Un imperiu federal
Din punct de vedere juridic, imperiul este o alianta perpetua intre 22 state princiare si trei orase libere; in practica este un stat federal si constitutional dar non-parlamentar, deoarece puterea executiva nu este responsabila in fata parlamentului. Imperiului ii revin afacerile externe, armata, moneda, vamile, fiscalitatea indirecta. Prin derogare, Saxonia si Wurttemberg isi pastreaza armate distincte. Doua adunari impart puterea legislativa: `Dieta imperiala` (Reichstag), aleasa prin vot universal (masculin) si `Consiliul federal` (Bundesrat), compus din reprezentanti desemnati de catre state. Puterea executiva federala apartine imparatului, asistat de un cancelar numit de el, care este in acelasi timp presedinte al Consiliului de ministri al Prusiei.
Regatul Prusiei ocupa un loc privilegiat in cadrul imperiului: populatia sa asigura in jur de doua treimi din locurile Dietei. Initial, toate problemele federale sunt gerate de ministere prusace. Servicii federale autonome nu vor aparea decat la sfarsitul anilor 1870.
Minoritatile
Cu un procent de peste 90% populatie de limba germana, Reich-ul este relativ omogen din punct de vedere etnic. Chiar printre germani, sistemul federal ofera satisfactie particularitatilor, puternice in statele sudice. In schimb, anexiunile efectuate de Prusia in 1866 trezesc amaraciunea, mai ales la Hanovra, unde un partid `welf` ramane fidel dinastiei inlaturate: aceasta nu va renunta oficial la pretentiile sale decat in 1913.
Minoritatile opun rezistenta germanizarii, incepand cu cele doua pana la trei milioane de polonezi, majoritari in Posnania si in Prusia occidentala, numerosi in Silezia. La fel se intampla cu cei aproximativ 200 000 de danezi din Schleswig. Alsacienii si lorenii ridica o problema speciala (a se vedea p. 98).
De la Bismarck la Wilhelm al II-lea
Bismarck exercita in mod real puterea pana in 1890, data la care, intrand in conflict cu Wilhelm al II-lea, este nevoit sa demisioneze. Germania nu mai are ulterior un conducator adevarat: supusi presiunilor puternicelor grupuri de interese (industrial, bancar, militar, colonial, naval...) Wilhelm al II-lea si cancelarii sai succesivi se angajeaza intr-o cursa pe care o putem judeca - retrospectiv - drept extrem de hazardata. Este adevarat insa ca, in acelasi timp, Germania devine prima putere economica a Europei si ca doar SUA pot, la inceputul secolului al XX-lea, sa rivalizeze cu ea.
Austro-Ungaria
Imperiul Austriac, infrant de Prusia la Sadova, se afla in cautarea unui nou echilibru. Instituit in 1867, sistemul `dublei monarhii` organizeaza imperiul in doua state:
- Ungaria (sau Transleitania) cuprinde teritoriile coroanei Sfantului Stefan;
- Austria (sau Cisleitania) reuneste celelalte posesiuni ale Habsburgilor.
Imparatul Austriei este in acelasi timp si rege al Ungariei. Fiecare stat are Constitutia sa, un parlament si un guvern propriu..., dar exista si ministere comune: al Afacerilor Externe, de Razboi, al Finantelor. In fapt, clasa conducatoare germana imparte de acum inainte puterea cu clasa conducatoare maghiara.
Populatia germana a Austro-Ungariei
Este vorba intr-adevar de o populatie `germana` caci, in perioada respectiva, supusii imparatului Austriei se considera tot atat de `germani` ca si cei ai regelui Bavariei sau ai regelui Prusiei. In total, germanii nu alcatuiesc decat un sfert din populatia Imperiului Austro-Ungar (36% din populatia Cisleitaniei, 12% din populatia Transleitaniei). Patru cincimi dintre acestia sunt masati intr-o continuitate teritoriala cu Germania propriu-zisa in Alpenlnder (`Tinuturile alpine`, Austria actuala) si in jurul teritoriilor coroanei Boemiei. Altii sunt raspanditi in Campia Tisei, in Ungaria de Sus (actuala Slovacie), in Romania (in Bucovina, Transilvania, Banat)...
