Formarea Marii Britanii
8/8919
calendar_month 13 Aug 2015, 00:00




Maria si Wilhelm nu au urmasi. Sora Mariei, Ana, urcata pe tron in 1702, nu are nici un copil in viata. In 1701, Parlamentul o desemneaza, pentru a-i succeda - printre numerosii pretendenti posibili - pe Sofia (nepoata lui Carol I) si pe urmasii acesteia. Or, Sofia este sotia unui principe, desigur protestant, dar german, electorul de Hanovra. In ceea ce-l priveste, Iacob-Eduard s-a proclamat rege in 1701 sub numele de Iacob al III-lea.

In Anglia, succesiunea protestanta - chiar daca hanovriana - pare aproape asigurata. Nu la fel merg lucrurile in Scotia, regat inca distinct care, desi protestant, ar fi putut profita de imprejurari pentru a-si afirma independenta. De aceea, in 1706-1707, guvernul reginei Ana hotaraste fuziunea celor doua regate. De atunci, Marea Britanie formeaza un singur stat.


Regatul Scosiei

In 1072, Wilhelm Cuceritorul isi afirma suzeranitatea asupra Scotiei, care depinde de arhiepiscopatul de York. Suveranii scotieni nu vor inceta apoi sa opuna rezistenta presiunilor regatului vecin, chiar daca societatea scotiana a integrat multiple aspecte ale ineluctabilei influente engleze.


Consolidarea regatului

In vreme ce se opun regilor Angliei, regii Scotiei isi extind stapanirea spre nord si spre vest. Ei ii infrunta astfel pe scandinavi, care - amestecati cu celtii detin inca, la inceputul secolului al XIII-lea, Hebridele. Dupa esuarea unei expeditii navale norvegiene, ele sunt anexate Scotiei in 1266. (In schimb, norvegienii pastreaza Orcadele si Shetland pana in 1468.)

Pentru a-si intari autoritatea, regii atribuie feude nobililor anglo-normanzi veniti sa-si caute norocul in Scotia, sau pe care ei i-au chemat. Se instaureaza un sistem feudal, caruia i se asociaza nobilimea de origine celta (care isi conserva insa traditia tribala si sistemul `clanurilor`, grupari organizate ale familiilor). Regii intemeiaza, de asemenea, burghs, orase fortificate, pe care le populeaza cu coloni englezi si flamanzi. Se formeaza astfel o societate in care - in Evul Mediu cel putin - fondul celtic ramane predominant. Regele, descendent al lui Kenneth mac Alpin, reprezinta cheia de bolta a acesteia.


Razboiul de Independenta

In 1290 se creeaza o criza in privinta succesiunii: o duzina de candidati revendica tronul. Chemat sa arbitreze, Eduard I se comporta in calitate de suzeran si il desemneaza pe John Balliol. Marii nobili ai Scotiei nu intarzie sa se rascoale: Balliol le urmeaza exemplul, apoi se preda englezilor. In 1296, Eduard I invadeaza Scotia si pune mana pe Piatra de la Scone (`Piatra destinului`, n.tr.), pe care, din vremea lui Kenneth mac Alpin, regii Scotiei erau incoronati. El a pus sa fie dusa la Westminster (unde se afla si astazi). William Wallace, care conduce ulterior rezistenta scotiana, este executat de englezi in 1305.

In anul urmator, Robert Bruce, unul dintre pretendentii la succesiune, se incoroneaza la Scone. Slab sprijinit la inceput, el se dovedeste a fi o buna capetenie militara dupa moartea lui Eduard I. Episcopii si o mare parte a nobilimii i se alatura. In 1314, la Bannockburn, Robert Bruce supune unei infrangeri zdrobitoare armata engleza condusa de Eduard al II-lea.

Regele Angliei Eduard al III-lea recunoaste independenta Scotiei in 1328, cu un an inaintea mortii lui Robert Bruce. Acest fapt nu-l va impiedica nici pe el si nici pe urmasii lui sa faca apel la suzeranitatea lor si sa sustina diverse rebeliuni. Toate acestea se dovedesc zadarnice caci tocmai opozitia fata de orice pretentie a regalitatii engleze este cea care-i uneste, dupa Bannockburn, pe scotieni.




Limba scots

Daca Highlands si insulele raman, in Evul Mediu, de limba gaelica, in Lowlands si sud engleza nu inceteaza sa progreseze. Ea se impune in burghs si devine, incetul cu incetul, limba de comunicare. Curtea si nobilimea, dupa exemplul celor din Anglia, vorbesc franceza incepand din secolul al XII-lea, apoi trec la engleza doua secole mai tarziu. Engleza despre care este vorba (numita scots) nu este cea a Londrei, ci o varianta nordica, avand o literatura proprie si care, la sfarsitul Evului Mediu, pare sa evolueze catre o limba distincta.

Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft