Fericitul petrecerii de divort- Cristian Iacob

8/8584
label Diverse autorenew 24 Oct 2025, 11:59
O fire naucitoare. Vorbeste cu o rapiditate care ma deruteaza. Te face sa razi chiar si atunci cand dezbate teme serioase. E un actor. Impartaseste ce are de impartasit, coboara de pe scena si isi continua piesa in mediul sau natural. Te provoaca prin simpla prezenta sa iti gandesti cuvintele.

Cristi Iacob, excentrica prezenta din piesa de teatru `Dragostea dureaza trei ani`, in regia lui Chris Simion, a fost inclus de curand in topul celor 30 barbati fusion ai revistei Cosmopolitan.

I-au pus o poza draguta, el cu niste ochelari, emanand o expresie subtila de genul ` Nu imi doresc sa fiu aici, daca as putea sa dispar, as face-o`.

La intrebarea ` de ce fusion Cristi Iacob`, editorii au raspuns:` actoria e o lume aparte... meseria in care pasiunea si ambitia sunt absolut obligatorii...personalitate puternica, rebel, dar( complez eu: exista si un happy ending) totul se reflecta pozitiv in toate rolurile sale, dar si in infatisare`.

Explicatia celor de la Cosmopolitan nu m-a multumit. Rolurile pe care el le interpreteaza pe scena imi creasera alta impresie despre el. L-am intrebat:

Andreea Strachina: Cine esti tu de fapt Imagineaza-ti ca iti pune intrebarea asta straina care tocmai a impartit 3 etaje cu tine, in lift.
Cristi Iacob: Bai, stau cu mine de patruj¬ de ani si jur ca daca stiu. Uneori par o fiinta inteligenta, alteori sunt de-o idiotenie jalnica. Uneori sunt tandru si bland, aproape bleg, alteori parca ma apuca dracii de subsuori si imi zgaltaie existenta. E destul de nasol sa traiesc cu mine. Vorba aia: `Ce caut eu in viata me `. Dar ma impac cu gandul ca macar nu ma plictisesc, ca individul cuibarit in carcasa asta, macar e imprevizibil si nu ma lasa o clipa sa lancezesc. Numai ca pentru cel care sta langa mine, situatia se complica. Adica e bine sa se astepte la cam orice, in afara, fireste, de infractiuni, de violente domestice si rahaturi de-astea.

A.S:Care e primul lucru pe care l-ai face intr-o dimineata, trezit intr-o casa goala, nemobilata, nepopulata
C.I.: M-as intreba in primul rand cat dracului oi fi baut de nu stiu unde am ajuns, apoi, din simt practic as vedea unde e baia, pe urma m-as uita pe geam (tot din spirit practic), iar la urma as fuma o tigara. Asta in cazul in care n-as fi gol. Daca incinta respectiva ar fi intr-un desert plat fara capat, as pleca sa caut niste oameni, cu oleaca de panica in suflet, dar cantand ce-mi vine la gura.

A.S: Care e cel mai mare soc pe care l-ai luat vreodata, in afara de amenda din autobuz, plata taxiului dintr-o parte in alta a Bucurestiului
C.I: Moartea! De fapt nici macar nu se numeste soc, e un crunt `act` definitiv. E poarta aia prin care trebuie sa intri. Si ma scoate din sarite in general cuvantul `trebuie`. Mai ales ca acest trebuie, mic, meschin, uman, josnic este o impunere desantata. Cand un om spune altui om `Trebuie sa faci cutare si cutare lucru` ii agata acestuia din urma un pietroi de gat si se asteapta ca acesta sa-l aprobe si eventual sa si zambeasca. Posesorul acelui trebuie, se supraumanizeaza, devenind de treizeci de ori mai ridicol. De fapt toti oamenii sunt ridicoli, in special cei sobri, solemni. Cred ca cel mai solemn om este cadavrul. Da, moartea e un soc. Dar `trebuie ` sa mori si sa mor eu daca poti face ceva in acest sens. In afara de `nemurirea` artei, de brasoave de-astea. Sange-n baliga, adic