Dificultatile Austro-Ungariei
Forte centrifuge, ostile dominatiei Vienei sau Budapestei, se manifesta in sud-vest (italieni), in nord (cehi, slovaci), in est (romani) si in sud-est (croati si sarbi, acestia fiind sensibili la influenta Serbiei independente vecine). Chiar si maghiarii se pronunta pentru independenta. La 28 iunie 1914, asasinarea la Sarajevo de catre un sarb (bosniac, n.tr.) a arhiducelui Franz-Ferdinand, mostenitorul tronului, determina interventia armata impotriva Serbiei: razboiul este declarat la 27 iulie. De altfel, mobilizarea se realizeaza cu usurinta, marturie a fidelitatii fata de dinastia habsburgica.
Germania sprijina Austro-Ungaria impotriva Serbiei; impotriva Austro-Ungariei, Serbia este sprijinita de Rusia. In conditiile in care Germania declara razboi Rusiei, Franta nu concepe sa nu onoreze alianta incheiata cu aceasta din urma. La 4 august, atunci cand Germania ataca Belgia, tara neutra, Marea Britanie intra, la randul ei, in razboi.
Infrangerea din 1918
La 3 noiembrie 1918, Austria semneaza un armistitiu cu Italia. Pe data de 11, imparatul Carol se refugiaza in Elvetia. La 9 noiembrie, Wilhelm al II-lea abdica si fuge in Olanda. Socialistul Friedrich Ebert, seful guvernului provizoriu, proclama Republica si ordona semnarea armistitiului la 11 noiembrie. In acelasi timp, o serie de miscari revolutionare izbucnesc in mai multe orase germane, intre care si la Berlin: reprimarea lor de catre armata se va incheia in mai 1919. O adunare constituanta, aleasa in ianuarie, se reuneste la Weimar.
La Viena, din 12 noiembrie 1918 a fost proclamata o republica a `Austriei germane` (Deutsch-Osterreich), `element component` (Bestandteil) al Republicii germane. Noul stat isi propune sa reuneasca populatia de limba germana a fostului imperiu, in momentul in care cehii, slovenii etc. il parasesc. In fond, acesti `austrieci germani` nu inteleg prea bine - Habsburgii nemaifiind acolo - prin ce anume destinul lor ar fi diferit, de acum inainte, de cel al altor germani. In aceasta stare de spirit se gasesc atat germanofonii din fostele `teritorii ereditare`, cat si cei din Boemia (care, in decembrie 1918, incearca zadarnic sa se separe de cehi).
Tratatele de la Versailles si Saint-Fermain
Pregatite in mod exclusiv de catre Aliati, tratatele de pace din 1919 (tratatul de la Versailles cu Germania, tratatul de la Saint-Germain cu Austria) vizeaza diminuarea si stoparea puterii germane. Reducerii efectivului fortelor militare si platii `reparatiilor` li se adauga si clauze teritoriale. Acestea nu respecta in mod necesar dreptul popoarelor de a-si hotari singure soarta (la care aliatii fac, de altfel, referire), asa dupa cum o dovedeste interzicerea Anschluss-ului (unirea Austriei cu Germania), care figureaza in ambele tratate. De fapt, Aliatii nu doreau o asemenea extindere a Germaniei spre sud, in momentul in care ei ii redusesera acesteia teritoriile la est, la vest si la nord.
Frontierele Germaniei
Franta reintra in posesia Alsaciei si a Lorenei. Germania cedeaza Belgiei cantoanele Eupen, Malmedy si Saint-Vith. Dupa un referendum, nordul Schleswig-ului intra in componenta Danemarcei in 1920.
