Razboaiele pentru suprematia asupra Italiei. Regele Frantei, Carol al VIII-lea, reaprinde faclia angevinilor: in urma unei campanii militare in Italia se incoroneaza rege al Neapolelui in 1495. O coalitie (Ferdinand de Aragon, Maximilian de Habsburg, papa, Venetia, ducele Milanului) il determina insa sa se retraga in Franta. Urmasul sau, Ludovic al XII-lea, nepotul unei membre a familiei Visconti, revendica, la randul sau, ducatul Milanului. Il cucereste in 1499, cu ajutorul elvetienilor, intra in Neapole in 1501... pentru a fi alungat in 1504 de catre trupele spaniole. Papa Iuliu al II-lea solicita formarea unei coalitii impotriva francezilor, sub lozinca `Afara cu barbarii!`. In 1513, elvetienii, cu care Ludovic al XII-lea intrase in conflict, l-au expulzat pe rege din Milano.
Francisc I, succesorul lui Ludovic al XII-lea, ii zdrobeste pe elvetieni la Marignan in 1515 si reocupa Milanul. In acest moment, situatia se modifica: Carol de Habsburg, deja suveran al Tarilor de Jos, mosteneste tronul Spaniei in 1516, apoi ajunge imparat al Germaniei (sub numele de Carol Quintul) in 1519. Intre Franta si Habsburgi, Milanul devine o miza de cea mai mare insemnatate. Infrant la Pavia in 1525, Francisc I pierde in mod definitiv orasul. Dupa doi ani, totusi, francezii asediaza Neapole, cu sprijinul flotei genoveze... care va sfarsi prin a trece de partea adversa. In 1529, Francisc I renunta la pretentiile sale asupra Italiei. Se va reintoarce, in 1536, dar nu va ocupa decat Piemontul.
Razboaiele pentru suprematia asupra Italiei se vor incheia in 1559 (pacea de la Cateau-Cambresis, dintre Habsburgi si Franta).
Hegemonia spaniola
Ducatul Milanului revine in 1529 familiei Sforza apoi, in 1535, Habsburgilor. Fortele militare pe care se bazeaza Carol Quintul in peninsula sunt, din ce in ce mai mult, spaniole: intregul sud se afla, de fapt, sub controlul coroanei spaniole, cel mai bogat stat european al vremii. Succesiunea lui Carol Quintul, dupa abdicarea acestuia in 1555-1556 confirma aceasta suprematie: fiul sau, Filip al II-lea, noul rege al Spaniei (si, in consecinta, rege al Sardiniei, Siciliei si Neapolelui) pastreaza Milanul, care i-a fost atribuit incepand din 1546.
De la sfarsitul secolului al XVI-lea, puterea spaniola intra in declin, dar stapanirile sale italiene nu vor fi puse in discutie decat un secol mai tarziu, o data cu Razboiul pentru succesiunea la tronul Spaniei.
Neapole si sicilia
In 1504, Ferdinand, rege al Aragonului, Sardiniei si Siciliei, si-a impus stapanirea asupra Neapolelui. Aici a instalat, cum se intamplase deja in cele doua insule, un vicerege spaniol. La Neapole si in Sicilia productivitatea agricola redusa si povara fiscalitatii agraveaza constant mizeria taranimii. La mijlocul secolului al XVII-lea, atunci cand autoritatile spaniole, in urma razboaielor costisitoare cu Franta, emit pretentii din ce in ce mai ridicate, in regatul Neapolelui izbucnesc revolte deosebit de violente; acestea sunt zdrobite prin alianta dintre vicerege si marii baroni. In Sicilia, acestia din urma domina spatiul rural.
Statul papal
In perioada pontificatelor lui Iuliu al II-lea (1503-1513) si Leon al X-lea (1513-1521), Roma devine principalul pol cultural al Italiei. Concomitent, papalitatea isi impune controlul efectiv asupra Statului papal: Perugia si Bologna sunt supuse in 1506. Romagna, pe care venetienii o ocupasera, este recuperata in 1509. Marche reintra sub control in prima jumatate a secolului. Raman autonome ducatele de Ferrara (sub conducerea familiei Este) si ducatul de Urbino (sub conducerea familiei Della Rovere pana in 1631).
Curia papala dispune astfel de resurse sporite, dar nu realizeaza nici o reforma: cu exceptia Bolognei si a imprejurimilor acesteia, societatea ramane feudala, prada raufacatorilor. In secolul al XVII-lea, cand papalitatea isi va pierde influenta, Statul papal isi va fi castigat reputatia de a fi cel mai prost guvernat din intreaga Italie.
Florenta si Toscana
In 1494, la sosirea lui Carol al VIII-lea, florentinii i-au alungat pe membrii familiei Medici si au reinstaurat republica, regim aliat Frantei. Cu sprijinul lui Carol Quintul si al papei, familia Medici este restabilita definitiv in 1530. Pentru a transforma Florenta si regiunea invecinata intr-o structura statala coerenta, ei il determina pe imparat, in 1532, sa accepte intemeierea in favoarea lor a unui ducat al Toscanei (Mare Ducat incepand din 1569). In 1555, cu ajutorul spaniolilor, infrang republica Siennei si o anexeaza Toscanei (zonele de coasta si insulele intra, ca teritorii fortificate, presides, sub stapanirea Spaniei). In schimb, Lucca isi pastreaza independenta.
