In jurul anului 1000 se intemeiaza regatele crestine ale Poloniei si Ungariei, care beneficiaza de sprijinul imparatului Otto al III-lea si al papei Silvestru. Ungaria, invecinata cu Ostmark si Styria, blocheaza, in general, de acum inainte, expansiunea germana. Intre regatul Poloniei si Elba, dimpotriva, se mentine o vasta regiune populata de slavi necrestinati, numiti wenzi (sorabi, obodritii din Mecklenburg, pomeranieni...).
In fata acestora, germanii sufera initial numeroase infrangeri, in conditiile in care imparatii erau interesati mai degraba de problemele italiene decat de cele slave. In schimb, de la mijlocul secolului al XII-lea pana la mijlocul secolului al XIV-lea, cucerirea si crestinarea autohtonilor au fost insotite de o colonizare germana masiva (originara din vestul Germaniei, inclusiv din Tarile de Jos). In aceste imprejurari se formeaza, pe langa margrafiatele intemeiate de catre saxoni (Misnia, Brandenburg...) si entitatile conduse de slavi crestinati si germanizati: Mecklenburg (dinastia obodrita Pribislav), Pomerania (dinastia Boguslavilor)... .
Silezia reprezinta un caz aparte
Desprinsa de Polonia in secolul al XII-lea din ratiuni succesorale, ea intra in posesia principilor polonezi care, in urma rivalitatilor dintre ei, ii cheama in ajutor pe germani. Deja foarte germanizata, ea va trece la inceputul secolului al XIV-lea sub suzeranitatea regelui Boemiei si, pe aceasta cale ocolita, va intra in componenta imperiului.
La mijlocul secolului al XIV-lea, marea epidemie de ciuma determina epuizarea resurselor colonizarii: expansiunea germana catre est ia sfarsit.
Ordinul teutonic
Intemeiat in Tara Sfanta la sfarsitul secolului al XII-lea, retras apoi in Europa, Ordinul Teutonilor raspunde in 1225 unei cereri a ducelui polonez de Mazovia, care intentioneaza sa-i supuna si sa-i crestineze pe pruteni, populatie baltica inrudita cu lituanienii. Facand uz de mijloace brutale, Ordinul reuseste sa-si indeplineasca misiunea. De asemenea, el incurajeaza colonizarea in regiune a numerosi germani si, de fapt, pune bazele unui stat independent (cunoscut mai tarziu sub numele de Prusia). In acest mod este implantat in tinutul slavo-baltic un `cap de pod` german. Politica expansionista a Ordinului suscita insa ostilitatea regilor Poloniei si a Marilor duci ai Lituaniei care, in 1386, decid sa-si uneasca eforturile impotriva lui.
Imperiul in dificultate
In cursul `Marelui interregn` (a doua jumatate a secolului al XIII-lea), mai multi regi romano-germani sunt desemnati concomitent. Aceasta determina slabirea monarhiei si intarirea rolului celor sapte `electori` care, de atunci, detin monopolul alegerii regelui. Patru dintre acestia sunt din Renania: arhiepiscopii de Mainz, Treves, Koln si Palatinatul Rinului, iar trei sunt din est: regele Boemiei, electorul Saxoniei si margraful de Brandenburg. In 1356, Bula de Aur a imparatului Carol al IV-lea oficializeaza componenta colegiului electoral.
Electorii recurg la alternanta dinastiilor, intretinand astfel rivalitatile dintre cele trei Case: de Habsburg, Wittelsbach, Luxemburg.
Afirmarea habsburgilor
Rege al romanilor intre 1273 si 1291, Rudolf de Habsburg profita de aceasta functie pentru a le atribui fiilor sai mostenirea Casei de Babenberg (Austria si Styria) pe care regele Boemiei si-o insusise.
Intre 1308 si 1438, Habsburgii sunt indepartati de la tronul imperial. Infranti de confederatii elvetieni in 1315, acestia isi largesc domeniul spre est: Carintia si Carniola in 1335, Tirolul in 1363, Triestul in 1382... Dupa domnia lui Rudolf Intemeietorul (duce al Austriei, 1358-1365), cei doi frati ai sai isi impart domeniul: Albert pastreaza Austria propriu-zisa, iar Leopold restul (avand drept centru Styria). In 1437, nepotul lui Albert mosteneste coroanele Ungariei si Boemiei. Imparatul Frederic al III-lea apartine ramurii leopoldine. La stingerea ramurii albertine, acestuia ii revine in 1463 Austria, nu insa Boemia si Ungaria.
