Transilvania cazuse sub suzeranitate ungureasca pas cu pas, incepind din secolul XI pana prin secolul XIII. Totusi, romanii din Transilvania continuau sa fie condusi de voievozi locali, voievodatul fiind deja o institutie slavoromana, ramasa deci de la slavii asimilati. Transilvania insasi va pastra o buna bucata de vreme organizarea de voievodat. In 1353 regele ungar l-a trimis pe Dragos, voievod roman din Maramures (o nobila regiune a Transilvaniei) impreuna cu un corp expeditionar pentru a intemeia o marca de aparare dinspre partile tatarasti. Aceasta informatie este o certitudine istorica departe de orice indoiala, dar hai sa vedem cum legendele moldovenesti prezinta aces act. Cea mai inchegata consemnare a intemeierii Moldovei si cea mai prezenta in constiinta publica apartine lui Dimitrie Cantemir, domn moldovean si invatat de seama a vremii lui. Dupa cum scrie Dimitrie Cantemir in `Descriptio Moldaviae`, voievodul Dragos de la Maramures era la o vanatoare de bouri. Bourul a trecut muntii fiind doborit in cele din urma in apele unui rau repede. In ciuda grozavei prazi, Dragos s-a indurerat pentru moartea catelei sale Molda, catea ce se inecase in apele reci la capatul urmaririi. Pentru a fi vesnic tinut minte locul unde Molda se inecase, boteza raul Moldova. Placandu-i locul in care se afla el si oamenii sai se asezara acolo. (In 1359 un alt voievod maramuresean, Bogdan I, ii izgoni pe urmasii lui Dragos din Moldova si deveni primul domn al Moldovei neatarnate.) Tara pe care Dragos `a descalecat-o` a avut de atunci bourul ca stema. Sunt aici mai multe chestii care trebuie explicate. Mai intai ca sunt multe rauri (lacuri nu), in toate regiunile romanesti, a caror nume se termina in -ova, -ava: Suceava si Moldova in Moldova si Tarnava in Transilvania. Nu este supozitie oarecare sa crezi ca numele tarii vine de la numele unui rau (cazul Indiei). Totodata e usor de banuit in numele acestor ape terminatia slava -ov, prezenta la multe toponime romanesti. Mult mai probabil este insa ca aceasta terminatie a numele raurilor sa provina dintr-un cuvint in sine. Aqua in latina inseamna `apa`, la fel vechiul cuvint englez avon, insemnind `rau` si mostenit din celta, azi mai putin intrebuintat (interesant de stiut, Shakespeare s-a nascut si a fost inmormintat la Stratford-upon-Avon - exista multe alte nume de tipul Cetate-pe-Rau, Frankfurt am Main sau Frankfurt an der Oder de pilda). Tirnava inseamna, conform mai multor surse, Giurescu cel batrin inclusiv, `Raul Spinilor` - dar poate cineva sa imi spuna ce inseamna `tarn` In engleza de azi thorn inseamna chiar `spin`; sa conectam aceasta grozava descoperire cu faptul invazia celtica in Europa petrecuta in secolul IV si III inainte de Cristos a atins Dacia si zonele alaturate destul de serios si sa alungam supozitia slava a numelui Moldovei ori altor ape romanesti si sa mai cuminte legam terminatia de ideea de rau. (Numele vechi ale unor asezari precum Isaccea sau Belgradul sarbesc erau de asemenea nume celtice, Noviodunum si Singidunum.) Tineti-va bine pentru ca lucrurile se complica mai rau. E rational, data fiind si legenda, sa consideram ca Moldova inseamna `Raul Moldei` (Moldo-ava). Iar, daca nu am avea legenda - ca toate legendele, neverificabila -, nu am sti ce semnifica Molda. Chiar si de nu ar fi vorba de cateaua lui Dragos, numele apei ar putea oricum fi Raul sau Apa Moldei. Acestei presupuneri juste se opune alt rationament. Multe surse, atat interne cit si externe, citeaza Moldova sub numele Moldavia (latinizat) sau Moldo-Valahia. Daca e adevarat ca cea mai veche din toate cele trei versiuni ar fi Moldo-Valahia (mai veche si decit principatul, de ce nu), totul se lamureste: Moldova este o prescurtare de la Moldo-Valahia, insemnind VALAHIA DE LINGA MOLDA (Molda fiind sa zicem un toponim oarecare). (In acest caz raul si-ar fi luat numele de la tara si nu invers.) De ce se poate presupune astfel Trebuie stiut ca Tara Romaneasca, in primele decenii ale existentei ei, a purtat numele de Ugro-Valahia, insemnind VALAHIA DE LINGA UNGARIA. Aceata mentionare DE LINGA era necesara deoarece au existat mai multe Valahii. Valah, vlah, olah, iflak erau nume sub care slavii, grecii, ungurii, turcii (mai tirziu) i-au denumit pe romani si pe alte popoare de origine latina si vorbind o limba latina transformata. Aromanii, romanii sudului, vorbind alt dialect al limbii romane decit cei din nord dar fiind totusi romani, se intindeau candva peste tot, din Grecia si Bulgaria pana in fosta Iugoslavie spre nordul Peninsulei Italice, in asezari puternice, astazi disparute aproape in totalitate. In timpurile de care vorbim insa, dinaintea formarii principatelor romanesti, existau in Peninsula Balcanica mai multe Valahii. Niketas Cominatos Honiatul vorbeste despre o Valahie (Vlahie) Mare cuprinzind Tesalia, in opozitie cu alte doua Vlahii amintite de Frantzes, si anume una Vlahia Mica in Acarnania si Etolia si una Vlahia de Sus in Epir. Papa Clement al V-lea ii numea pe romanii din zona arcului carpatic `olahi romani` si, in plus, numele polonez al Italiei este `Wlachy`.