Malul stang al Rinului ii preocupa o data in plus pe conducatorii francezi. SUA si Marea Britanie se opun oricarei anexiuni, dar Franta obtine ca Saar sa primeasca un statut special. In afara de aceasta, se stabileste ca Aliatii sa ocupe malul stang al Rinului pentru o perioada de timp limitata (in cele din urma, nordul va fi evacuat in 1926, centrul in 1929, iar sudul in 1930). Tratatul impune simultan `demilitarizarea` permanenta a malului stang si a unei zone de 50 de kilometri latime pe malul drept, patrunderea aici a armatei germane fiind interzisa.
La est, in programul Aliatilor figura reconstituirea unei Polonii independente, cu acces liber la mare. I se atribuie deci, in dauna Prusiei, Posnania si vechea Pomerelie (sau `coridorul polonez`), ambele populate in majoritate cu polonezi.
Trei sectoare ridica insa dificultati: sudul Prusiei orientale, locuit de slavi luterani, partial germanizati; Danzig, oras german si de aici inainte debuseu al Poloniei la mare, si Silezia Superioara, unde polonezii si germanii sunt foarte amestecati. De asemenea, Lituania revendica portul Memel (orasul este locuit de germani, dar imprejurimile sale sunt populate cu lituanieni).
Tratatul de la Versailles proclama Danzig-ul `oras liber` aflat sub jurisdictia Societatii Natiunilor, avand toate garantiile pentru utilizarea portului de catre polonezi. In sudul Prusiei orientale, un referendum organizat in 1920 ofera o larga majoritate mentinerii sale in cadrul Germaniei. In Silezia Superioara, in schimb, referendum-ul din martie 1921 nu a avut un rezultat transant. Izbucnesc tulburari, Aliatii trimit acolo trupe si, in cele din urma, in octombrie, Societatea Natiunilor trece la impartirea regiunii. In ceea ce priveste zona Memel, Tratatul de la Versailles o desprinde de Germania (fara referendum), fara a-i reglementa insa statutul. Printr-o actiune de forta, Lituania o ocupa in 1923.
Frontierele Austriei
Fostul regat al Ungariei cedeaza Austriei tinutul Burgenland, populat cu germani. Maghiarii obtin in acelasi timp organizarea unui referendum la Odenburg (Sopron), care ofera in 1921 un vot majoritar mentinerii orasului in cadrul Ungariei. In sud, zonele negermane (Kustenland, Carniola, Styria meridionala, Dalmatia) sunt impartite intre Italia si Iugoslavia. In Carintia, regiunea Klagenfurt, unde germanii si slovenii sunt amestecati, se pronunta in favoarea Austriei prin referendum-ul din 1920. In Tirol, in schimb, Italia obtine fixarea noii sale frontiere pe Brenner. Ea anexeaza astfel, fara consultare populara, un important teritoriu de limba germana (Tirolul de Sud). In nord, cehii reusesc sa evite dezmembrarea teritoriilor fostei coroane a Boemiei. Germanii din Boemia, care apartineau inainte de razboi etniei dominante, se vor regasi astfel intr-o pozitie minoritara.
Doua republici federale
Constitutia elaborata la Weimar intra in vigoare in august 1919. Germania isi pastreaza numele - Deutsches Reich -, dar adopta o forma republicana. Ea isi mentine, de asemenea, caracterul federal: statele membre (Lander) sunt aceleasi de dinainte de razboi, iar Prusia isi pastreaza preeminenta. Singura schimbare notabila: in 1920, cele opt mici state ale Turingiei fuzioneaza intr-unul singur.
Constitutia republicii Austria, adoptata in octombrie 1920, instaureaza, la randul ei, un sistem federal. Acesta ofera satisfactie particularitatilor `tinuturilor` (Lander) care formau `statele ereditare` ale Habsburgilor. Incepand din octombrie 1920, social-crestinii (catolici, `negri`) guverneaza tara, in timp ce social-democratii (`rosii`) domina Viena, transformata in Land distinct in 1922.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
