Germania contemporana
8/8934
calendar_month 13 Aug 2015, 00:00




Prin capitularea neconditionata a Germaniei la 8 mai 1945, statul german suveran isi inceteaza existenta. Puterea este transferata catre patru comandanti-sefi (american, britanic, sovietic, francez), fiecare aflandu-se in fruntea unei zone de ocupatie si care se reunesc intr-un `Consiliu de control interaliat` pentru a discuta problemele ce privesc Germania in ansamblul sau.

Zonele de ocupatie

Primul proiect de partaj a aparut la inceputul anului 1944. Limita zonei sovietice stabilita atunci nu va fi pusa in discutie. La vest, americanii si britanicii vor cadea de acord, un an mai tarziu, asupra impartirii: celor dintai le sunt atribuite Bavaria, Wrttemberg, Baden, Hessen si portul Bremen, celor din urma, restul. La Yalta (februarie 1945), Churchill, preocupat ca Franta sa joace din nou un rol in fata Germaniei, obtine totodata constituirea unei zone franceze... careia americanii ii limiteaza extinderea. Aceasta nu include, in afara de Saar si Palatinat, decat bucatele: din Renania, Hessen-Nassau, Hessen-Darmstadt, Baden, Wurttemberg si chiar din Bavaria.


Landurile (lander)

Din 1945, comandantii-sefi instituie din nou landurile. Acestea corespund, pe cat posibil, diviziunilor traditionale, dar:
- micile state nu sunt reinfiintate;
- impartirea in landuri se efectueaza in cadrul fiecarei zone de ocupatie;
- Prusia nu mai exista.

In anumite privinte, harta ce rezulta de aici este foarte novatoare: landul Renania de Nord-Westfalia, centrat pe zona Ruhr, nu are precedent istoric. Renania-Palatinat nu este altceva decat partea de nord a zonei franceze de ocupatie. Impartirea regiunilor Baden si Wurttemberg in trei landuri este rezultatul delimitarii zonelor americana si franceza. (I se va pune capat in 1952 prin unirea intr-un singur land.) Bavaria, ramane, in schimb, intacta, Hessen se reunifica, Hanovra este reconstituita (si putin extinsa), sub numele de Saxonia Inferioara.

Landurile astfel recompuse vor deveni in vest adevarati stalpi ai noului regim. La est, dimpotriva, vor fi inlocuite in 1952 de Bezirke (departamente) si apoi restabilite in 1990, dupa unificare.


Germania divizata

In zona sovietica, comunistii cuceresc parghiile puterii in fiecare land. In primavara anului 1946, Partidul Social-Democrat este nevoit sa fuzioneze cu Partidul Comunist pentru a forma Partidul Socialist Unitar (PSU), ce va fi, practic, partidul unic, pana in 1989.

In vest, politica americana are drept obiectiv prioritar relansarea economiei germane. Fuziunea economica a zonelor britanica si americana devine efectiva in ianuarie 1947; zona franceza se alatura dupa un an. Prapastia dintre occidentali si sovietici se adanceste constant, ceea ce duce la incetarea functionarii Consiliului de control in mai 1948.

Luna urmatoare, in zonele occidentale este aplicata o reforma monetara radicala. Sovieticii riposteaza prin organizarea blocadei Berlinului, care va fi ridicata in mai 1949. Cu toate acestea, occidentalii recurg la o procedura constitutionala: in noiembrie 1948, un Consiliu parlamentar, compus din reprezentantii landurilor vestice si prezidat de Konrad Adenauer, isi incepe activitatea.
Legea fundamentala elaborata de acesta este adoptata in mai 1949. Se naste astfel Republica Federala Germana (RFG), careia Adenauer i-a devenit primul cancelar in septembrie.

In est, in mai 1949 este adoptata o Constitutie si in octombrie este proclamata Republica Democrata Germana (RDG). Deplina putere este exercitata de secretarul general al PSU (Walter Ulbricht pana in 1971, apoi Erich Honecker).




Razboiul rece si ostpolitik

Preocupate de intarirea lumii occidentale, SUA incurajeaza reinarmarea RFG. In 1954, acordurile de la Paris pun capat statutului de ocupatie si recunosc suveranitatea RFG, care intra in NATO in anul urmator. In tabara sovietica, Pactul de la Varsovia, la care adera RDG, dateaza din mai 1955. RFG este, pe de alta parte, unul dintre cele sase state fondatoare ale Comunitatii Europene (tratatul de la Roma, 1957).

In timp ce in RFG are loc `miracolul economic` (care permite integrarea milioanelor de refugiati), RDG trece prin mari dificultati. In iunie 1953, o revolta populara, in Berlinul de Est si in alte orase, este inecata in sange de tancurile sovietice. Un flux continuu de germani trece de la est la vest: trei milioane de persoane din 1946 pana in august 1961, data la care Nikita Hrusciov decide construirea zidul Berlinului.

La sfarsitul anilor 60, RFG se angajeaza in asa-numita Ostpolitik, simbolizata de cancelarul Willy Brandt. Aceasta se exprima prin recunoasterea de facto, de catre Bonn, a frontierei Oder-Neisse si prin semnarea, in 1972, a Tratatului de baza dintre RFG si RDG.


Unificarea

Prabusirea RDG este rezultatul dezmembrarii lagarului sovietic. Abandonati de Mihail Gorbaciov, conducatorii Berlinului de Est nu indraznesc sa reprime revolta care izbucneste in 1989 si zidul se deschide la 9 noiembrie. Tema unificarii, al carei principal promotor este cancelarul Helmuth Kohl, devine de indata dominanta. In martie 1990, alegerile libere din RDG (primele organizate dupa 1932!) atesta o larga majoritate in acest sens. Procesul se desfasoara apoi in ritm cadentat: uniunea monetara, apoi restabilirea landurilor in est in iulie; semnarea tratatului privind reunificarea in august, intrarea acestuia in vigoare la 3 octombrie... Pentru a se misca atat de rapid, Cancelaria se sprijina pe dispozitiile Legii fundamentale, care permite altor landuri decat cele de origine sa `acceada` la RFG. In plan international, acordul germano-sovietic din 16 iulie 1990 (insotit de un considerabil ajutor economic) a fost, desigur, decisiv.

In noiembrie 1990, RFG si Polonia semneaza un tratat care garanteaza intangibilitatea frontierei stabilite pe Oder-Neisse.

Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft