Frederic, tanarul fiu al imparatului Henric al VI-lea (mort in 1197), domneste in mod efectiv asupra Siciliei incepand din 1208. El devine imparatul Frederic al II-lea in 1211. O data cu domnia sa se deschide al treilea episod al luptei dintre papalitate si imperiu. Italia se imparte intre guelfi (partizanii papei) si ghibelini (partizanii imparatului). Milano si Florenta sunt guelfe, ca forma de sfidare fata de puterea imperiala; Cremona, Pisa, Sienna... sunt ghibeline din ostilitate fata de Milano si Florenta; Genova si Lucca, dusmane ale Pisei, sunt guelfe etc. La moartea lui Frederic (1250), fiul sau natural Manfred se impune in Sicilia si se incoroneaza ca rege in 1258. Papalitatea are alte proiecte: in 1265, ii atribuie coroana Siciliei lui Carol de Anjou, fratele regelui Frantei Ludovic al IX-lea. In ceea ce-l priveste, Manfred isi casatoreste fiica cu Petru, fiul regelui Aragonului. In 1266, la Benevento, Carol (finantat de bancherii genovezi si florentini) il infrange pe Manfred, care este ucis. Ulterior isi stabileste capitala la Neapole. Cu toate acestea, Palermo se revolta in 1282: este vorba de `vecerniile siciliene`. Baronii Siciliei ii ofera coroana lui Petru de Aragon... si intreaga Italie este din nou dezbinata. Papalitatea nu rezista acestor framantari: in 1309, regele Frantei, Filip cel Frumos, organizeaza transferul acesteia la Avignon. In ultima instanta, angevinii raman cu Neapole si teritoriile continentale, iar aragonezii cu Sicilia propriu-zisa.
Florenta
In 1252 devine primul oras care bate moneda de aur, florinul. Negustorii si bancherii sai se inalta pe primul loc in Europa. Civilizatia comunala italiana inregistreaza aici maxima sa inflorire, politica si culturala. Corporatiile mestesugaresti (`artele`), veritabile forte vii, exercita intreaga putere, iar populatia florentina se bucura de un nivel de instruire cu adevarat exceptional. Chiar si limba literara italiana, care s-a format in secolul al XIII-lea - limba a intelectualilor care circulau din oras in oras - ajunge sa ia ca model florentina. Raspandirea operei lui Dante (1265 1321) ii asigura suprematia.
Sfarsitul Evului Mediu
Dupa Frederic al II-lea, imparatii exercita in Italia doar o putere restransa. Papii, aflati la Avignon din 1309 pana in 1377, nu mai au catusi de putina influenta. Razboaiele, devenite din ce in ce mai costisitoare, sunt castigate, in cele din urma, de cele mai bogate orase: aceasta duce la simplificarea hartii politice a Italiei de nord.
Sudul si insulele
In 1297, papa a atribuit Sardinia si Corsica lui Iacob al II-lea de Aragon, pentru a-l indeparta de Sicilia, dar fratele acestuia, Frederic, incoronat rege la Palermo in 1296, isi pastreaza regatul. In jurul anilor 1320, Iacob al II-lea cucereste totusi Sardinia, de unde ii alunga pe pisani si pe genovezi. Nu indrazneste sa se aventureze in Corsica. La Neapole, in aceeasi perioada, Robert de Anjou (1309-1343) intretine o curte stralucitoare.
La mijlocul secolului al XIV-lea, sarzii din Arboreea trec la arme impotriva aragonezilor: din 1391 pana in 1409 ei controleaza aproape intreaga Sardinie. In Sicilia, marii feudali se revolta in 1377, devenind, practic, independenti. Pe continent, dupa moartea lui Robert, conflictele intre factiunile angevine acutizeaza luptele feudale.
Coroana Aragonului intra din nou in posesia Siciliei si Sardiniei in 1409. In 1442, Alfonso al V-lea de Aragon (14161458) cucereste Neapole, de unde il inlatura pe Ren de Anjou, dar nu reuseste sa scoata Corsica de sub controlul genovezilor. Insa concesiile facute baronilor din Sicilia si de pe continent, eternizeaza, din nefericire, sistemul feudal in Italia de sud.
Regii Catolici (Ferdinand de Aragon si Isabella de Castilia) unifica in favoarea urmasilor lor coroana Spaniei, care grupeaza sub autoritatea ei Sardinia, Sicilia si Neapole.
Nordul
Ca si alte orase italiene, Milano trece la regimul `senioriei`, adica al unei puteri personale, exercitata in secolul al XIV-lea de membrii familiei Visconti.
Sub conducerea lui Gian-Galeazzo Visconti (13781402), Milano cucereste intreaga Lombardie, apoi se extinde spre est (Verona, Vicenza, Belluno); in Emilia pana la Bologna; in Toscana (Lucca, Pisa, Sienna); la vest (Novarra, Vercelli, Asti). In 1395, Gian-Galeazzo obtine din partea imparatului titlul ereditar de duce de Milano.
O asemenea expansiune suscita ostilitatea Venetiei si Florentei. La Venetia, partizanii unei extinderi indraznete in `Terra Ferma` izbandesc la inceputul secolului al XV-lea. In cursul unei serii de razboaie impotriva Milanului, Venetia obtine, in 14011405, Belluno, Feltro, Vicenza, Padova si Verona; in 1428 Brescia si Bergamo. Totodata, ia in posesie Friuli, care depindea de patriarhul de Aquileia. Florenta se extinde la randul ei: in afara de Arezzo, anexat in 1384, ea cucereste Pisa (in 1406) si Cortona apoi, in 1421, cumpara Livorno de la genovezi. Aici evolutia catre instaurarea unui regim personal se realizeaza in favoarea familiei Medici (Cosimo de la 1434 la 1462; Lorenzo de la 1469 la 1492).
La Milano se succed Filippo-Maria Visconti (14121447) si ginerele sau Francesco Sforza (1450-1466), care negociaza cu Venetia pacea de la Lodi (1454). De la Alpi la Apenini, ducatul Milanului ramane o forta.
Pana in 1494, Italia de Nord cunoaste o perioada de pace.
Genova
In timpul razboiului pentru Chioggia (1378-1381), Genova provoaca rivalei sale Venetia importante pierderi navale, dar conflictul ii afecteaza in mod serios finantele publice. La inceputul secolului al XV-lea, creditorii republicii formeaza Banca San Giorgio pentru a administra veniturile care le-au fost acordate in contrapartida.
In 1453, cand cucerirea Constantinopolului de catre otomani duce la excluderea genovezilor din zona Marii Negre, datoria publica atinge o asemenea suma incat banca ajunge, treptat, sa controleze statul. Genova, mare putere financiara si comerciala, isi pierde astfel intreaga autonomie politica.
Acest articol nu poate fi preluat decat cu acordul Active Soft
