In 1839, marea majoritate a luxemburghe-zilor a dorit sa ramana in cadrul familiar reprezentat de fostele Tari de Jos sudice, altfel spus, de Belgia. Marele Ducat le parea prea redus si putin viabil. Problema economica este transata din 1842: Luxemburg, membru al Confederatiei germane, intra in Uniunea vamala (Zollverein). Aceasta, foarte profitabila pentru luxemburghezi, va lua sfarsit abia in 1918.
Din punct de vedere politic, viitorul Marelui Ducat este legat in acelasi timp de atitudinea suveranului sau (Wilhelm al III-lea incepand din 1849), concomitent si rege al Olandei, precum si de problema unitatii germane. In 1867, Bismarck evita sa includa Marele Ducat in cadrul Confederatiei germane de nord, pentru a nu-i permite, prin aceasta, accesul lui Wilhelm al III-lea in structura politica prusaca. In schimb, Napoleon al III-lea, aflat in cautare de `compensatii`, ii ofera celui din urma cinci milioane de florini in schimbul achizitionarii Luxemburgului. Wilhelm al III-lea isi da acordul, dar Bismarck se opune prin veto. Conferinta de la Londra (1867) reglementeaza problema: Marele Ducat este declarat neutru, ca si Belgia, pastrandu-si in continuare suveranul. Garnizoana prusaca paraseste Luxemburgul.
Uniunea personala cu Olanda ia sfarsit la moartea lui Wilhelm al III-lea, in 1890: tronul Marelui Ducat este preluat de o alta ramura a familiei de Nassau.
De la primul la cel de-al doilea razboi mondial
La 2 august 1914, armatele germane ocupa Marele Ducat, incalcandu-i neutralitatea. Desi Germania intervine putin in treburile luxemburgheze in cursul Primului Razboi Mondial, aceasta nu exclude interesul ei pentru integrarea Luxemburgului in cadrul Reich-ului, sub forma unui land ce si-ar putea pastra dinastia. Autoritatile belgiene, la randul lor, revendica `revenirea` Marelui Ducat la Belgia. Franta nu-si precizeaza deschis pozitia.
Tratatul de la Versailles (1919) pastreaza, in cele din urma, independenta Luxemburgului, dar nu si statutul de neutralitate al acestuia. In acel moment luxemburghezii se arata favorabili unei uniuni economice cu Franta: printr-un referendum organizat in septembrie ei se pronunta in acest sens (73% din voturi). In conditiile in care guvernul francez nu da curs acestei dorinte, Marele Ducat nu are alta optiune decat sa se indrepte catre Belgia. Uniunea economica belgiano-luxemburgheza se infiinteaza in 1921.
In perioada interbelica, Luxemburgul isi impune in mod voluntar o politica de neutralitate. Nu este ocolit insa de invazia armatelor germane din mai 1940. Marea ducesa Charlotte si guvernul pleaca in exil (la Londra si la Montreal). Trei luni mai tarziu, Gauleiter-ul de Moselland preia administrarea tarii, incorporate astfel, de facto, Reich-ului. Germana devine singura limba oficiala.
Incepand din august 1942, tinerii luxemburghezi sunt inrolati in Wehrmacht, in timp ce actiunilor de rezistenta li se raspunde printr-o represiune din ce in ce mai dura. Eliberat pentru prima data in septembrie 1944, Luxemburgul este lovit de contraofensiva germana din Ardeni (decembrie 1944) si nu va fi definitiv eliberat decat in februarie 1945.
Marele Ducat este unul dintre cele sase state fondatoare ale Comunitatii Europene si adaposteste mai multe institutii europene.
Natiunea luxemburgheza
Impartirea Luxemburgului, definitivata in 1839, corespunde unei divizari lingvistice (sub rezerva faptului ca Arlon, chiar daca nefrancofon, a devenit belgian). Toti locuitorii Marelui Ducat astfel redus sunt vorbitori ai dialectului `francic-moselan` si se considera de limba germana. Cu toate acestea, din timpul Evului Mediu, elita luxemburgheza se exprima in franceza. Dupa 1839, cele doua limbi au un statut oficial, ceea ce subliniaza diferenta dintre Luxemburg si ceilalti membri ai Confederatiei germane. Francica moselana, rebotezata luxemburgheza, cunoaste, in ceea ce o priveste, o perioada de avant literar in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea si joaca rolul de limba nationala. Acest caracter ii va fi recunoscut in 1984.
Aflata in cumpana la inceput intre afinitatile sale belgiene, germane si franceze, natiunea luxemburgheza si-a creat astfel, treptat, propria personalitate, marcata de utilizarea concomitenta a celor trei limbi ca si de o `cultura mixta` (Mischkultur).
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
