Mai sunt impresionate femeile de azi de micile cadouri?
1/11072
calendar_month 26 Feb 2021, 00:00
În ultimul timp suntem din ce în ce mai atrași de social media, dar mai exact de imaginea pe care clipurile, și pozele, și poveștile, și comentariile o ilustrează astfel încât am început să ne dorim lucruri din ce în ce mai scumpe. Lucruri care să ne ajute să fim la fel de fericiți și veseli, precum oamenii pe care îi vedem pe rețelele de socializare. Dar în esență cu toții știm că fericirea vine din lucrurile mici. Ești fericit atunci când ai cât îți trebuie, când ai alături de tine persoana dragă, când în casă este pace și răsună glasuri de copii. Bineînțeles că acest concept, fericirea, e diferit pentru fiecare dintre noi.

Bineînțeles că o femeie își dorește atenție, dar de cele mai multe ori atenția nu înseamnă cadouri scumpe, cine clipe frumoase alături de tine. Iar dacă persoana de lângă tine își dorește numai lucruri scumpe, fără să îi pese de cât de mult muncești pentru a le obține sau pentru că nu le apreciază, poate că nu este persoana potrivită pentru tine. Iar dacă te întrebi dacă mai sunt impresionate femeile de azi de micile cadouri, îți putem spune că da. Dar trebuie să o găsești pe cea care se bucură alături de tine atât de lucrurile frumoase și scumpe, cât și să îți fie alături în perioadele mai puțin plăcute. Prin urmare chiar dacă îți dorești să cumperi cadouri pentru eascumpe sau să îi oferi momente de neuitat construite din atenții mici, trebuie să te asiguri că ai alături de tine o femeie pe care o iubești, o respecți și îi acorzi atenție și care la rândul ei îți oferă aceleași lucruri.

Așa cum îți spuneam și mai devreme orice femeie își dorește atenția și dragostea bărbatului de care s-a îndrăgostit, prin urmare nu uita să îi arăți în fiecare zi că o iubești, să petreci timp cu ea și să îi fii alături atunci când ea are nevoie de tine. Chiar dacă în ziua de astăzi este dificil să îți împărți timpul între viața de acasă și viața de la birou nu trebuie să uiți sau să neglijezi persoanele care chiar înseamnă ceva pentru tine, care te așteaptă acasă cu zâmbetul pe buze și care își doresc din toată inima lor să petreacă timp cu tine. Care nu au nevoie de cadouri scumpe ci de tine în viață lor. Bineînțeles că și cadourile au rolul lor, micile atenții și cadouri în general, indiferent de cât alegi să plătești pentru ele, reușesc să transmită sentimentele tale, reușesc să îi spună persoanei care le primește că îți pasă și că vei fi alături de ea oricând are nevoie. Asta nu înseamnă că un cadou ar trebuie să însemne toată atenția pe care o oferi, atenția înseamnă și timp petrecut împreună și să fii acolo pentru ea ori de câte ori are nevoie, înseamnă să fii atent la ceea ce își dorește și să îi oferi suportul tău necondiționat. Deci cât de multă atenție să îi acorzi unei femei, multă, atât cât merită și mult mai mult.



Chiar dacă pare dificil să găsești o femeie care să te aprecieze pentru ceea ce ești, doar pare. Dacă pare că femeia de care te-ai îndrăgostit nu mai este la fel că în prima zi, înseamnă că te-ai oprit din a îi acordă atenția de care are nevoie.



De ce are nevoie o femeie, la ce sunt ele atente?

În primul rând o să îți spunem de ce are o femeie nevoie de la tine. Și așa cum ți-am spus și mai devreme are nevoie de tine, de atenția ta, de sprijinul tău, de iubirea ta și de timpul tău. Pare complicat, dar nu e și dacă ai acasă o femeie care te apreciază pentru ceea ce ești cu siguranță ea se bucură de tine și alături de tine de toate atenții mici și mari pe care tu sau viață i le oferă. Până la urmă un cuplu trebuie clădit pe încredere și respect din partea ambilor parteneri. La ce sunt femeile atente? La toate acestea, dar și la comportamentul tău.

Cu siguranță și tu ai lângă tine o femeie care are nevoie de tine, de atenția și suportul tău, de dragostea și de da… de micile atenții pe care i le oferi în fiecare zi. Fie că e o vorba bună, un lucru pe care și-l dorea să îl faci sau un cadou pe care îl aștepta de mult.

Prin urmare nu uita să fii tu, să acorzi atenție lucrurilor și persoanelor care chiar merită. Iar atunci când ai găsit persoana potrivită pentru tine, care te apreciază pentru ceea ce ești atunci nu uită să o prețuiești și să îi acorzi sprijinul și iubirea ta. Fiecare zi devine mai bună, atunci când și noi suntem mai buni.