Razboiul pentru succesiunea la tronul spaniei. Cu putin inainte de a muri, in 1700, regele Spaniei, Carol al II-lea, desemneaza ca succesor la tron pe unul dintre nepotii lui Ludovic al XIV-lea, Filip de Anjou (Filip al V-lea al Spaniei), inaintea arhiducelui Carol de Habsburg, cel de-al doilea fiu al imparatului Leopold I. Izbucneste un razboi in care se infrunta - in principal - Franta (alaturi de aliatul sau, Filip al V-lea) si imparatul, sustinut de Anglia. Savoia, care dorea sa obtina Milanul, se alatura initial Frantei, dupa care, in 1703, trece in tabara adversa.
Francezii sufera grave infrangeri
In 1708 austriecii debarca in Sardinia si cuceresc insula. In 1711 insa, moartea neasteptata a imparatului Iosif I (fiul cel mare al lui Leopold I) il transforma pe arhiducele Carol in mostenitorul coroanei imperiale (Carol al VI-lea). Englezii initiaza in aceasta situatie negocieri cu Franta. Tratatele de pace semnate la Utrecht (1713) si Rastatt (1714) atribuie:
- lui Carol al VI-lea, Milanul (mai putin Alessandria), Mantova, regatul Neapolelui, fortaretele spaniole (presides) ale Toscanei si Sardinia;
- ducelui de Savoia - Alessandria, sudul Montferrat-ului si, in primul rand, Sicilia, impreuna cu titlul regal.
Spania este astfel exclusa total din Italia.
Rivalitatea austro-spaniola
Nici Filip al V-lea si nici Carol al VI-lea (care dorea sa obtina Sicilia) nu au fost multumiti de acest acord. Dar, in 1714, Filip al V-lea, ramas vaduv, se casatoreste cu Elisabeta Farnese, fiica ducelui de Parma. Aceasta ii va darui doi fii, Don Carlos si Don Filip, si se va arata hotarata sa obtina pentru acestia posesiuni in Italia. (Stranepoti ai lui Ludovic al XIV-lea, Don Carlos si Don Filip fac parte dintre Bourboni.)
In 1717, spaniolii ocupa Sardinia si ataca Sicilia. Anglia si Franta intervin. Carol al VI-lea accepta investirea lui Carlos ca succesor la conducerea Parmei si Toscanei (al carei mare duce, ultimul membru al familiei Medici, nu avea mostenitori). In schimb, obtine in 1718 Sicilia contra Sardiniei. Ducele de Savoia preia titlul de rege al Sardiniei, asupra careia domneste efectiv din 1720. Don Carlos devine duce de Parma in 1731.
Razboiul pentru succesiunea la tronul Poloniei opune - intre altele - Franta (si pe aliata ei, Spania) Austriei.
In 1734, spaniolii ocupa Sicilia si Neapole. Pacea de la Viena (1738), modifica din nou hartile:
- Stanislas Leszczynski, candidat fara sanse al Frantei la tronul Poloniei, primeste ducatul Lorenei;
- Francisc, duce de Lorena (si sot al Mariei Tereza, fiica lui Carol al VI-lea), primeste, in schimb, Toscana si Parma;
- Don Carlos devine rege al Neapolelui si al Siciliei;
- regele Sardiniei obtine o parte a teritoriului milanez (Novara si Tortona).
Tratatul de la Aix-la-Chapelle (1748), care pune capat razboiului de succesiune la tronul Austriei, aduce cateva noutati. Fratele lui Don Carlos, Don Filip, devine duce de Parma. Regele Sardiniei primeste o alta parte a teritoriului milanez: frontiera se stabileste pe cursul raului Ticino.
Diversitatea statelor italiene
Intre 1748 si 1796, Italia cunoaste un rastimp de pace. Casa de Austria isi consolideaza pozitiile in Italia prin intermediul legaturilor matrimoniale: cu Bourbonii din Parma si Neapole, cu familia Este din Modena. Bourbonii si Habsburgii se dovedesc a fi monarhi luminati. Bine administrat, Milanul devine zona cea mai bogata a tarii. La Parma, in Toscana, la Neapole, in Sicilia, sunt initiate reforme, dar acestea se lovesc de rezistenta marilor proprietari funciari. La Venetia si Genova, in schimb, oligarhiile locale fac dovada unui puternic conservatorism.
Corsica
O data cu rascoala din 1729 indreptata impotriva genovezilor, debuteaza `Razboiul de 40 de ani`.
Genova cere ajutorul imparatului Carol al VI-lea, ale carui trupe restabilesc ordinea intre 1731-1732. Cu toate acestea, revolta se reaprinde: in 1734, patriotii corsicani proclama independenta. Genova face apel atunci la Franta, care trimite acolo o expeditie in 1748-1753. Corsicanii rezista. In 1755, Pascale Paoli este ales general-comandant. Avand drept capitala Corta, el pune bazele unui stat bazat pe o constitutie democratica si care controleaza cea mai mare parte a insulei. Dupa o a doua expeditie, in 1756-1759, francezii revin in 1765, de data aceasta pentru a ramane pe loc. In fapt, prin Tratatul de la Versailles, din 1768, Genova cedeaza `provizoriu` Frantei drepturile sale asupra Corsicii, in schimbul unui subsidiu anual (pe care ea se va dovedi incapabila sa-l ramburseze). Patriotii corsicani, care nu au fost consultati, se rascoala dar, infranti in 1769 la Ponte-Nuovo, sunt nevoiti sa se resemneze: `partidul francez` castiga lupta. Paoli paraseste Corsica indreptandu-se catre Anglia.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