Despre numele de Moldova cam atat. Mai sus am spus ca voievodul Dragos a vinat un bour. Cam toata lumea a auzit de bour (Melc, melc, codobelc/Scoate coarne bouresti...) dar foarte putina lume stie ce este; marea majoritate il confunda cu zimbrul, iar pe zimbru il confunda cu bizonul. Ei bine, bourul este un ierbivor fioros de mari dimensiuni care a trait in Europa pana la exterminarea sa totala cam pe la mijlocul Evului Mediu. Acest taur salbatic cu coarne lungi este cunoscut dupa denumirea stiintifica de Bos primigenius, dat fiind ca este considerat, dupa cum si cuvintul primigenius sugereaza (intii nascut), stramosul boului domestic (boul domestic este numit Bos taurus). Confuzia dintre zimbru si bour a indus multe mutatii curioase in heraldica romaneasca, dupa cum voi arata in cele ce urmeaza. Bourul a fost exterminat de mult, zimbrul insa a supravietuit in mlastinile Poloniei. Ultimul zimbru romanesc a fost vinat in Moldova la 1790, astfel ca imaginea acestui maret animal a fost treaza timp indelungat si amintirea sa mai apoi, raminind cu mult mai proaspata desigur decit cea a bourului. Numele latinesc al zimbrului este Bison bison bonasus, pe cand cel al bizonului american (confuzia intre zimbru si bizon incepe sa fie tot mai frecventa, spre rusinea romanilor, dar nu e prima de acest fel , se vede) Bison bison bison. Pentru cei mai putin familiarizati cu clasificarea lumii vii a suedezului Karl von Linne (pe latineste Linnaeus), sa mentionez ca mai intii se spune genul (un fel de nume de familie), apoi specia (nume de botez) si apoi, daca e cazul, subspecia; in cazul de fata se deduce lesne ca zimbrul si bizonul sint verisori, subspecii ale aceleiasi specii. Infatisarea lor se aseamana, desi nu ii poate nimeni confunda vizual deoarece bizonul arata oleaca timp.
Asadar, capul de bour a devenit stema Moldovei din inceput, insotit de elementele astrale, ca pe imaginea de mai jos. Intre coarne poarta o stea cu cinci raze, cea fara pereche in sus. La stinga se afla o luna in scadere si la dreapta o roza cu cinci petale, ce probabil reprezinta soarele. (In heraldica ne raportam la stinga sau dreapta scutului, nu a privitorului.)
Roza moldoveneasca este foarte probabil o altfel de reprezentare a soarelui. Doua argumente ar putea fi considerate. Primul ca toate provinciile istorice romanesti: Moldova, Tara Romaneasca si Transilvania au elementele astrale in componenta lor, elemente foarte dragi romanilor. Al doilea este ca nu chiar rar in loc de roza in stema Moldovei apare un soare tipic, inchipuit, ca si luna, cu fata de om. Mai jos spre exemplificare am pus o imagine a stemei Moldovei sub Grigore Ghica al III-lea, domn al Moldovei intre 1764-1767 si intre 1774-1777 si al Tarii Romanesti intre 1769-1768. Imaginea scanata este luata de deasupra unuia dintre cele doua izvoare zidite linga poarta ctitoriei lui Grigore Ghica al III-lea, bolnita Sfintul Spiridon din Iasi, ctitorie ridicata in 1765. Pe aceasta stema se vad lamurit o luna si un soare, astrele amandoua avand fete omenesti.
.
