Americanii - parintii televiziunii - au in casa mai multe televizoare decat numarul membrilor de familie. Potrivit unui studiu realizat de Institutul Nielsen, in fiecare apartament ar exista 3 televizoare. Altfel spus: 2,73 aparate la 2,55 persoane. In urma cu 30 de ani, raportul era invers: un singur televizor la 3 gospodarii. Statisticile mai arata ca americanii petrec cele mai multe ore libere uitandu-se la programele TV, intrucat nu mai au timp sa-si faca prieteni. Fratii, parinti-copii si bunicii ajung sa locuiasca la distante foarte mari unii de alti, in goana lor dupa un job mai bine platit
Inventie a perioadei interbelice(1884-1923), televiziunea se dezvolta si ia amploare dupa terminarea razboiului. In 1951, in Statele Unite existau 10 televizoare la 100 de locuitori, iar in Marea Britanie, 3. Aflate langa leaganul televiziunii, Cuba, Mexic si Brazilia sunt primele tari sarace care intra in marea familie a consumatorilor de emisiuni TV.
Prima victima a televiziunii a fost cinematografia. Mai exact, aceasta si-a pierdut independenta economica. In anii 46, in SUA si UK, oamenii mergeau la cinematograf de aproximativ 30 de ori pe an. Dupa o scadere drastica a acestui indice, televiziunea a inceput sa sustina financiar cinematografia. Presa scrisa si radioul au fost celelalte mijloace de informare in masa care au avut de suferit. Datorita calitatii sunetului FM stereo si a preturilor mici, radioul inca mai detine suprematia pe un anumit segment informational. Presa scrisa insa a trebuit sa se dea pe brazda, dezvoltand ceea ce se numeste "ghidul tv". Astfel, grupurile de presa au adoptat metoda: "If you can't beat them, join them" (daca nu poti sa-i invingi, alatura-te lor).
Un studiu arata ca astazi, volumul de timp consacrat televiziunii este egal cu cel alocat muncii. De aici s-ar putea concluziona ca daca TV nu ar fi existat, produsul industrial brut ar fi dublu! Cei mai bine informati oameni sunt in general si cei cu venituri mari sau intelectuali. Toti critica televiziunea datorita efectelor ei negative, dar toti sunt mari consumatori de programe TV. Odata ajunsi acasa, aproape toti deschid aparatul tv.
Televizorul scade libidoul
Sociologii se intrec in a face un inventar cat mai complet al efectelor negative ale acestei industrii. Unii sustin ca televiziunea contribuie la destramarea cuplurilor, creaza rupturi intre parinti si copii iar tinerii aflati in formare, se indeparteaza tot mai mult de studiu, lectura, muzica sau sport. Actiunile organizate de sindicate, politicieni si chiar practicile religioase raman fara public. Mai nou insa, sunt voci care afirma ca televiziunea influenteaza negativ chiar si viata de cuplu.
Italienii, cu sangele lor fierbinte de popor latin, avertizeaza ca odata aprins televizorul, se stinge libidoul. Concluzia unui sondaj efectuat in Italia este ca televizorul reduce la jumatate numarul partidelor de sex.
Sexologul italian Serenella Salomoni a facut un studiu pe aceasta tema folosind 520 de subiecti. Ea a stabilit ca italienii care nu au televizor in dormitor fac sex de opt ori pe luna, fata de numai patru partide lunar, in cazul italienilor posesori de televizor. Efectele negative se inregistreaza mai ales la barbati.
Influente asupra cuplului francez. Potrivit unui sondaj, 45% dintre perchile din Franta fac amor chiar in fata televizorului deschis, iar 28% nu renunta la acest sport, desi programele tv sunt captivante. Profesorul doctor Nicolae Calomfirescu spune ca uneori, in spatele acestei situatii, se ascunde o problema medicala serioasa si trebuie consultat un specialist.
In ultimii 20 de ani s-au facut peste 3.000 de studii pe aceasta tema. Cele mai multe pleaca de la premisa ca rau mai mare decit inventia tubului catodic nu exista. Despre personajul de desene animate, Homer Simpson se spune ca este nefast pentru copii datorita poftelor culinare pe care le starneste la micuti. La randul lor, britanicii cred ca fiecare ora de uitat la TV, duce la cresterea in greutate a copilului cu 1 kg. Specialistii de la Universitatea de la Harvard avertizeaza ca tinerii in varsta de 12 ani consuma cu 16% mai putine fructe, decat cantitatea normala recomandata de nutritionisti, tot din cauza televizorului.
In fine, cele mai multe studii sustin, sub o forma sau alta, ca televizoul "ne prajeste creierul": dupa 3 ore de privit emisiuni violente, individul devine la randul sau mai violent; un tanar care s-a uitat la un film erotic, va face sex a doua zi; 2% dintre femeile care au vazut un film in care eroul principal s-a sinucis, vor incerca sa faca acelasi lucru, in zilele urmatoare; si, in general, din cauza instalarii sedentarismului, telespectatorul este predispus la depresii si maladia Alzheimer si ii scadea capacitatea de memorare. Chiar daca toate concluziile acestor studii sunt atat de sumbre, pana la aparitia unei alte inventii la fel de colorata, televizorul va ramane preferatul omului si al cercetatorilor, deopotriva.
Cornelia Dimfote, redactia Askmen.ro