Fosta Miss Universe, indianca Sushmita Sen intr-un nou film la la Bollywood

3/3301
label Diverse autorenew 13 Aug 2015, 00:00


Fosta Miss Universe, indianca Sushmita Sen va interpreta rolul unui star rock intr-un nou musical marca Bollywood, alaturi de noua vedeta a cinematografiei indiene, Shiney Ahuja, informeaza marti Associated Press receptionata de Rompres.

Ideea dupa care este realizat acest film este bazata pe atractia contrariilor, a declarat Shiney Ahuja pentru cotidianul The Times of India, sustinand ca va interpreta rolul unui medic linistit care se indragosteste de o zgomotoasa cantareata rock. Aceasta noua productie de la Bollywood se va numi "Zindagi Rocks", varianta in limba engleza a titlului fiind "Life Rocks" si va fi filmat pe plajele din statul indian Goa (vestul Indiei).

"Eu interpretez rolul unui medic retras, timid, de multe ori cinic si obsedat de munca sa care se indragosteste de o zgomotoasa si plina de viata cantareata de rock interpretata de Sushmita Sen", a precizat Shiney Ahuja. De la debutul sau la Bollywood in urma cu doar trei ani, Ahuja a jucat deja in sapte filme, cel mai recent dintre acestea fiind "Gangster" in care joaca rolul unui...gangster urmarit de oamenii legii.

Noua sa partenera de film, Sushmita Sen a castigat titlul Miss Universe in 1994 si a jucat deja in 25 de filme. Ultimul dintre acestea, "Chingari" (taciune, jar), in care joaca rolul unei prostituate, s-a dovedit un mare succes de casa.

ROMPRES