MediaPro Distribution conduce piata cinematografica din Romania

2/2254
label Diverse autorenew 13 Aug 2015, 00:00
Liderul distributiei de filme independente si licentiat exclusiv al Warner Bros. Pictures, MediaPro Distribution, conduce in acest moment piata de distributie cinematografica din Romania. Astel, filmele lansate in primul trimestru al anului 2011 au acumulat incasari brute de 6.216.634 lei, rezultand intr-o cota de piata de 26%.

In trei luni de la preluarea licentei gigantului producator american, MediaPro Distribution a adus in salile de cinema din toata tara atat productii de succes ale prestigiosului studio: Ursul Yogi, Necunoscutul, Drive Angry 3D: Iadul se dezlantuie, Ritualul, Sucker Punch: Evadare din realitate; cat si filme ale caselor de productie independente: Anotimpul vrajitoarei, Dincolo de limite si Gnomeo si Julieta in 3D.

Box office-ul romanesc a fost condus in weekendul de premiera de 4 dintre cele 7 filme pe care MediaPro Distribution le-a adus pe marile ecrane din Romania in aceasta perioada, dupa cum urmeaza: Anotimpul vrajitoarei in saptamana 17-23 ianuarie,Necunoscutul in saptamana 14-20 februarie, Drive Angry 3D: Iadul se dezlantuie in saptamana 21-27 februarie si Ritualul in saptamana 7-13 martie.

Parte integranta a MediaPro Entertainment, divizia de continut a companiei Central European Media Enterprises, unul dintre cele mai puternice grupuri media din Europa Centrala si de Est, MediaPro Distribution va continua sa aduca spectatorilor din Romania cele mai asteptate premiere cinematografice ale anului 2011, printre urmatoarele lansari aflandu-se: Hall Pass (o comedie spumoasa cu Owen Wilson si Christina Applegate), Something Borrowed, The Hangover Part II, Green Lantern (3D), Conan 3D, The Three Musketeers 3D, Abduction, Immortals 3D, Harry Potter (ultima parte a francizei fenomen in format 3D), Final Destination 5 (3D), Horrible Bosses, Happy Feet 2 (3D), Sherlock Holmes 2, The Twilight Saga: Breaking Dawn 1 si multe alte productii de succes.