Reforma si - mai mult decat aceasta - Razboiul de 30 de ani care ii urmeaza distrug unitatea imperiului. In acelasi timp, opera lui Luther ofera intregii populatii - protestante sau catolice - un model literar comun. Germenele unitatii nationale (mai tarziu afiliat criteriului lingvistic) apare astfel ascuns in spatele unei inclestari dramatice care ii scindeaza profund pe germani.
Imperiul lui Carol Quintul
O politica matrimoniala abila, sprijinita si de momente norocoase, permite Habsburgilor ca, in decursul unei jumatati de secol (intre 1477 si 1526) sa reuneasca un domeniu imens. Procesul a avut urmatoarele etape principale. Filip cel Frumos, fiul lui Maximilian I si al Mariei de Burgundia mosteneste Tarile de Jos si Franche-Comte. In 1496, el se casatoreste cu Ioana, fiica lui Ferdinand de Aragon si a Isabellei de Castilia, care ii daruieste mai multi copii: Carol, Ferdinand, Maria... La moartea tatalui sau, in 1506, Carol mosteneste Tarile de Jos si Franche-Comte, dupa zece ani mosteneste Aragonul si Castilia, altfel spus, Spania si posesiunile acesteia.
In 1519, la moartea lui Maximilian I, Carol, ales rege al romanilor, se proclama imparat (Carol Quintul). In 1521, fratele sau, Ferdinand, se casatoreste cu sora lui Ludovic al II-lea Jagello, rege al Ungariei si Boemiei; in anul urmator el ii atribuie posesiunile austriece ale Habsburgilor. In 1526, dupa uciderea lui Ludovic al II-lea in batalia de la Mohacs, purtata de acesta impotriva turcilor, Ferdinand devine rege al Boemiei si Ungariei.
Carol Quintul se regaseste astfel in fruntea unui domeniu care depaseste cu mult limitele Sfantului Imperiu. Franta reactioneaza imediat fata de incercuirea la care este supusa. Pana in secolul al XVIII-lea, ea ii va considera pe Habsburgi drept `inamici ereditari`. Rezultatul acestei situatii il reprezinta internationalizarea problemelor germane, mai ales datorita faptului ca regii Frantei isi vor lua obiceiul de a se alia cu principii germani protestanti, iar apoi de a interveni in Germania fie pe cai diplomatice, fie militare.
Prima etapa a reformei
In 1517, Martin Luther, stabilit la Wittenberg (in electoratul Saxoniei), redacteaza cele 95 de teze indreptate impotriva indulgentelor. Trei ani mai tarziu, excomunicarea pronuntata impotriva sa de Roma pune autoritatilor germane problema sanctionarii sale. In fata Dietei reunite la Worms, in prezenta lui Carol Quintul, Luther refuza sa-si abjure credinta (1521). Deoarece Dieta hotaraste expulzarea sa din imperiu, el isi gaseste adapost la electorul Saxoniei (si incepe traducerea Bibliei).
In timpul anilor urmatori, un cumplit `razboi taranesc` se declanseaza in Suabia, Franconia si Turingia. Din ratiuni de principiu, Luther condamna violenta taranilor: in urma acestui gest, numerosi principi ii acorda increderea lor. De altfel, in momentul respectiv, nu este clar formulat faptul ca `reforma` predicata de Luther implica o schisma religioasa. Carol Quintul, care urmareste sa mentina autoritatea Bisericii, obtine din partea Dietei de la Speier, din 1529, incetarea oricarei raspandiri a Reformei.
In anul urmator, in cadrul Dietei de la Augsburg majoritatea respinge confesiunea luterana (denumita `confesiunea de la Augsburg`, deoarece a fost definitivata cu acest prilej). In aceasta situatie, mai multe state protestante se reunesc intr-o liga cu caracter defensiv (sau Liga de la Smalkalde): Hessen, electoratul Saxoniei, Brunswick-Luneburg si diverse orase. Foarte curand li se vor alatura Pomerania, Anhalt, Wrttemberg, Palatinatul.
Intreruperea razboiului cu Franta si deschiderea in 1545 a Conciliului de la Trento (in cadrul caruia se vor pune bazele Contrareformei catolice) il determina pe Carol Quintul sa treaca la actiune impotriva protestantilor. El obtine neutralitatea Brandenburgului (care este totusi protestant), sprijinul Bavariei si - factor decisiv - cel al lui Mauriciu de Saxa, varul electorului Saxoniei si protestant el insusi... In 1547 protestantii sunt zdrobiti. Dar Mauriciu trece in tabara adversa, regele Frantei Henric al II-lea intervine (ocupand cele trei Episcopate in 1552), iar Carol Quintul este nevoit sa se multumeasca cu un compromis: pacea religioasa de la Augsburg (1555).
In 1555-1556, imparatul abdica in favoarea fiului sau Filip (care primeste Tarile de Jos, Franche-Comte si coroana Spaniei) si a fratelui sau Ferdinand (caruia ii revine tronul imperial).
Cujus regio, ejus religio
Acest principiu, precizat in 1555, ii obliga pe germani sa adopte religia seniorilor lor teritoriali. In practica, el consolideaza pozitiile luteranismului in cadrul statelor care au in fruntea lor un principe protestant. In afara acestora, el deschide calea Contrareformei.
Si totusi, sistemul prezinta o serie de fisuri. Una dintre ele este determinata de raspandirea calvinismului, care nu fusese luat in calcul la Augsburg si pe care il adopta cu hotarare electorul Palatin. Cealalta este rezultatul statutului pe care il au principatele ecleziastice in care luteranii au devenit majoritari. S-a convenit ca acestea sa fie conduse de prelati catolici, iar in cazul in care scaunele episcopale ar fi devenit vacante, protestantii sa poata numi `administratori` alesi din randurile lor.
La sfarsitul secolului al XVI-lea, cea mai mare parte a pamanturilor bisericesti din Germania de nord sunt astfel secularizate de facto, ceea ce duce la intretinerea unui aprig conflict cu autoritatile imperiale.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
