfel el se perfectioneaza, se umanizeaza, decine mai intelegator fata de sotie, mai afectuos fata de vlastarul tanar.
Este drept educatia trebuie inceputa inainte de ziua cind tinerii isi intemeiaza aceasta familia, aceasta educatie, aceasta prepatire se face simulan in doua directii: pe de o parte, cu deprinderea unui cuantum de cunostinte sanitare despre tanar insusi, desspre functiile sale de reproducere si comportamentul sexual; pe de alta parte, cu cultivarea respectului si stimei fata de femeie cu mult inainte de a avea calitatea de sot.
Vorbeam de scoala bunicilor, acestea au inceput prin 1970, cu 15 "scoli de pensionari" - s-a ajuns apoi la 500. Dupa un an de functionare, s-a incercat o testare a eficientei cursurilor: sanatatea copiilor, igiena locuintelor. Rezultatele au fost evidente.
De aici s-a trecut la "scoala tatilor" cu o durata de 6 luni si cursuri saptamanale: unele organizate chiar la locurile de munca, pacat insa ca incet, incet s-au pierdut pe drum.
Un tanar tata spunea: "Sigur ca meseria de tata se invata, uneori cam greu, dar se invata. Eram in armata cand s-a nascut primul copil, tin minte ca citeam seara tot felul de carti de puericultura, rideau baietii de mine, dar cind am sosit acasa si am pus prima data mana pe fetia, m-am speriat: mi se parea atit de frageda, de cruda, ca nu-mi venea sa o strang cu mainile mele mari. Dar sa stiti ca mainile astea, mari de barbat pot face si treburile cele mai delicate cind tatal isi iubeste copilul si sotia si e patruns de responsabilitatea lui."
