Marea de oameni se scurge incet spre stadion. In cateva ore tribunele sunt pline, iar pe gazon nu mai e loc nici sa arunci o minge de fotbal. Si asteptam, rabdatori.
`Crezi c-am dat 1 milion 300 de mii pe bilet ca sa vad WC-urile` tipa spre jandarmi o femeie din tribuna, aflata in randul 3, care, ce-i drept, vede 3 falnice toalete ecologice. Telefonul e mort, reteaua super-ocupata, ca-n noaptea de anul nou.
Prin fata mea trece un punker cu parul facut tepi, in dreapta e o domnisoara aterizata din Satu-Mare, si-n spatele meu un domn de vreo 40 de ani, venit sa-si revada tineretea. Stie piesele pe dinafara, si nu pot sa-i spun nimic nou despre Depeche Mode - stie totul. Apare in fata mea si-un personaj lucrat la sala, cu maioul care sta sa plesneasca pe el, genul `clubber` de fite.
Dupa un warm-up imposibil - cu ce ai putea sa incalzesti 42 de mii de oameni veniti pentru Depeche Mode - volumul sunetului creste, creste, creste, si scena devine vie. `A Pain That I'm Used To` deschide show-ul, si privirea mi-e furata de lumini si proiectii pe 3 ecrane uriase. Lucratul din fata mea ridica mainile, si-ncepe sa le miste ca pe ringul de dans. Dar stupoare! Depeche Mode suna foarte rock!
Dupa primul cantec Dave Gahan si-a incalzit vocea, suntem in delir, si-nca nu mi-e foarte clar ca e chiar adevarat ce se intampla. `Good evening Bucharest!` - cam asta a fost tot dialogul formatiei cu publicul. Pe unii i-a deranjat, asteptau probabil sa fie intrebati ce mai fac - `va simteti bine`, sau ar fi vrut sa auda ca sunt un public minunat, si ca Romania e extraordinara. Dar nu e timp, si nici nu e nevoie de asa ceva - o trupa de asemenea calibru pune lumea pe jar altfel. Cu show.
Si-a fost show de zile mari. Fiecare piesa e insotita de-un spectacol vizual. Niciodata acelasi - surprinzator de fiecare data. Sunetul e grozav, imaginea ma da gata. Tobosarul parca vine din trupa lui Marylin Manson, si chitara e dementiala. Nu Depeche au inventat sintetizatorul, dar stiu sa-l exploateze cum putini stiu. Totul e bine dozat, si, chiar daca la un moment dat se canta trei piese lente, asistenta e in delir. Domnisoara din Satu-mare e cu mainile pe piept, si are emotii de la-nceput pana la sfarsit. Tipul din spatele meu e impacat, si ne tot intoarcem unii spre ceilalti sa ne spunem - `Asta a sunat foarte bine!`.
Nici un cantec n-a fost ca pe disc. In concert trebuie sa fie altceva, si-a fost. Delir, gratie (ce voce buna are Martin Gore!), explozie, industrial, alternative, new wave, si-o trupa intr-o forma de zile mari. Chit ca sunt obositi de atatea concerte, si-ar vrea sa se odihneasca.
Cei care n-au venit sa stie ca Dave Gahan a inceput in costum negru, si-a terminat la bustul gol, si a pus suflet in fiecare cantec. Sa mai stie ca s-a cantat `Suffer Well`, `John The Revelator`, ` I Feeel You`, `Never Let Me Down Again`, `A Question Of Time` si piesele cele mai iubite de publicul din Romania: `Enjoy The Silence`, `World In My Eyes` plus `Personal Jesus`.
Tiberiu Crisan, Bestmusic
