Calugarii irlandezi, aflati in cautarea unor locuri retrase, au descoperit Islanda in secolul al VIII-lea. Vikingii norvegieni exploreaza insula in cursul anilor 860 si, fermecati de ea, initiaza procesul de colonizare. Ei se instaleaza aici impreuna cu familiile lor si cu numerosi sclavi celti. Colonii, foarte independenti, formeaza incepand din anul 930 o adunare a oamenilor liberi (Althing), care se reuneste o data pe an. Islanda nu este un stat (nu dispune de o putere centrala), ci mai degraba o comunitate care-si rezolva inlauntrul sau divergentele.
Desi ignora viata oraseneasca si chiar sateasca, ca si utilizarea monedei, ea nu traieste totusi intr-un regim de autarhie: cerealele si lemnul, indispensabile supravietuirii sale, vin din afara, in special din Norvegia. Primii misionari apar aici catre 980. La putin timp dupa aceea, sub presiunea regelui Norvegiei, Althing adopta in mod oficial crestinismul. Se formeaza doua episcopate, dependente de Trondheim. O data cu crestinismul patrunde scrierea, urmata imediat de un avant literar extraordinar care atesta masura in care societatea islandeza, la prima vedere marginala, era deja cultivata.
Dominatia norvegiana, apoi cea daneza
In secolul al XIII-lea, Althing isi pierde eficacitatea: clanurile sunt tulburate de `vendete` fara sfarsit. Regele Norvegiei intervine, beneficiind de sprijinul bisericii. Pactul din 1264 (`Vechiul Pact`) ii lasa Islandei statutul de autonomie si Althing-ul, dar instaleaza aici un guvernator norvegian care, avand mana libera in privinta comertului exterior, controleaza economia insulei. Debuteaza in acest fel o lunga perioada de exploatare: societatea islandeza se pauperizeaza.
In 1536, Islanda intra sub administratie daneza. Danezii impun cu forta luteranismul: unul dintre episcopii islandezi care incearca sa opuna rezistenta este executat. Reforma este insotita de traducerea Bibliei in islandeza (1584); intr-o tara deja dotata cu o bogata literatura nationala, acest fapt nu are urmari in plan lingvistic.
Problema comertului exterior, care conditioneaza supravietuirea islandezilor, ramane esentiala. In conditiile in care germanii obtin dreptul de a merge pe insula, comertul cu Islanda ajunge sa fie dominat de Hamburg, la inceputul secolului al XVI-lea. Negustorii danezi reactioneaza: in 1602 primesc un drept de monopol pe care-l vor pastra pana in 1787. Ei isi pot impune astfel propriile preturi.
In aceeasi perioada, trecerea Danemarcei la absolutism are repercusiuni si in Islanda. In secolul al XVIII-lea Althing-ul nu mai reprezinta decat o instanta judiciara, suprimata in 1800 si inlocuita cu un tribunal danez.
De la autonomie la independenta
La mijlocul secolului al XIX-lea, toti strainii primesc permisiunea de a face comert cu Islanda: preturile scad. In 1874, o Constitutie ofera Althing-ului (restabilit in 1845) o anumita putere legislativa, care se transforma intr-un regim parlamentar in 1904. In sfarsit, in 1918, un act de Uniune, aprobat prin referendum, instaureaza o uniune personala intre Danemarca si Islanda. Copenhaga nu-si rezerva decat problemele Afacerilor externe si Finantelor.
Ocuparea Danemarcei de catre germani in aprilie 1940 determina aparitia unei situatii neprevazute. Althing desemneaza un regent. In luna urmatoare, britanicii debarca in insula, fiind inlocuiti in iulie 1941 de americani. In mai 1942, Althing-ul proclama separarea completa de Danemarca. Aceasta decizie este aprobata prin referendum in 1944 si este adoptata o noua Constitutie. La 17 iunie este proclamata Republica Islanda.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