Casa de Wittelsbach
Membrii acesteia detin ducatul Bavariei incepand din 1180 si Palatinatul Rinului din 1214. Sub domnia imparatului Ludovic al IV-lea de Wittelsbach (1314-1347), domeniul familial se imparte intre doua aripi, `bavareza` si `palatina`. Cu toate acestea, Ludovic al IV-lea adauga domeniului Brandenburg si Luzacia, apoi Hainaut, Olanda si Zeelanda. Urmasii sai nu reusesc sa pastreze aceste achizitii: dupa pierderea Luzaciei, Brandenburgul revine in 1373 Casei de Luxemburg si posesiunile apusene trec in stapanirea ducilor Burgundiei in prima jumatate a secolului al XV-lea.
Casa de Luxemburg
In 1310, imparatul Henric al VII-lea, conte de Luxemburg, obtine pentru fiul sau, Ioan, mana mostenitoarei dinastiei Premysl... si coroana Boemiei. Acestuia, decedat in 1346, ii urmeaza fiul sau, Carol al IV-lea, ales curand imparat. In timpul domniei sale, Praga indeplineste functia de capitala imperiala. El confisca Casei de Wittelsbach Luzacia (alipita coroanei Boemiei) si Brandenburgul.
Sub conducerea fiilor lui Carol, aflati in permanenta cautare de bani, domeniul se reduce. Venceslas ofera drept gaj chiar Luxemburgul (ducat incepand din 1354), in schimbul imprumuturilor. Familia nu va izbuti sa il recupereze si astfel va intra in stapanirea ducelui Burgundiei, la mijlocul secolului al XV-lea. Sigismund procedeaza la fel cu Brandenburgul, obtinut in 1415 de creditorul sau, Frederic de Hohenzollern. Sigismund reuseste sa pastreze coroana Boemiei, dar ginerele sau, Albert de Habsburg, va fi cel care o va mosteni in 1437.
Statul burgund
Incepand de la sfarsitul secolului al XIV-lea, ducii Burgundiei dobandesc teritorii ale imperiului - Franche-Comte, Namur, Hainaut, Zeelanda, Olanda, Brabant, Limburg, Luxemburg, Gueldre - si isi instituie tutela asupra episcopatelor de Cambrai, Utrecht si Liege. Astfel, o mare parte a Lotharingiei trece in mainile unor suverani considerati de germani ca straini, care se aflasera in conflict cu regele Frantei. Imparatul Frederic al III-lea de Habsburg va fi cel care, casatorindu-si fiul, pe Maximilian, cu Maria, fiica si mostenitoarea ducelui Carol Temerarul (mort in 1477), va determina revenirea acestor teritorii in cadrul imperiului.
Restrangerea imperiului in sud
In Italia, autoritatea imperiala se afla intr-o scadere constanta. Venetia cucereste in secolele al XIV-lea si al XV-lea Terra Ferma, desprinsa astfel de imperiu.
In fostul regat al Burgundiei, regii Frantei iau in stapanire Dauphine in 1349 si Provence in 1481.
Emanciparea cantoanelor elvetiene, care debuteaza la sfarsitul secolului al XIII-lea in detrimentul Habsburgilor, se incheie prin obtinerea, o data cu tratatul de la Basel, din 1499, a unei independente de fapt. Imperiului nu-i mai revine din fostul regat al Burgundiei decat Franche-Comte si suzeranitatea (foarte relativa) pe care i-o recunosc ducii de Savoia.
Dificultatile din zona rasariteana
Din anul 1386, dinastia lituaniana a Jagellonilor detine si tronul Poloniei. Razboiul dus impotriva cavalerilor Ordinului Teuton se deruleaza in avantajul polonezilor, invingatori la Tannenberg, in 1410. In 1466, Ordinul este nevoit sa cedeze Poloniei Pomerelia, Danzig, Varmia si sa accepte un statut de vasalitate.
Ladislau Postumul, fiul lui Albert de Habsburg (mort in 1439) este recunoscut, cu greutate, rege al Boemiei in 1452. Dupa moartea sa prematura, in 1457, cehul George de Podebrad se incoroneaza ca rege. Acesta il desemneaza drept urmas al sau pe un Jagellon, Ladislau, fiul regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea. Politica matrimoniala a Habsburgilor va fi cea care le va permite acestora sa recupereze in 1526 coroana Boemiei. Vor reusi in acelasi timp sa obtina si coroana Ungariei, pe care Sigismund de Luxemburg a purtat-o de la 1387 la 1437.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
