In cadrul regatelor barbare, latina vulgara s-a fragmentat treptat in diverse graiuri regionale sau locale lipsite de modelul lor (imperial) comun. Biserica - pastrand pentru ea utilizarea latinei literare - a contribuit la aceasta situatie prin recomandarea, adresata predicatorilor ei, ca, in fiecare dioceza, sa se serveasca de `latina populara`. In timpul lui Carol cel Mare, singura unitate lingvistica pastrata este cea dintre foarte putinii care inca mai cunosc latina.
In schimb, limita intre graiurile romanice (de origine latina) si cele germanice are tendinta de a se fixa ferm. Aceasta nu corespunde, de altfel, vechii granite a Imperiului Roman. O data cu deschiderea frontierei, francii s-au raspandit in campie pana catre Pas-de-Calais. La est si la nord de Masivul Ardenilor, graiurile germanice au iesit invingatoare (Carol cel Mare, ca si alti carolingieni, au ca limba materna francica renana); mai la vest, francii, minoritari, vor fi nevoiti, dimpotriva, sa adopte idiomurile romane. Alsacia si actuala Elvetie alemanica au fost germanizate de alamani; zona dintre Dunare si Alpi, de catre bavarezi. In Bazinul parizian, graiurile france au supravietuit pana la sfarsitul secolului al IX-lea. Acestea le-au influentat pe cele romanice care au devenit dialectul doil (iar acesta se va transforma apoi in limba franceza). In alte locuri, germanii si-au abandonat propriile graiuri, din care practic nu au mai ramas urme: este cazul vizigotilor si al lombarzilor. In emiratul de Cordoba, crestinii care nu s-au convertit la islam (mozarabii) isi pastreaza dialectele romanice, cu riscul de a deveni bilingvi. In Anglia, graiurile anglo-saxone se impun in dauna celor celtice.
Crestinatatea apuseana pusa la incercare
Vremea jefuitorilor. Primele mari incursiuni ale vikingilor dateaza din timpul domniei lui Carol cel Mare. Pana la inceputul secolului al X-lea, acestea vor afecta Anglia si regiunile cu deschidere spre Marea Nordului, Canalul Manecii si Atlantic. Raidurile se transforma intr-o colonizare: in estul Angliei se instaleaza danezii; in 911, seful viking Rollon obtine din partea regelui carolingian Carol cel Simplu teritoriul care va deveni ducatul Normandiei.
In Mediterana septentrionala, musulmanii din Spania si din Africa de Nord intreprind raiduri in insule, in Italia, in Proventa... Pornind din actuala Tunisie, ei declanseaza, pe seama bizantinilor, cucerirea Siciliei, incheiata in 902.
In sfarsit, maghiarii (originari din zona Ural), traversand Carpatii in 895, ataca pe uscat Occidentul: ravagiile lor afecteaza Italia si partea de est a fostului Imperiu Carolingian. Nu vor fi invinsi decat in 955.
Faramitarea imperiului carolingian
Traditia franca a impartirii statului in diverse regate mai mici s-a mentinut si dupa Carol cel Mare. Desi ramane stabilit ca unul dintre regi, purtand titlul de imparat, sa exercite o anumita preeminenta, aceasta nu a putut impiedica izbucnirea unor razboaie fratricide. Tratatul de la Verdun (843) imparte stapanirea carolingiana intre trei nepoti ai lui Carol cel Mare:
- lui Carol cel Plesuv i-au fost atribuite teritoriile de la vest de linia `celor patru rauri` (Escaut, Meuse, Saone, Ron), adica Francia de Vest;
- lui Ludovic, zis Germanicul, i-a revenit Francia de Est (zona de la est de Rin);
- intre teritoriile celor doi se situeaza un ansamblu neunitar repartizat lui Lothar, care mosteneste titlul imperial; el primeste regatul Italiei (fost lombard), regatul Burgundiei si regiunea dintre Escaut si Rin care va fi numita in curand Lotharingia.
Vor urma alte impartiri, dar acestea nu vor pune in discutie nici Francia de Vest si nici pe cea de Est. Pe scurt, de o parte si de cealalta a vechiului nucleu al domeniului franc, se vor afirma doi poli de putere. In ceea ce priveste titlul imperial, acesta cade in desuetudine in 924.
Acest articol nu poate fi preluat fara acordul Active Soft