Florenta isi pierde rolul de mare piata financiara la sfarsitul secolului al XVI-lea. Aristocratia funciara domina de acum inainte societatea toscana. Numai portul Livorno, intemeiat in 1577, cunoaste un avant rapid, in vreme ce Pisa decade.
Micile state ale Italiei de Nord
Familia Este domneste asupra ducatului Modenei, dar este nevoita sa renunte in 1598 la Ferrara, reintrata in componenta Statului papal. Parma, posesiune milaneza pana in 1512, este transformata de papa Paul al III-lea in 1545 intr-un ducat atribuit fiului sau, Pietro-Lodovico Farnese.
La Mantova (ducat incepand din 1530) domnesc membrii familiei Gonzaga, care dobandesc Montferrat-ul in 1536. In 1628 izbucneste Razboiul pentru succesiunea Mantovei, in care se infrunta doua ramuri ale familiei. Gonzaga-Nevers, sustinuti de Franta, il castiga in 1631. Ei obtin,
de asemenea, sudul Montferrat-ului, in timp ce nordul trece sub stapanirea ducelui de Savoia.
Genova si Venetia
Exclusa din Marea Neagra, apoi si din Marea Egee de catre otomani, Genova isi reorienteaza economia catre activitatile financiare. In 1528, la initiativa lui Andrea Doria, orasul trece in tabara lui Carol Quintul. Va profita apoi din plin de pozitia-cheie pe care o va ocupa intre Spania, pe de o parte, Milano, Austria si calea terestra de acces catre Tarile de Jos, pe de alta parte. La sfarsitul secolului al XVI-lea, Genova se afirma drept cea dintai piata financiara a Europei. Spre deosebire de Venetia insa, ea nu reprezinta o putere politica si militara.
In secolul al XVI-lea, Venetia detine inca un impresionant imperiu maritim: Istria, Dalmatia, Insulele Ioniene, Creta, Cipru (care cade in mana otomanilor in 1571). Posesiunile ei din Terra Ferma nu sunt mai putin insemnate. Cu toate acestea, Venetia nu incearca sa transforme totul intr-un ansamblu coerent: Terra Ferma ramane o suprapunere de traditii particulare, aristocratia venetiana transformandu-se ea insasi, din ce in ce mai mult, intr-o aristocratie funciara. In acelasi timp, dificultatile comertului maritim venetian (concurat de olandezi, englezi, francezi...) declanseaza decaderea orasului. Intr-o Italie dominata de Spania si de Contrareforma, Venetia apare, totodata, ca o insulita a unei (relative) libertati a gandirii.
Milano
Ducatul Milanului, a intrat in 1535 in stapanirea Habsburgilor cu un teritoriu imputinat: Confederatii elvetieni au cucerit Ticino (in etape, de la 1500 la 1513), Valtelina a intrat sub controlul Ligilor grisone, aliatele elvetienilor in 1512. De asemenea, Parma a devenit ducat independent.
Beneficiind de o asezare avantajoasa, la intretaierea posesiunilor habsburgice, avand o agricultura deja avansata pentru perioada respectiva, Milanul a cunoscut, incepand din secolul al XVI-lea, un avant economic considerabil, in ciuda sarcinilor fiscale care ii sunt impuse de catre spanioli. Cardinalul Carlo Borromea, arhiepiscop al Milanului intre 1565 si 1584, aprig sustinator al Contrareformei, restaureaza Biserica milaneza; din aceasta epoca dateaza abilul catolicism care va marca pe termen lung orasul.
Statul ducilor de Savoia
Posesiunile ducilor, situate de o parte si de alta a Alpilor, se echilibreaza incepand din secolul al XVI-lea. Ducii urmaresc sa-si pastreze independenta in fata pretentiilor franceze asupra Italiei, obtinand in plus si castiguri teritoriale. Aceasta presupune, cel mai adesea, acordarea permisiunii ca armatele franceze sa poata tranzita teritoriul lor, chit ca, uneori, ei trec in tabara adversa, daca interesul o cere.
Cu prilejul razboaielor pentru suprematia asupra Italiei, ducii cuceresc Asti in 1529. In schimb, francezii le ocupa teritoriile de la 1536 la 1559. Acestia vor pastra apoi marchizatul de Saluzzo, pe care savoiarzii il recuceresc in 1588. In 1601, Franta renunta la Saluzzo, dar ducele ii cedeaza Bressa, Bugey si tinutul de Gex.
Dupa un an, ducii de Savoia incearca in zadar sa recupereze Genova, aliata cu Confederatii elvetieni. De atunci, balanta teritoriala inclina de partea Italiei. Ducii vor ramane, cu toate acestea, in multe privinte, atasati culturii franceze, din care se vor inspira pentru a constitui un stat cu regim absolutist, diferit de celelalte state italiene.
In 1627, cand se deschide problema succesiunii Mantovei si Montferrat-ului, Savoia se alatura Spaniei impotriva aripii Gonzaga-Nevers, aliata cu Franta. Socoteala se dovedeste totusi gresita: francezii invadeaza Piemontul si il transforma intr-o baza de operatiuni impotriva spaniolilor pana in 1659. Savoia obtine, desigur, in 1631, nordul Montferrat-ului dar se afla, practic, sub protectorat francez.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
