Epoca georgiana
De la 1714 la 1837, suveranii Marii Britanii sunt in mod egal suverani ai Hanovrei (uniune personala). Germani, mai degraba decat englezi, George I si George al II-lea isi petrec timpul cu placere in tara lor de origine: cabinetul britanic dobandeste astfel o autonomie crescanda. George al III-lea crescut in Anglia, dimpotriva, intelege sa guverneze, dar intransigenta sa, iar apoi esecul in fata coloniilor americane revoltate ii submineaza autoritatea. In Marea Britanie georgiana, aristocratia funciara detine, de fapt, puterea politica. Marea Britanie cunoaste, in secolul al XVIII-lea, o remarcabila dezvoltare economica: agricultura se modernizeaza, comertul maritim este intr-o crestere permanenta. Catre 1760, venitul pe cap de locuitor ajunge cel mai ridicat din Europa, depasindu-l pe cel din Provinciile Unite. Importantul capital disponibil va contribui la `revolutia industriala`.
In acelasi timp, ceea ce va deveni in secolul al XIX-lea Imperiul Britanic, prinde acum forma: tratatul de la Paris (1763) ii indeparteaza pe francezi din Indii si din Canada; iar cel de la Versailles (1783), consacra independenta SUA. Apoi, razboaiele impotriva Frantei napoleoniene si a satelitilor acesteia ii permit Marii Britanii sa-si insuseasca unele colonii franceze... si olandeze.
`Revolutia industriala`. La drept vorbind, este vorba nu atat de o `revolutie`, cat de o succesiune de fenomene cumulative, etalate in Marea Britanie pe durata unui secol (aproximativ din anii 1770 pana in anii 1870).
In tot acest rastimp, Marea Britanie isi pastreaza enormul avans dobandit inca de la plecare: ea devine `atelierul lumii`. La mijlocul secolului al XIX-lea, produce mai mult de trei sferturi din carbunele european, jumatate din fier, doua treimi din textile etc. In 1870 furnizeaza o treime din productia industriala mondiala.
Un asemenea avant este insotit de un puternic proces de urbanizare. Un britanic din doi traieste la oras la mijlocul secolului al XIX-lea, patru din cinci spre 1900. In Anglia, in Scotia, in Tara Galilor, `aglomerarile industriale` dobandesc un rol preponderent.
Epoca Victoriana
De la 1815 la 1914, Marea Britanie nu se implica in nici un razboi european, cu exceptia celui din Crimeea (1854-1855). In spiritul conducatorilor sai, puterea Marii Britanii se identifica cu pozitia sa economica dominanta, ea insasi fundamentata pe preponderenta industriala, comerciala si navala.
Un imperialism constient se dezvolta tarziu, din momentul in care alte puteri (Germania, Rusia...) pun in discutie aceasta preeminenta. Proclamarea Victoriei ca imparateasa a Indiilor (1876), incrancenarea de a colora in roz cat mai multe teritorii de pe planiglob, jingoismul (sovi-nismul imperial) de la sfarsitul secolului apar astfel ca tot atatea reactii defensive.
Secolul al XX-lea
Primul Razboi Mondial marcheaza ascensiunea SUA la rangul de principala putere, luand locul Marii Britanii. Criza din anii 1930 afecteaza societatea britanica tot atat de mult ca si conflictele mondiale: aglomerarile urbane din nordul Angliei, din Scotia si din Tara Galilor, altadata generatoare ale unei bogatii relativ bine redistribuite in cadrul clasei muncitoare, devin zone ale somajului si saraciei. In contrapartida, Londra, Midlands si sud-estul Angliei conserva, in ansamblu, o reala prosperitate, pe care apropierea de Europa continentala o accentueaza. Inaintea revolutiei industriale, in Anglia se opunea un sud-est bogat (mai ales din punct de vedere agricol) unui nord-est sarac. La fel se intampla in a doua jumatate a secolului al XX-lea, dar din cu totul alte motive.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
